Ziua Internaţională a Cititului împreună
La Colegiul Tehnic Edmond Nicolau din Focşani a avut loc o activitate interactivă despre lectură, marcând Ziua Internaţională a Cititului împreună.
Într-un cadru intim şi primitor, Biblioteca Liceului a creat o atmosferă propice acestui eveniment, când elevii şi profesorii s-au solidarizat într-un pact al lecturii, în urma căruia sufletele şi-au redobândit credinţa şi speranţa că mai există, încă, un cult al lecturii. Mitul nu a fost spulberat, ci dimpotrivă a fost revalorificat şi reinventat de către elevii-cititori care ne-au iniţiat în spaţiul cunoaşterii şi al logosului atotputernic.
Impresionantă a fost alegerea cărţii preferate şi a fragmentului selectat pentru lectură, fiecare elev justificându-şi intervenţia şi lansând subiecte demne de a fi dezbătute, interogaţii menite să aducă în prim plan o problematică existenţială, etern-valabilă, universală. Identitatea empirică faţă în faţă cu Sinele, existenţa mundană, tentaţia tinereţii veşnice, păcatul originar, demonul din noi, imaginea evreului, imperfecţiunea ca perfecţiune, parfumul- o identitate feminină, varietăţi de Adam au constituit reperele unei lecturi deloc facile.
Elevii claselor a IX-a B, a IX-a E, a X-a B, a XI-a B si a XI-a E sub îndrumarea cadrelor didactice de limba şi literatura română, dar şi de limba engleză (Maria Ungureanu, Nicoleta Hurmuzache, Mariela Grama) au lansat această invitaţie într-o călătorie utopică, inedită şi creativă. Cu un start subscris filosofiei şi metafizicii, itinerariul a punctat pe rând, literatura argentiniană, americană, irlandeză, română, australiană, franceză: Cartea de nisip de Jorge Louis Borges, Oraşul oaselor de Casandra Clare, Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, Doctor Sleep de Stephen King, Hoţul de cărţi de Markus Zusak, Fluturi de Irina Binder, Parfumuri de legendă de Bertrand Meyer-Stabley, Anne Davis, Jurnalul unui Adam de Bogdan Marcu.
Fiecare carte îşi are stăpânul său, fiecare pagină este o oglindă a personalităţii, fiecare rând naşte efluvii de sentimente, fiecare literă prinde viaţă în spectacolul lecturii. Aşadar, reţinem predispozitia elevilor către literatura fantasy, care reface într-un mod contemporan lumea basmului autentic şi, de asemenea, apreciem timidele nostalgii către literatura clasică. Remarcăm, în egală măsură, elanul apartenenţei identitare şi curiozitatea de a explora literatura prezentului.
Activitatea s-a finalizat cu o discuţie liberă despre lectură, având la bază întrebările lansate de d-na profesor Mariela Grama: „De ce citiţi? Care sunt motivele alegerii acestei pasiuni? Ce dimensiuni ale personalităţii dezvoltă lectura”. Răspunsurile ne-au confirmat importanţa lecturii: dezvoltă latura epistemică, lexicală, imaginativă, cognitivă, într-un cuvânt, cititul este premisa construirii unei personalităţi puternice. În acest context, doamna bibliotecar, Zamfira Stoica, ne-a amintit de vocea lui Victor Hugo: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri.”
Prof. Nicoleta Hurmuzache