Politică

Juniorii PDL arată obrazul deputaţilor USL, dar uită de Trăşculescu

Aurelian Ivan
11 dec 2013 1231 vizualizări
“Ruşine!”, spun tinerii din organizaţia PDL despre deputaţii de Vrancea care sunt de acord cu legalizarea „hoţiei” prin modificarea Codului Penal.De modificarea legislaţiei ar urma să beneficieze şi fostul deputat PDL Alin Trăşculescu trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie

Am ajuns şi în situaţia să le spunem hoţilor “domnule hoţ”. Parlamentul a votat cele două proiecte de lege care modifică legea penală şi Codul de Procedură Penală. Astfel, a fost modificat statutul funcţionarului public şi s-au dezincriminat faptele de conflict de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor. Efectul direct al acestor amendamente: 28 de parlamentari nu vor mai putea fi cercetaţi de DNA pentru faptele de corupţie comise în legătură directă cu funcţia lor: abuzul în serviciu, luarea de mită sau traficul de influenţă. Alte aproape 25 de investigaţii cu parlamentari, găsiţi de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integriate (ANI) în conflict de interese, ar putea fi compromise. Asta înseamnă că prin votul lor parlamentarii şi-au creat o superimunitate. În Vrancea, tinerii din PDL încearcă să facă puţină opoziţie şi transmit parlamentarilor de Vrancea “Ruşine!”. ”Ca cetăţean al Vrancei îmi este ruşine că sunt reprezentat în Camera Deputaţilor de indivizi precum Miron Mitrea, Victor Roman, Ciprian Nica (PSD), Laurenţiu Roşca Ţigăeru, Nini Săpunaru (PNL) şi Neagu Murgu (PP-DD) care au votat pentru super-imunizarea infractorilor din Parlament în faţa legii. Încă o dată, aceste personaje lipsite de caracter au înşelat încrederea alegătorilor, demonstrând că nu merită onoarea pe care le-au făcut-o când le-au acordat votul.”, transmite Ionuţ Filimon, de la Organizaţia de Tineret PDL Vrancea. Pentru votul dat în favoarea scoaterii parlamentarilor delicvenţi din Codul Penal, pedeliştii propun „să le batem obrazul, în semn de protest, de fiecare dată când îi întâlnim pe stradă”. Ce nu spun juniorii din PDL este că şi fostul deputat PDL Alin Trăşculecu, ex-preşedinte al organizaţiei judeţene, va beneficia de această modificare a legii. Practic, fostul parlamentar este la un pas de a fi "albit" de deputaţii care au legiferat corupţia parlamentară. Trăşculescu a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, cea mai gravă fiind cea de trafic de influenţă. Potrivit DNA, Trăşculescu a pretins de la  patronul unei firme suma de 150.000 euro şi cea de 1.100.000 lei pentru a-i oferi contracte cu statul. Votul dat în Parlament a fost criticat de mai multe instituţii internaţionale, inclusiv de oficiali ai SUA. DNA are pe rolul instanţelor de judecată sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari. "Prin această modificare, legislaţia română va intra în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie pe care România le-a ratificat", susţin oficialii DNA. (A. IVAN)







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
referee, acum 3780 zile, 19 ore, 47 minute, 23 secunde
@lars: dragul meu partea cu "sunt un taran" nu o inteleg... sa stii ca nivelul de educatie tine preocuparea de a fi educat, nu de mediul rural sau urban din care provine fiecare, asa ca daca citeste integral
lars, acum 3780 zile, 22 ore, 50 minute, 29 secunde
mai florinica sau cu te numesti;ce replica sa-ti dau eu la prostiile pe care le scrii?sa fiu frustat ca nu sunt in locul lui filimon?NEVER!ce,crezi ca el este ,,foarte fericit,,?e carne de tun citeste integral
ton, acum 3780 zile, 23 ore, 37 minute, 51 secunde
legi care ii prindeau bine si marinarului dupa pensionare...hotu' striga hotii ,toti o apa si-un pamant....vai de mamaliga voastra ,ei strang averi si altii privesc ,admira si ii pupa in c.r :))
referee, acum 3780 zile, 23 ore, 50 minute, 30 secunde
@florin: daca tot alegi sa aperi sau sa sustii pe cineva(in cazul asta filimon) asigura-te ca stii sa scrii corect, pentru ca opinia ta sa fie luata in serios si sa ajuti persoana pe care o sustii... citeste integral
florin, acum 3781 zile, 1 ora, 58 minute, 4 secunde
Draga Lars....sau cum te numesti tu, ptr ca se vede clar ca esti frustrat, dar de ce nu vii tu in locul lui Filimon sau nu te duce neuronul si asa obosit.... Eu iti propun, ca in fiecare dimineață, citeste integral
Mihnea , acum 3781 zile, 4 ore, 4 minute, 1 secunda
Ma intreb ? ... oare ce cauta Filimonel acum ceva timp pe la Hotel Radisson in Bucuresti, acolo unde sunt cazati toti parlamentarii? O intalnire de taina?....cumva este foarte bun amic cu unul dintre citeste integral
lars, acum 3781 zile, 4 ore, 5 minute, 5 secunde
discursul lui filimon cu siguranta a fost scris de neata!acelasi limbaj fad,de lemn,vechi de 24 de ani, ,,datator de speranta pentru generatiile viitoare bla,bla,bla,,!filimoane,back in ,,biznis,,la citeste integral
Mihnea, acum 3781 zile, 4 ore, 28 minute, 51 secunde
Domnilor, Secarel nu a fost prezent deoarece el este cu un picior in PDL si unul La Miscarea Populara, concluzia, nu a vrut sa-si supere sefii...Vis a Vis de Filimon si PDL acesti tineri sunt citeste integral
Adrian, acum 3781 zile, 5 ore, 21 minute, 44 secunde
Domnule Ivan, aveti o problema de logica. Nu vreau sa spun ca sunteti prost. Se vede ca n-aveti nici o treaba cu scrisul si cu jurnalismul. Din protestul tinerilor PDL inteleg ca ar trebui sa le fie citeste integral
danb, acum 3781 zile, 11 ore, 55 minute, 27 secunde
Da Secara, deputatul PDL, cum a votat ? Se pare ca s-a dat la fund si a absentat ca sa nu supere nici capra, nici varza. Pai si-n cazul asta ar trebui sa le fie rusine tinerilor PDL si cu Secara, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.