Politică

Mandrilă rămane managerul Spitalul Focşani pană se organizează concurs

Raluca Manolache
22 nov 2013 1056 vizualizări
CA-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” trebuie să decidă cand se organizează concurs pentru postul de manager

Juristul Constantin Mandrilă rămane managerul Spitalului Focşani. Decizia aparţine Ministerului Sănătăţii şi se aplică cu data de 15 noiembrie, la numai o săptămană după semnarea ordinului de încetare a contractului de management a lui Constantin Mandrilă, pentru că managerul nu a reuşit să se încadreze în bugetul alocat unităţii şi a strans datorii către furnizorii cu care spitalul se află în contract. Acesta şi-a păstrat funcţia pentru că şi legislaţia îi acordă acest drept, Consiliul de Administraţie urmand să scoată postul la concurs. “Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu reţea sanitară proprie, reprezentate de ministrul sănătăţii, conducătorul ministerului sau instituţiei, după caz, pe o perioadă de maximum 3 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau ori de câte ori este nevoie, efectuată pe baza criteriilor de performanţă generale stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice stabilite şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv licitaţie publică, după caz. Ministrul sănătăţii, ministrul de resort sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz, numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitaţiei publice, după caz”, se arată în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. CA-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă este condus de dr. Mihai Nedelcu, fostul director al DSP, reprezentant numit de Consiliul Judeţean, susţinut de PSD, şi dr. Cătălin Graur, directorul executiv DSP, susţinut de PNL, ec. Iuliana Mircea, directorul adjunct economic DSPşi dr. Vasile Costin, inspector DSP. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.