Politică

gandul.info:Guvernul a aprobat discret INSULA LUI DRAGNEA unde se va face turism fără frunză

Ziarul de Vrancea
2 dec 2013 2279 vizualizări
"Plaja există, dar nu sunt căsuţe să vină omul cu soţia, cu amanta"

O insulă şi un braţ de pe Dunăre au trecut miercuri, prin semnătura premierului Victor Ponta, de la Guvern la Consiliul Judeţean Teleorman. Oficial, în scopuri turistice: un aquapark, un complex turistic şi sportiv, cu hotel, bazine de înot şi pensiuni, o tabără cu plajă ar urma să răsară la Teleorman, în comuna Seaca, una din cele mai sărace din zonă, acolo unde Nicolae Ceauşescu a început, în 1981, o hidrocentrală împreună cu bulgarii.

Totul depinde însă de banii europeni pe care proiectul nu numai că nu i-a obţinut până acum, dar nu a intrat încă nici în etapa de selecţie oficială a Comisiei Europene, nefiind în acest moment mai mult decât „o fişă de proiect” pentru programul 2014-2020.

Ce nu se menţionează în niciunul dintre documentele care a oficializat acest transfer guvernamental de mai bine de 300 de hectare de teren pe malul Dunării sunt avantajele directe ale companiei Tel Drum, controlată de vechi colaboratori ai lui Liviu Dragnea, care a luat în concesiune Braţul Pavel pentru pescuit. Le enunţă însă primarul PSD din Seaca. „Din 2011 sunt închiriate de Tel Drum. Acum, dacă le-a luat la Consiliul Judeţean, nu mai dă bani la Apele Române”, explică pentru gândul, Lucian Călin, ajuns la al cincilea mandat.

Vicepremierul Dragnea, ex-preşedinte al CJ Teleorman, a fost de altfel cel care, în calitate de ministru al administraţiei, a iniţiat hotărârea de Guvern pe care şi-a pus semnătura împreună cu miniştrii Ana Lucia Varga (Ape) şi Rovana Plumb (Mediu). „Am verificat, este legal. Pentru detalii (despre firmele implicate în concesiuni, n.red.) să îi intrebaţi pe cei de la Apele Române, ei au făcut o analiză din punct de vedere economic şi eu am primit adresa de la Consiliul de Administraţie. Nu am vorbit cu domnul Dragnea despre acest proiect, am lucrat instituţional pe circuitul de avizare. Nu este singura situaţie în care se schimbă administratorul terenurilor”, justifică ministrul Apelor, Ana Varga, pentru gândul.

 

Citiţi întreg articolul pe www.gandul.info


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.