Politică

Statele Unite - cea mai dură reacţie de până acum: ”Un pas înapoi pentru România”

Ziarul de Vrancea
11 dec 2013 1132 vizualizări
În vreme ce Victor Ponta îi strângea mâna lui Barack Obama, la Johannesburg, deputaţii votau la Bucureşti modificările la Codul Penal prin care îşi creează imunitate în faţa DNA// Marea Britanie îşi exprimă îngrijorarea faţă de deciziile parlamentarilor.

Ambasada SUA în România a reacţionat la modificările aduse la Codul Penal de către Parlament. Potrivit diplomaţilor americani aceste modificări reprezintă un pas înapoi pentru România. Parlamentul a votat ieri două proiecte de lege care modifică legea penală şi Codul de Procedură Penală. În esenţă parlamentarii şi-au creat o superimunitate faţă de anchetele penale ale DNA. De asemenea Parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi de ANI. Toate acestea pentru că ei au eliminat din definiţia funcţionarului din Codul Penal funcţiile de senator, deputat şi preşedintele României. 
”Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse.

 

 

Foto:gandul.info

Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României.  Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Deputaţii au adoptat marţi un amendament prin care parlamentarii primesc imunitate faţă de anchetele procurorilor DNA. Codul Penal a fost modificat în aşa fel încât un parlamentar care a comis infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă, nu va mai fi anchetat de DNA. Experţii consultaţi de gândul au arătat că, odată intrată în vigoare această lege, ea va avea efect şi pe dosarele de corupţie aflate pe rolul instanţelor.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil luni noaptea un proiect de lege care la prima vedere pare inofensiv. Este vorba de un proiect de lege care pune în acord Codul Penal cu decizia CCR de reincriminare a insultei şi calomniei.

În Comisia Juridică însă, deputaţii jurişti au decis să modifice şi alte prevederi din Codul Penal. Astfel că una dintre modificările aduse este redefinirea funcţionarului public. Din definiţia funcţionarului public au fost scoşi senatorii şi deputaţii. ”Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea,  precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, aşa sună amendamentul asumat de Comisia Juridică.

Proiectul de lege a fost votat in plenul Camerei Deputaţilor. Legea a primit 240 de voturi pentru (PSD 122, PNL 73, UDMR 15, independenţi 15, PC 11, neafiliaţi 4). Împotrivă au votat 57 de deputaţi (32 PDL, 22 PPDD, 1 PC şi 2 neafiliaţi)

Reacţia CSM: Se ajunge la exonerare

CSM susţine că, prin scoaterea preşedintelui şi a parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici, "se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta", precizând că nu a primit spre avizare actul normativ.

Într-un comunicat remis marţi seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) precizează că a analizat, în şedinţa de plen de marţi, propunerile legislative amendate de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, care aduc modificări importante Codului Penal în vigoare (Codul penal de la 1968) şi noului Cod penal (Legea nr. 286/2009).

CSM subliniază, din capul locului, că deşi, conform prevederilor legale, "plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti", proiectele de acte normative în cauză au fost dezbătute de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în lipsa reprezentanţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi nu au fost transmise spre avizare acestuia.

Avertismentul DNA: „Legislaţia română va intra în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie”

Scoaterea preşedintelui şi a parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici va plasa legislaţia română „în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale anticorupţie” ratificate de România, avertizează DNA într-un comunicat făcut public marţi seară. De asemenea, prin modificările aduse Codului Penal în vigoare, funcţionarii publici trimişi deja în judecată ar putea fi achitaţi, iar cei care sunt în închisoare pentru corupţie ar putea fi eliberaţi.

 

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nedumeritu', acum 1535 zile, 14 ore, 51 minute, 55 secunde
Vin alegeri....pupati in cur din nou pe bolsevici!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.