Educație

Ziua veteranilor în teatrele de operații

Ziarul de Vrancea
11 nov 2017 1038 vizualizări

Coincidență sau nu, întâmplare sau destin, primele trei luni pe tărâm afgan au pus la grea încercare destinul militarilor cu inimi neînfricate. Am pierdut un camarad, au fost răniți doi și câte au mai fost nespuse. Despre militarii din Afganistan s-au scris şi s-au spus multe, dar subiectul nu se va epuiza nici măcar atunci când războiul de aici va lua sfârşit. Despre cei care au luptat în ţara în care praful și nisipul au devenit suflet și de militar român, se poate aminti oricând, fără teamă de repetiţie. Vorbeam mai devreme de coincidență. Sunt 29 de eroi români decedați în teatrele de operații (adunate cele două numere dau cifra 11), sunt 29 de țări membre NATO (adunate cele două numere dau cifra 11), suntem în data de 11 a 11.

Și pentru toate cele spuse, am omagiat, azi, 11 noiembrie, împreună cu partenerul american ZIUA VETERANULUI, comemorată în SUA și Ziua ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAŢII, comemorată în România.

A fost o zi plină de activități care a debutat chiar de la primele ore ale dimineții cu întreceri sportive în comun, ca apoi să continue în jurul orei 11.00, ora Afganistanului, cu o ceremonie de cinstire a veteranilor. La acest eveniment s-a făcut referire la însemnătatea zilei și s-a ținut un moment de reculegere în onoarea celor căzuți la datorie.

Totodată, la troița ridicată în memoria eroilor uciși în teatrele de operații, s-a ținut o slujbă de pomenire,  prilej de a cinsti şi evoca faptele de arme ale eroilor români care, prin jertfa lor, au înnobilat sensul cuvintelor ONOARE şi PATRIE.

Activitățile dedicate acestei zile s-au încheiat cu o ceremonie de  dezvelire a unor plăci comemorative, prin care, trei poligoane de tragere aflate în Baza Aeriană din Kandahar, au primit simbolic, numele celor trei militari din cadrul Combined Task Force Devil Strike Brave Hearts, căzuți la datorie în această țară a contrastelor. Este vorba despre cei doi militari americani decedați în urma atacului cu VBIED din 02 august 2017 și despre colegul nostru, sublocotenentul (pm) Mădălin Stoica, ucis în atacul cu VBIED din data de 15 septembrie 2017. Numele lor se regăsesc de astăzi, 11.11.2017, în denumirea celor trei poligoane, ca simbol al recunoștinței pentru jertfa și dăruirea de sine de care au dat dovadă.

Eroismul acestor camarazi ne obligă, în determinarea și hotărârea noastră de militari, la respectarea jurământului militar și o dată cu el a angajamentelor asumate. Curajul şi spiritul lor de sacrificiu ne va inspira şi ne va întări pe toţi cei care am ales să servim Patria în uniforma Oştirii Române.

CINSTE ȘI ONOARE VETERANILOR ȘI EROILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII!

 

Toate aceste activități s-au desfășurat concomitent cu executarea misiunilor în aria de responsabilitate. Aplicăm  noi strategii, noi proceduri, totul pentru un control mai riguros în zonă. În această săptămână am executat misiuni îmbarcate și debarcate, în comun cu Forțele Naționale de Securitate și Apărare Afgane și Forțele de Coaliție. De fiecare dată, fiii Vrâncioaiei au acționat conform procedurilor operaţionale și nu au uitat nici un moment că trebuie să își îndeplinească misiunile cu profesionalism. Cam atât din Afganistan, dar povestea inimilor neînfricate va continua...

***

„ ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAŢII”, a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014 privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Această zi a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11:00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan. România a sărbătorit pentru prima oară această zi în 2014, alăturându-se astfel Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii şi altor state din Europa, care la 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.