Politică

Victor Roman susţine că nu e incompatibil, dar dă răspunsuri incomplete

Mihai Boicu
13 dec 2013 5928 vizualizări
Deputatul spune într-un comunicat de presă că mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al firmei Agroservice SA Adjud a expirat în 19 noiembrie 2013 şi acuză ANI că se contrazice, deoarece pentru perioada 2008 - 2012 nu a constat nereguli.Social - democratul nu clarifică însă perioada de cand a fost ales deputat şi nu spune de ce nu a trecut firma Agroservice în declaraţiile sale de interese

Deputatul PSD Victor Roman spune că decizia Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l declara incompatibil nu este corectă şi că îşi rezervă dreptul de a o contesta în instanţă. ANI susţine că acesta a fost în acelaşi timp parlamentar, dar şi asociat şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agroservice Adjud SA, fiind astfel incompatibil. Mai mult, pentru că nu a menţionat nimic de această firmă în declaraţia de interese, ANI l-a reclamat şi la Parchet pentru fals în declaraţii. “Mandatul meu de preşedinte al Consiliului de Adminitraţie al SC Agroservice Adjud SA a fost de trei ani, în perioada 16 noiembrie 2009 – 16 noiembrie 2012, conform procesului verbal depus şi înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe langă Tribunalul Vrancea. Mai mult decat atat, ativitatea firmei SC Agroservice Adjud SA a fost suspendată în perioada 1 iulie 2010 – 15 aprilie 2013, timp în care mandatul meu expirase de drept la data de 19 noiembrie 2012”, a declarat Victor Roman, prin intermediul unui comunicat de presă. Acesta a prezentat procesul verbal al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din 16 noiembrie 2009, prin care mandatul Consiliului de Administraţie era prelungit cu trei ani, dar şi procesul verbal al AGA din 15 aprilie 2013 prin care decidea reluarea activităţii şi mutarea sediului societăţii, fără a se face referiri la componenţa CA. Victor Roman spune că ANI se contrazice deoarece la o precedentă verificare a sa nu au fost nereguli. “Tototată menţionez că Agenţia Naţională de Integritate a emis Raportul de evaluare nr. 23496/G/II/29.05.2013 în care se precizează că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor pentru perioada 2008 – 2012, perioadă în care am deţinut funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vrancea. În concluzie, mă întreb care decizie e corectă: cea primită în mai 2013 din care rezultă că nu m-am aflat în stare de incompatiblitate sau cea de pe site-ul ANI care susţine că aş fi într-o stare de incompatibilitate”, se întreabă Victor Roman în comunicat.
 

Roman încurcă perioadele şi nu explică “amnezia” sa
 

Poziţia deputatului nu clarifică însă întreaga situaţie pentru că el face referire la alte perioade de timp faţă de care s-a pronunţat ANI în decizia de 29 mai 2013. În timp ce Agenţia se referă în decizia respectivă la intervalul de timp 2008 – 2012, în care Victor Roman era consilier judeţean, constatarea incompatibilităţii este pentru perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, în care ar fi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agroservice Adjud SA, dar şi deputat. Social – democratul a fost ales în funcţie pe 9 decembrie 2012. De asemenea, Victor Roman nu motivează de ce nu a menţionat în declaraţia sa de interese faptul că este acţionar la această firmă, faptul pentru care ANI l-a reclamat procurorilor pentru fals în declaraţii. Deputatul nu a trecut firma nici în declaraţiile de interese de la Parlament, dar nici în cele de la Consiliul Judeţean din anii 2010, 2011 şi 2012. Agroservice este menţionată în declaraţia de interese din 12 iunie 2009, Victor Roman precizand că deţine calitatea de director la firmă, de la care a încasat 35.322 lei. (M. BOICU)

 

Deputatul Victor Roman a fost declarat incompatibil de ANI

Parlamentarul riscă să îşi piardă mandatul pentru că a fost deputat şi administrator la firma Agroservice Adjud SA.ANI l-a reclamat şi la Parchetul Bacău pentru fals în declaraţii.Deputatul social-democrat este campion la lucrările cu bani publici, din care a caştigat milioane de euro.

Afacerile care l-au propulsat în prim planul politicii din Vrancea îi pot aduce şi sfarşitul de parlamentar lui Victor Roman. Deputatul de Adjud este acuzat de incompatibilitate deoarece în acelaşi timp a fost asociat şi administrator al Agroservice Adjud SA. Mai mult, pentru că nu a menţionat societatea în declaraţia de interese, parlamentarul USL a fost reclamat procurorilor pentru fals în declaraţii. Agroservice, firmă specializată în repararea şi întreţinerea autovehiculelor, şi-a suspendat activitatea pe 27 noiembrie 2013. Victor Roman este oficial acţionar la patru firme care au caştigat lucrări publice de milioane de euro în Vrancea şi nu numai.


Deputatul PSD Victor Roman, cel mai tare afacerist pe bani publici din Vrancea, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Mai mult, acesta a fost acuzat şi de fals în declaraţii şi ar putea risca chiar pierderea mandatului obţinut în decembrie 2012. Social – democratul, care reprezintă în Camera Deputaţilor Colegiul 6 Adjud, a luat toată crema investiţiilor primăriilor din zona sa de influenţă şi nu numai, avand zeci de contracte încheiate cu autorităţile locale. “Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că Roman Victor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 septembrie 2012 – 21 mai 2013, întrucat a deţinut atat funcţia de deputat, cat şi funcţia de administrator – Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Agroservice Adjud SA”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. ANI spune că deputatul de Vrancea nu a menţionat în declaraţia sa de interese funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie la Agroservice SA Adjud, dar nici calitatea de asociat la această societate. Din acest motiv, ANI a sesizat şi Parchetul de pe langă Curtea de Apel Bacău cu privire la posibila săvarşire a infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 292 din Codul Penal. “Potrivit dispoziţiilor art. 291 din Codul Penal, constituie fals în declaraţii “declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe””, menţionează ANI în comunicatul de presă dat ieri publicităţii.

Întamplător sau nu, Agroservice şi-a întrerupt activitatea

Potrivit informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice, Agroservice Adjud SA a fost înfiinţată în anul 1997, iar din 27 noiembrie 2013 şi-a întrerupt temporar activitatea. Obiectul de activitate al societăţii este întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Firma nu a raportat anul trecut nicio informaţie cu privire la cifra de afaceri, venituri, profit sau pierdere, la fel ca în 2011. În anii 2007 şi 2008, Agreoservice Adjud a fost pe profit, iar în 2009 în 2010 a trecut pe pierdere. Cel mai profitabil an, din datele Ministerului Finanţelor, a fost 2007, atunci cand societatea a caştigat 292.229 lei. Victor Roman nu a putut fi ieri contactat pentru a-şi spune punctul de vedere, întrucat nu a răspuns la niciun telefon, ambele fiind închise. În ultimele sale două declaraţii de interese sunt menţionate alte patru firme la care este acţionar, fără nicio referire la Agroservice. Victor Roman a declarat că deţine calitatea de acţionar la Roman Impex Prest SRL, firmă prin intermediul căreia derulează cele mai multe lucrări, dar şi la SC Eco Rino SRL, Sanins SRL şi New Family SRL.

Milioane de euro din bani publici

Ascensiunea lui Victor Roman în afaceri şi politică a început după intrarea fostului PDSR la guvernare în anul 2000, cand acesta a început să acapareze lucrările din zona Adjudului. Omul de afaceri a intrat în PSD, iar activitatea sa politică şi nu numai a fost recunoscută în anul 2008, atunci cand a fost ales consilier judeţean, la fel ca şi în 2012. Anul trecut, acesta a fost ales deputat în Colegiul 6 Adjud, din care face parte şi Panciu, după ce Ciprian Nica a fost mutat la Focşani pentru a i se face loc. Victor Roman are, prin intermediul firmelor sale, zeci de contracte cu primăriile din Vrancea, dar şi din Bacău, acolo unde şi-a mutat firmele. Roman Impex Prest SRL a avut nu mai puţin de 25 de contracte pe bani publici în Vrancea şi Bacău în perioada 2009 – 2012, în timp ce Eco Rino SRL a avut patru astfel de contracte. Primăria cea mai generoasă cu Roman Impex Prest SRL a fost Panciu, dar nici comunele nu au fost mai prejos. 2013 a fost un an cel puţin la fel de generos cu parlamentarul. Doar de la Fitioneşti, Roman Impex Prest a obţinut 11,4 milioane de lei pentru sistemul de canalizare şi staţia de epurare a apelor uzate menajere. Societatea a obţinut lucrări şi în alte comune, precum şi în Bacău. Toate informaţiile arată că Victor Roman se află şi în spatele firmei Sotirex SRL Bacău, care a caştigat recent al şaptelea contract de deszăpezire a drumurilor judeţene. Deputatul s-a retras formal din firmă în 2008, atunci cand a fost ales consilier judeţean. La conducerea firmei sale a rămas Angela Munteanu, despre care se spune că este prietena sa, mai ales că deputatul a divorţat recent şi s-a pozat cu directoarea Sotirex în vacanţă.

Donaţii cu “parfum” de bani necuraţi

Victor Roman a beneficiat în anul electoral de trei donaţii cel puţin curioase, în valoare totală de 120.000 de euro. Constantin Pavel, patronul unui abator din comuna Homocea, i-a dăruit 25.000 de euro pentru că este “băiat bun”, omul de afaceri Stan Sima, din Slobozia Ciorăşti, i-a donat 55.000 de euro, iar Mihaela Ciocan, o funcţionară de la Serviciul impozite şi taxe al Primăriei Adjud, i-a dat şi ea nu mai puţin de 40.000 de euro, deşi aparent are venituri modeste. Despre aceste donaţii s-a speculat că nu au fost altceva decat o modalitate prin care banii caştigaţi de Victor Roman din afaceri pe care nu le putea declara au intrat legal în averea sa. Probabil că parlamentarul se va lupta în justiţie cu ANI pentru mandatul său de deputat. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din iunie 2013, Victor Roman are 28,6 hectare de pădure, aproape 12 hectare de teren arabil, dar şi 1000 mp de teren la Costineşti. Deputatul deţine o casă în Adjud şi un spaţiu comercial. Roman Impex Prest SRL i-a adus anul venituri de 33.321 lei, iar Eco Rino SRL 12.595 lei. (Mihai BOICU)

Citiţi în  ataşamentele prezentului articol, reacţia lui Victor Roman la

acuzaţiile ANI, trimise prin e-mail redaţiei Ziarului de Vrancea, aseară

după închiderea ediţiei

 

12.12.2013-ora 17,30: Deputatul Victor Roman prins cu fals în acte şi incompatibil

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat faptul că deputatul Victor Roman s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 septembrie 2012 - 21 mai 2013, întrucât a deținut atât funcția de deputat, cât și funcția de administrator - Președinte al Consiliului de Administrație la S.C. AGROSERVICE ADJUD S.A.

Astfel, potrivit ANI, Victor Roman a încălcat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale”, coroborate cu dispozițiile  art. 49, lit. a) și b) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora „Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârşite de deputaţi sau de senatori şi dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni: încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle deputaţilor şi ale senatorilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege; nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte şi a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului” și dispozițiile art. 198, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor - Hotărârea nr. 8/1994, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte funcţii stabilite prin lege”, după cum informează ANI. Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută de dispozițiile art. 292 din Codul penal. ROMAN VICTOR nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de deputat funcția de administrator - Președinte al Consiliului de Administrație la S.C. „AGROSERVICE ADJUD” S.A. și calitatea de asociat în cadrul aceleiași societăți comerciale. Vom reveni cu detalii.


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
@rew, acum 3776 zile, 9 ore, 39 minute, 51 secunde
Ce aveți cu faptele lu; marinică.Nu trebuie să dezgropăm scheleții cu judecățile sale care și acum zac prin clădirea viitorului Centru european de prezentare al muzeului vinului din provincia citeste integral
guru, acum 3777 zile, 2 ore, 34 minute, 31 secunde
Astia-s mafioti adevarati!
@ eu, acum 3777 zile, 9 ore, 28 minute, 32 secunde
Du-te la furat și nu mai pune palma că nu gramatica deranjează nefericitule ci FAPTELE DE HOȚIE ale incompatibilului ! Unde a greșit cel pe care îl cerți,sau ești rudă cu alde CIOCAN de pe la citeste integral
rew, acum 3777 zile, 10 ore, 3 minute, 30 secunde
smenar hotz mana\n mana cu marinica fara frica ce vrea sa devina cel mai mare din regionica
eu, acum 3777 zile, 11 ore, 28 minute, 21 secunde
Invata sa scrii si dupa aia comentezi analfabetule
roman, acum 3777 zile, 11 ore, 39 minute, 25 secunde
iata de ce vor parlamentarii hoti[toti]modificarea codului penal in favoARE LOR...
Lili Tanase, acum 3777 zile, 11 ore, 39 minute, 56 secunde
Oricum n-a inteles nimic dintr-un an de mandat :)
stroe vasilica, acum 3777 zile, 11 ore, 44 minute, 29 secunde
imi este greata!!!!!!,SILA,LEHAMITE!!!! asta simt!!!!VOTATI PCR_UTC=FSN=PSDR=PSD=USL=PCR!!!! IS LA FURAT CASI "CACATUL PORCULUI"!!!!!! TREBUIE CUMVA SA_I ADUC OSANALE MAI_MARELUI??? citeste integral
cetatean, acum 3777 zile, 22 ore, 27 minute, 55 secunde
Tovarase ROMAN cudrumurile inzapezite banii ii ei de geaba numai buleala dai
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.