Educație

ZdV publică într-un serial cu 31 de episoade biografiile academicienilor care au fixat în eternitate numele Vrancei

Ziarul de Vrancea
11 iul 2018 930 vizualizări

Cu acordul profesorului Costică Neagu, coordonatorul volumului "Dicționarul academicienilor vrânceni", lansat la Muzeul Unirii din Focșani joi ,09.07.2018, Ziarul de Vrancea va publica într-un serial cu 31 de episoade biografiile academicienilor care au fixat în eternitate numele Vrancei

Dicționarul academicienilor vrânceni este prima lucrare de acest gen apărută în județul nostru. În cadrul acesteia, sunt prezentați în ordine alfabetică următorii academicieni: Sava Athanasiu din Ruginești, Gh. Balș din Adjud, George Bărănescu din Odobești, Gh. Buzdugan din Focșani, Virgil Cândea din Focșani, Valeriu Cotea din Vidra, Constantin C. Giurescu din Focșani, Aurel Iancu din Răcoasa, Gh. Longinescu din Focșani, Ștefan Longinescu din Focșani, Nicolae Manolescu din Adjudu-Vechi, Panaite Mazilu din Broșteni, Simion Mehedinți din Soveja, Mihai Mihălă din Faraoanele, Ion Mincu din Focșani, Ion Nestor din Focșani, Gh. Nicolau din Pufești, Ion Niculescu din Focșani, Dumitru Olănescu-Ascanio din Focșani, Tudorel-Tudorache din Focșani, Alexandru Rădulescu din Focșani, Nicolae Rădulescu din Budești, Oscar Sager din Focșani, Oscar Saligny din Focșani, Anghel Saligny din Focșani, Marin Simionescu Râmniceanu din Focșani, Anibal Teodorescu din Câmpineanca, Dimitrie Voinov din Focșani, Duiliu Zamfirescu din Dumbrăveni, Vasile N. Taftă din Negrilești și Iulian Gavăt.

Dintre aceștia, 15 s-au născut în Focșani, 2 în Adjud, unul în Odobești și 13 în satele Vrancei. Este o carte despre o altă Românie, o Românie frumoasă, o țară a valorilor, a bunului simț, a elitelor, a modestiei și a cumpătării. Nu în ultimul rând, este o carte despre oamenii care au clădit spiritual România și au înveșnicit aceste pământuri prin munca lor, nu prin dregătorii sau sinecuri. 

Prezentâm în continuare Cuprinsul Dicționarului academicienilor vrânceni și numele autorilor care au realizat biografiile cuprinse în lucrare

Episodul 1 -  S ava   Athanasiu(1861-1946)

Membru corespondent al Academiei Române (1920), membru de onoare (1945)

Foto:Academicianul vrâncean Sava   Athanasiu

De câte ori suntem puși în situația de a face o introspecție și a comenta opera înaintemergătorilor din geologia românească, ne încearcă pe moment acel sentiment de neliniște și teamă de a nu înțelege pe deplin complexitatea personalității și atmosfera culturală a vremii sale. Dar, pe măsura lecturării operei, neliniștea dispare și își face loc convingerea că unele idei își mențin perenitatea și chiar că mai sunt încă multe lucruri de spus. E o stare firească, pentru că, de principiu, judecând opera înaintașilor, o raportăm, în primul rând, la momentul elaborării și mai pe urmă la momentul actului critic. Prin urmare, multe din ideile sau modelele elaborate de către înaintași au astfel șansa de a fi confirmate sau reinterpretate într-un nou context. În ceea ce-l privește pe Sava Athanasiu, trebuie de la început reținută latura definitorie a activității sale, din partea de est a României atât terenurile metamorfice și magmatice, cât și pe cele sedimentare, cu stratigrafia și tectonica pe care acestea le implică, unele din orogen altele din zona de platformă.Demersul nostru se înscrie în datoria posterității de a-i lectura cu atenție opera și de a intui acele idei care și-au găsit ulterior un corespondent în conceptele și modelele aplicabile astăzi în geoștiințe.

 Date biografice. În familia lui Costache Athanasiu  și a Chiței, fiica lui Ion Sava, Postel-nicul din Ruginești, a văzut lumina zilei la 28 aprilie (10 mai) 1861 primul născut, dintre cei 7 copii, pe care părinții l-au botezat  Sava, pentru a duce mai departe memoria bunicului dinspre mamă. Familia sa, cu vechi tradiții răzăşeşti, îşi avea rădăcinile adânc înfipte în pământul ţării de jos al Moldovei, iar  locurile copilăriei, ca pe toți cei născuți la sat, l-au marcat puternic pentru tot restul vieții. Accentul şi graiul moldovenesc, le-a păstrat nealterate toată viaţa sa. Cu primele noțiuni de scriere și citire a făcut cunoștință la școala primară, pe care a început-o în satul natal, şcoală pe care a terminat-o însă la Panciu. Începând cu  anul 1874 trece la școala secundară ca elev extern al Seminarului din Roman, pe care îl absolvă după patru ani (1878), dar fiind prea tânăr ca să urmeze drumul preoției se înscrie la cursul superior al Seminarului de la Socola-Iași, unde după trei ani reușește să se claseze pe primul loc la absolvire (1881). În acelaşi an, intră la secţia de bacalaureat a „Institutelor Unite de la Iaşi” unde îl are, între alţii, ca profesor pe Grigore Cobălcescu, cel care i-a insuflat pasiunea pentru studiul Pământului.  După bacalaureatul luat cu succes, fiind printre primii clasaţi, a urmat Facultatea de  Științe de la Universitatea ieșeană (1883-1887), trecând examenul de licenţă în 1890, având ca examinatori pe Grigore Cobălcescu, Leon Cosmovici şi Mihail Vlădescu. Este remarcat de către Grigore Cobălcescu care îi încredin-ţează, încă din  anul 1888, postul de preparator la cabinetul de mineralogie şi geologie, după care l-a înaintat în postul de asistent în 1889, când a și primit ca sarcină principală, alături de magistrul său, să pună bazele colecţiei de geologie, mai ales cu eșantioane de paleontologie şi mineralogie. În anul 1890, Sava Athanasiu este chemat ca profesor de ştiinţe naturale și la Institutele Unite, iar în 1891 a ocupat prin concurs catedra de Ştiinţe Naturale şi Mărfuri de la Şcoala Comercială din Iaşi. În acelaşi an se căsătoreşte cu Aglae Tănăsescu, din Fălticeni, cea care i-a fost soţie devotată  și sprijin de nădejde până la moarte. Fire blajină şi de o bunătate sufletească rară, i-a dăruit doi băieți și o fată, dar mai ales a știut să întrețină în  viaţa de familie, o atmosferă caldă şi prietenoasă, în care cercetătorul și profesorul a găsit climatul potrivit pentru un om devotat cercetărilor ştiinţifice. Este de remarcat faptul că în viața de familie un mare merit pe care l-a avut Sava Athanasiu a fost şi acela de a descoperi la fiul său mai mare, Ion, deosebi-tele însuşiri care îl făceau apt pentru a îmbrăţişa cariera de geolog şi a-l îndruma apoi metodic în studiile de specialitate. Și celorlalţi doi copii, le-a îndrumat paşii spre cariere tot în domeniul şti-inţelor naturii: George, geofizician şi profesor la Facultatea de Fizică-matematică şi Margareta, profesor la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti,  personalități marcante ale vieții științifice românești. Opera  științifică  a celor doi fii ai lui Sava Athanasiu, Ion și George în domeniul Geologiei a fost foarte bine apreciată în epocă, ambii fiind cooptați de către  Academia Română  ca membri.

În evoluția științifică a lui Sava Athanasiu este de reținut începutul anului 1895, când obţine prin concurs o bursă pentru studii la Universitatea din Viena, unde are ocazia să-i audieze pe  celebrii profesori ai vremii Ed. Suess, W. Waagen, Fr. Wachner, A. Penck, G. Tschermak și să-și completeze cunoștințele de geologie. În vacanţele de vară, pe care și le petrece în țară, întreprinde expediții geologice în Carpaţii Orientali sau ai Moldovei cum erau numiți în acele timpuri, urmărind colectarea de date pentru  întocmirea unei tezei de doctorat, pe care a reușit să o  susţină în iunie 1899. După revenirea în  ţară, se transferă, începând cu anul 1900, ca profesor de ştiinţe naturale la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. După puţin timp este numit şi în postul de geolog pe lângă Serviciul minelor şi carierelor, al Ministerului Domeniilor şi Agriculturii, condus de Valeriu Popovici-Haţeg. În 1906, trece în cadrul Institutului Geologic al României, condus de Ludovic Mrazec, unde a lucrat timp de 24 de ani, până în anul 1930 când este pensionat. În cadrul Institutului  Geologic a condus Serviciul de geologie, depunând un efort considerabil în adunarea materialului care trebuia să servească la editarea hărţii geologice, scara 1: 500 000 şi îngrijind redactarea publicaţiilor de specialitate ale institutului. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), nefiind mobilizat din cauza vârstei, nu a părăsit Bucureștiul pentru a se refugia în Moldova, rămâne pe loc și în condiții extrem de vitrege depune o muncă istovitoare pentru a  salva colecţiile științifice şi manuscrisele unor importante lucrări de sinteză, unele dintre acestea văzând, chiar și în acele condiții şi lumina tiparului.

Pe baza raportului întocmit de către Ion Simionescu, în anul 1920, Sava Athanasiu, a fost ales membru corespondent al Academiei, iar în anul 1945, la propunerea lui Gh. Macovei, este ales membru de onoare al Academiei Române. A trecut la cele veșnice, în Bucureşti la 8 aprilie 1946, după o viaţă rodnică de 85 de ani, dăruită până la sacrificiu familiei, activității didactice și cercetărilor geologice.

Activitatea didactică poate fi considerată latura cu cele mai multe satisfacții şi plină de realizări a lui Sava Athanasiu. A fost activitatea către care,  datorită firii sale, s-a simţit mai cu deosebire atras. În 1910, când a ocupat catedra de geologie de la Universitatea din Bucureşti, Sava Athanasiu avea deja o practică didactică îndelungată de 20 de ani. Fusese asistentul lui Grigore Cobălcescu şi suplinitorul, timp de 2 ani, al Catedrei de geologie de la Universitatea din Iaşi, apoi profesor la Institutele Unite şi Şcoala Comercială din Iaşi, iar după 1900, profesor la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti.

Avea o dorinţă nestăvilită de a se ţine totdeauna la curent cu progresul ştiinţei, citind toate noutăţile din domeniul său de specialitate. Mai mult, prin firea sa calmă, prin răbdarea şi dragostea pe care le avea de a împărtăși și altora din ceea ce știa, prin discursul său clar şi răs-picat şi prin stilul concis al expunerii sale, era făcut pentru a fi un mare şi deosebit profesor. Cei care i-au audiat cursurile, au remarcat claritatea expunerii, în care și cele mai grele probleme erau uşor de înţeles, datorită grijii cu care profesorul îşi pregătea materialul pe care avea să-l pre-zinte auditoriului. Prelegerile de geologie erau ilustrate, cel mai adesea, cu planşe, iar la toate capitolele din curs, obligatoriu, se aduceau pe larg exemplificări din geologia teritoriilor româ-nești. După încheierea cursurilor, cunoştinţele erau întregite cu cele pe care studenţii le căpătau în excursiile ştiinţifice, organizate pe 5-10 zile, şi făcute pe trasee variate din ţară.  La examene era exigent, dar drept. Evaluarea răspunsurilor era totdeauna justă, fără capricii. A rămas, pentru posteritate, celebră condica în care îşi trecea rezumatele lecţiilor şi rezultatele examenelor celor 26 de serii de studenţi care au urmat cursurile de geologie, între anii 1910-1936. 

Ca profesor Sava Athanasiu are meritul de a fi ştiut să creeze o solidă  şcoală de geologie. Mulţi dintre discipolii săi care s-au specializat în această ştiinţă,  au acoperit mai târziu ca geologi, necesarul Institutului Geologic al României, în diverse ramuri din economie sau au intrat în corpul didactic universitar. Misiunea sa de iniţiator şi îndrumător al tinerilor în tainele geologiei, şi-a îndeplinit-o atât la Universitate, cât şi la Institutul Geologic al României, iar „pentru amân-două aceste instituţii purta în sufletul său un cult, asemănător acelui al adevăratului credincios pentru templul credinţei sale”.

Activitatea de cercetare geologică.  Reperele activității științifice la Sava Athanasiu sunt date de prima sa lucrare  intitulată: „Studii geologice în districtul Suceava”, din anul 1898, și ultima sa lucrare „Vechimea omului pe pământ şi în special în România” apărută în anul 1941.

Pe parcursul celor 43 de ani de activitate ştiinţifică a scris aproape 70 de lucrări, număr ce pare mic, dar cu o consistență științifică ce rezidă dintr-un număr impresionant de contribuții. Acest lucru își are explicaţia în însuşi concepţia lui severă despre rolul omului de ştiinţă, atitudine care l-a făcut să scrie sau să conferenţieze, numai atunci când a socotit că are ceva nou şi interesant de comunicat, – fie din rezultatul observaţiilor personale, fie din cercetarea literaturii geologice străine, cu care era permanent în contact.

Direcțiile de cercetare abordate în lucrările științifice ale lui Sava Athanasiu se pot împărţi în:

● cercetări de geologie generală, stratigrafie, petrografie şi geomorfologie, toate având ca obiect, diferite zone din Carpaţii Orientali, în sectorul cuprins între Valea Sucevei şi Valea Milcovului. Această parte a ţării noastre a fost străbătută, timp de peste 30 de ani, în lung şi în lat, de Sava Athanasiu, iar ca rezultat al cercetărilor minuţioase a dat la iveală un număr de lucrări care formează partea cea mai importantă din opera sa ştiinţifică şi în acelaşi timp o bază însemnată pentru studiile ulterioare în acest sector carpatic;

● cercetări de paleontologie, asupra faunelor de nevertebrate și de mamifere din România;

● cercetări de geologie economică (petrol, cărbuni şi sare);

● scrieri de cultură generală şi de popularizare, referate, cursuri, activitate în comisii mi-nisteriale.

Funcție de evoluția și acumularea cunoștințelor în timp, la activitatea ştiinţifică a lui Sava Athanasiu, se pot distinge cel puțin două  perioade distincte şi anume:

Perioada 1898-1910: grupează lucrările executate în timpul studiilor de la Viena și la întoarcerea în țară până la începerea activității la Universitatea din București. Este intervalul de timp când lucrează într-un ritm impetuos, dând, în afara tezei de doctorat, alte 23 lucrări importante, toate având ca obiect de studiu, mai întâi partea de nord a Carpaţilor Orientali, apoi zone situate mai la sud. Stilul clar şi sobru al autorului se relevă de la primele sale lucrări, această caracteristică menţinându-se în toată opera sa.

În literatura geologică românească sunt reținute contribuţiile mai importante din aceste lucrări ca un aport deosebit, dacă nu covârșitor, pentru intervalul de timp care marchează trecerea dintre secolele XIX și XX:

● descrie și denumește principalele zone ale Carpaților Orientali: şisturile cristaline, zona klipelor, flişul carpatic;

● se ocupă de geneza depresiunilor interne de pe flancul vestic al Carpaţilor (Gheorgheni, Ciuc etc.), a căror geneză o leagă ridicările masei de eruptiv neogen, din lanţul Călimani-Harghita;

● studii petrografice asupra diferitelor curgeri de lave din Călimani, în care a descris diferite tipuri de andezite;

● menționează prezenţa tufurilor trahitice din Dealul Drăgoesei şi de la Glodu;

● se pronunță asupra vârstei erupţiilor din Călimani, considerând că acestea încep din a doua jumătate a Miocenului şi se prelungesc până la sfârşitul Pliocenului;

● descrie în detaliu stratigrafia şi paleontologia bazinului cretacic de la Glodu, stabilind pe baza asociațiilor de faună vârsta Cenomanian-Turonian;

● se ocupă de morfologia şi tectonica Carpaţilor din nordul Moldovei, remarcând efectele produse de ridicarea masei eruptive Călimani-Harghita, explicând formarea cheilor Bistriţei prin captare;

● introduce denumirile de Munţii Bistriţei şi Culmea Stânişoarei care au rămas până astăzi în literatura geologică şi geografică;

● constată, pentru prima dată, urmele unei glaciaţiuni cuaternare vechi în Călimani, fapt confirmat ulterior de marele geograf francez Emm. de Martonne;

● menționează injecţiile de ortognaise cu microclin în şisturile cristaline din Rarău şi Pietrosul Bistriței;

● constată prezenţa Doggerului cu belemniţi la baza calcarelor atribuite  Jurasicului terminal din Rarău;

● pe baza unei bogate faune de numuliţi (foraminifere mari), atribuie sedimentarul de la Neagra Șarului, Eocenului superior;

● semnalează prezenţa minereurilor de mangan de la Şaru Dornei;

● se pronunță asupra blocurilor de calcare cuprinse în masa conglomeratelor de Stânişoara, susţinând ideea că provin dintr-un fundament legat de marginea sinclinalului mezozoic;

● deosebeşte o falie longitudinală la contactul cristalin-fliş cretacic, o alta între flişul cretacic şi flişul paleogen şi, alta, mai externă, între acesta din urmă şi zona neogenă, prefigurând structura în pânze de șariaj;

● semnalează prezenţa tufului dacitic în formaţiunea saliferă miocenă din Moldova de Nord, susţinând că acesta provine din cenuşile proiectate de vulcanii din Transilvania;

● separă în zona flişului trei subzone principale: cretacică inferioară, cretacică superioară şi eocenă;

● în subzona eocenă separă gresia grosieră micacee în bancuri groase, rămasă în nomencla-tura geologică sub denumirea de „Gresia de Tarcău”, considerând-o echivalentă cu Gresia de Uzu;

●- lămureşte structura bazinului superior al văii Tazlăului Mare, în care separă zonele internă şi marginală ale flişului, în aceasta din urmă relevând prezenţa Oligocenului;

● delimitează, în bazinul Uzului, larga răspândire a Gresiei de Tarcău în care menţionează prezența  numuliţilor;

● în câteva lucrări se ocupă de Şisturile Negre pe care le descrie prima oară în flancul estic al Stânişoarei, pe care  le denumeşte „Strate de Audia”, însă din cauza lipsei fosilelor şi a poziţiei stratigrafice, le atribuie mai întâi Oligocenului şi apoi Eocenului. După ce le examinează la Şipote, în Bucovina, le socoteşte cuprinse între Barremian şi Albian, iar mai apoi rămâne la părerea că reprezintă numai Barremianul;

● constată că Falia Caşinului separă „saliferul” de Pliocen;

● introduce în literatura geologică denumirea de„Strate de Tisaru”;

● descrie „Gresia de Răchitaşu” pe care o consideră „cea mai caracteristică rocă pentru Sarmaţianul din bazinul văii Şuşiţa”;

● introduce denumirea de „Conglomerate de Pietricica” pe care le consideră de vârstă oligocenă;

● semnalează în zona flişului o tectonică în solzi („Schupenstruktur”).

Datele publicate în această perioadă, deosebit de prolifică, au constituit elemente importante, pe care s-a bazat geologul austriac Victor Uhlig, pentru întocmirea sintezei sale asupra geologiei Carpaţilor din 1905. Mai trebuie menționat aici că încă din anul 1895,  când era bursier la Viena, traduce şi face un rezumat, încheiat cu observaţiuni particulare, asupra lucrării lui Th. Fuchs (director al secţiei geologice a Muzeului Imperial de la Viena) „Geologische Studien in den jüngeren Tertiärbildungen Rumäniens”, lucrare publicată în Neues Jahrbuch.

Este perioada când are la dispoziţie pentru studiile sale pe teren vacanţele de vară pe care i le lasă îndeletnicirea sa de profesor la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. Studiul materialului colectat pe teren şi întocmirea lucrărilor le execută, până în 1906, în cabinetul de lucru de la Serviciul Minelor din Ministerul Domeniilor, iar după 1906, la Institutul Geologic al României. Activitatea creatoare culminează în 1910 cu întocmirea hărţii geologice la scara 1: 200 000 a Carpaţilor şi Subcarpaţilor Moldovei. Această sinteză grafică – din nefericire rămasă în ma-nuscris – a făcut o mare impresie când a fost prezentată, prin contribuţia deosebit de însemnată pe care o aducea la lămurirea structurii geologice a mai mult de o treime din arcul carpatic ro-mânesc. În legătură cu această realizare de excepţie, fostul său student, G. Murgeanu aprecia că „îl putem numi părintele cartografiei geologice româneşti, realizatorul dezideratelor lui Co-bălcescu şi Gr. Ştefănescu care înţeleseseră că temeiul cunoaşterii evoluţiei pământului românesc stă, nu în observaţia izolată, ci în consemnarea spaţială a terenurilor geologice ”.

Harta a reprezentat în faţa comisiei de examen pentru ocuparea catedrei de geologie de la Universitatea din Bucureşti, argumentul cel mai de seamă a prof. Athanasiu, care îl consacra ca pe candidatul cel mai potrivit pentru a ocupa catedra respectivă. De altfel, este notoriu faptul că, Gheorghe Munteanu-Murgoci, care candida și el pentru același post, s-a retras din concurs, recunoscând printr-o scrisoare publică marile merite de geolog stratigraf ale lui Sava Athanasiu, merite care-i dădeau dreptul să treacă la catedra de geologie înaintea sa, care avea pregătirea de bază în domeniul petrografiei.

În lucrările cu caracter de geologie economică, semnalează prezenţa urmelor de petrol în judeţele Suceava şi Neamţ, cea mai importantă dintre acestea fiind Schiţa geologică a regiunilor petrolifere din Judeţul Bacău,  care a servit drept ghid pentru excursiile organizate cu prilejul  Congresului internaţional de petrol din 1907, ţinut în România. O lucrare însemnată pentru geologia românească a fost cea referitoare la clasificarea terenurilor neogene şi limita stratigrafică dintre Miocen şi Pliocen.

În această perioadă se înscriu şi cercetările paleontologice asupra resturilor de mamifere pliocene din Argeş şi Gorj şi asupra prezenţei lui Mastodon arvernensis pe Valea Doftanei. În primele două volume ale Anuarului IGR din anul 1907 şi 1908, publică o amplă monografie „Contribuţiuni la studiul faunei terţiare de mamifere din România”, corelând diferitele date asupra extinderii în timp a unor specii de Deinotherium şi Mastodon şi paralelizând depozitele pliocene din România cu depozitele sincrone din alte zone ale Europei, mai apropiate sau mai îndepărtate.

Un aspect inedit în opera prof. Sava Athanasiu îl ocupă articolele polemice publicate cu ocazia apariţiei Marelui Dicţionar Geografic al României (1901). Nemulţumit de felul inexact şi total neştiinţific în care apăruse capitolul „Geologia Carpaţilor”, a făcut o serie de observații cri-tice, pe un ton academic, în care atrăgea atenţia autorului (generalul C. I. Brătianu) asupra gravelor greşeli de fond în conţinutul capitolului amintit.

Pentru cei care aveau alte preocupări în viaţa de toate zilele, face cunoscută ştiinţa geologică, evocând cu înţelegere şi devotament contribuţia înaintemergătorului Grigore Cobălcescu, magis-trul care lui însuşi îi insuflase pasiunea pentru această ştiinţă (1902), iar în articolul „Geologia şi mineralogia în şcoală” (1904) arată, cu mult curaj, lacunele învăţământului în acest domeniu şi recomandă predarea activă pe bază de observaţie, aspecte de care nu se ține cont, din păcate, nici în zilele noastre.

Perioada 1910-1941 este răstimpul în care îşi desfăşoară activitatea odată cu numirea la Catedra de geologie a Universităţii din Bucureşti şi ţine cursuri până după pensionarea sa. Dedicându-se mai ales preocupărilor didactice, este animat permanent de gândul perfecţionării cursului său de geologie, cu scopul de a forma o şcoală geologică românească din care să se recruteze cadrele pentru Institutul Geologic al României cât şi pentru învăţământul superior şi mediu. În prima parte a acestei perioade, continuă preocupările pentru studiile pe teren, mai ales în Subcarpaţii Moldovei, dar şi în zona flişului. Din lucrările publicate pot fi reținute o serie de contribuții:

● semnalarea prezenţei cenuşilor andezitice în Sarmaţianul din nordul Moldovei;

● considerații asupra vârstei formaţiunii salifere, susţinând vârsta tortoniană (badeniană) a sării subcarpatice;

● separă trei entităţi litostratigrafice în formaţiunea saliferă din bazinul Cuejdiului şi Almaşului;

● descrie „Stratele de Bisericani” pe care le consideră la baza Oligocenului;

● separă Stratele de Doamna cărora le atribuie vârsta senonian inferioară;

● cercetează, împreună cu fostul său elev D. M. Preda, constituţia geologică a bazinului inferior al Trotuşului, descriind succesiunea stratigrafică a Pliocenului şi semnalează specia Elephas meridionalis în lignitul de la Pralea;

● descrie resturi de mamifere pliocene şi cuaternare din diferite puncte fosilifere (Aninoasa, Tuluceşti, Frăteşti, Măluşteni, Drăghici), făcând o serie de consideraţii paleoecologice.

Și în această etapă, mai ales după Primul Război Mondial, activitatea sa a cuprins şi o serie de acțiuni  și articole de popularizare ca: Geologia şi cultura (1924) în care arată rolul geologiei în formarea intelectuală a omului: Problema existenţei Continentului Atlantida (1931); Vechimea omului pe pământ şi în special în România (1941).

O grupă de lucrări o formează referatele asupra unor probleme din literatura geologică, care puteau avea aplicaţii la ţara noastră. Dintre acestea cităm: „Depozitele de sare de la Salt Range (India)”, cu sugestii pentru prospectarea sărurilor de potasiu şi în masivele noastre de sare (1916), „Flora fosilă a României”  după ,,Pflanzengeographie von Rumänien” (1927) şi „Meteoritul de la Şopot ”(1928).

În ultimul an al activităţii sale didactice (1936), susţine o comunicare la Academia Română intitulată „Privire istorică asupra dezvoltării cunoştinţelor geologice relative la România”, în care face o clară şi documentată expunere asupra diferitelor provincii ale României.

Din cele de mai sus, se desprinde contribuţia covârșitoare a lui Sava Athanasiu la progresul ştiinţei geologice din ţara noastră. Activitatea sa ştiinţifică s-a situat într-un timp când lipseau datele de amănunt asupra structurii geologice a ţării. De aceea, preocuparea principală în opera sa a fost strângerea materialului faptic, pe baza căruia să se poată face lucrări interpretative, de sinteză tectonică. Aceste lucrări de sinteză lipsesc din opera sa, din motivul că, structura sa de spirit nu-i îngăduia să treacă la lucrări speculative fără bagajul suficient de argumente. Mai mult decât alţi cercetători, Sava Athanasiu şi-a dat seama de proporţiile necunoscutului în geologie şi ca atare, de măsura în care suntem supuşi erorilor de interpretare. Iată ce scria într-una din paginile cursului de geologie generală, în legătură cu acest deziderat: „Din cauza complexităţii problemelor geologice şi a lacunelor de observaţie, rolul ipotezelor în geologie este mai mare decât în oricare ramură de ştiinţă şi deci şi posibilitatea de a greşi în interpretarea observaţiilor este mai mare. De aceea s-a zis că în rezolvarea problemelor mai mari, ştiinţa geologică progresează dintr-o greşeală mai mare, într-una mai mică sau că ne apropiem de adevăr prin metoda aproximaţiilor succesive”. Opera profesorului Sava Athanasiu rămâne deosebit de valoroasă pentru că s-a situat, printr-o metodă de cercetare riguroasă a faptelor geologice, la temelia de unde se pot dezvolta studiile de sinteză. Remarcabil rămâne însă faptul că în toate lucrările sale, Sava Athanasiu s-a remarcat printr-o intuiție deosebită în descifrarea situațiilor din teren și interpretarea datelor de observație, ceea ce le-a conferit durabilitate în timp.

În paginile omagiale scrise în memoria maestrului său, fostul său student şi asistent, academicianul Ion Băncilă arată că: „Geologii viitorului, cercetând văgăunile întunecate şi crestele frumos vălurite ale Carpaţilor Moldovei, vor fi mereu ajunşi din urmă de ecoul paşilor celui care pentru prima dată cu caldă şi onestă intenţiune a venit să prindă tainele munţilor, iar în ideile lor vor fi obligaţi să plece de la ce a izbutit să stabilească el”.

În încheiere, se cuvine subliniată activitatea pe care profesorul Sava Athanasiu a avut-o și în comisiile pentru aprobarea manualelor de ştiinţe naturale pentru cursul secundar. În toate rapoartele sale, critica a fost obiectivă şi constructivă, deoarece acolo unde a semnalat greşelile a arătat şi cum să fie îndreptate.

Finalizând, putem spune că, profesorul și omul de știință Sava Athanasiu a fost un demn reprezentant al generaţiei moderne de naturalişti care s-a format la şcoala evoluţionistă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Marele său aport la patrimoniul ştiinţei româneşti şi a celei universale este incontestabil motiv pentru care îi datorăm o recunoscătoare şi neştearsă amintire.

Cele prezentate până aici arată o dată în plus, că opera înaintașilor rămâne, de cele mai multe ori, o carte ce trebuie din când în când, deschisă dar,  mai ales, cu atenție recitită. Nu am face decât să ne conformăm îndemnului spre înțelepciune: „Deschide cartea și vezi ce au gândit alții, închide cartea și încearcă să gândești tu însuți”.

N.b. Aduc pe această cale multe mulțumiri Secretarului științific al Secției de Geonomie de la  Academia Română, dr. T. Brustur care ne-a pus la dispoziție o serie de materiale inedite.

Bibliografie selectivă

Băncilă, I. (1966) Profesorul Sava Athansiu (1861-1946). Natura (Geogr.-Geol.), XVIII/3, p. 3-10, Bucureşti;

Filipescu, M.G. (1946) La moartea profesorului Sava Athanasiu. Natura, XXXV, 3-4, p. 70-73, Bucureşti;

Macarovici, N. (1977) Contribuţia Academiei Române la dezvoltarea cercetărilor de geologie din ţara noastră, în perioada 1866-1920. Memoriile Secțiilor științifice (IV), Acad. RSR, I (1977-1978), 301-314, Bucureşti;

Macovei, G. (1945) Propunere pentru alegerea d-lui Sava Athanasiu ca membru de onoare al Academiei Române. Anal. Acad. Rom., seria III, tomul LXIV;

Macovei, G. (1946) La moartea profesorului Sava Athanasiu. Natura, XXXV, 3-4, p.65-67,               Bucureşti; 

Murgeanu, G. (1946) La moartea profesorului Sava Athanasiu. Natura, XXXV, 3-4, p. 68-70, Bucureşti;

Oncescu, N. (1957) Profesorul Sava Athanasiu îndrumător al geologiei româneşti. Colecţia SRSC, nr. 238, 33 p., 5 fig., 1 tab., Bucureşti.

 

Autorul biografiei:Prof. Emeritus dr. Mihai BRÂNZILĂ,Departamentul de Geologie,Universitatea   ,,Al. I. Cuza”, Iași

Foto:Prof. Emeritus dr. Mihai BRÂNZILĂ, Departamentul de Geologie, Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iași, autorul biografiei academicianului Sava Athanasiu din Dicționarul academicienilor vrânceni

Mihai BRÂNZILĂ, profesor universitar doctor la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Professor Emeritus, 2016.

După terminarea studiilor universitare în geologie (1977), a lucrat ca geolog de cercetare, cu activitate geologică de prospectare pentru substanţe minerale solide şi altele: cărbuni, minereuri, roci utile, nămoluri, ape minerale și ca geolog de șantier în întreprinderi de profil: Între-prinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice ,,Suceava”, Câmpulung Moldovenesc (actual S. C. Geomold S.A);  Întreprinderea Geologică de Prospecţiuni pentru Substanţe Minerale Solide Bucureşti (actual S. C. Prospecțiuni S.A.)

Din anul 1982 a început activitatea universitară, parcur-gând toate treptele activității didactice și științifice: doctorat  în geologie (1998), șef de lucrări, conferențiar, prof. universitar (2004), Şef Catedră Geologie-Paleontologie 2003-2008; Cancelar Facultatea Geografie şi Geologie 2000-2003; Managementul proiectelor de cercetare; Conducere doctorat.

A studiat teme majore din domeniul Geologiei regionale, Geologiei structurale, Tectonicii, Cartografiei geologice, Stratigrafie, Micropaleontologie etc. 

Desfășoară o prodigioasă activitate didactică de predare: cursuri şi lucrări practice pentru Cartografie geologică, Petrologie sedimentară, Geologie structurală, Hidrogeologie, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi, Analiza bazinelor sedimentare, Fotointerpretare geologică, Geologia României.

A publicat ca autor şi coautor peste 70 de lucrări ştiinţifice, în reviste de prestigiu, 17 cărţi şi cursuri universitare, 52 de rapoarte ştiinţifice de activitate de cercetare, pe bază de  Contracte de cercetare și Granturi, din care notăm: Brânzilă, M. (2014) - 150 de ani de învățământ geologic la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ed. a II-a Edit. Univ. ,,Al. I. Cuza” Iași, 239 p.; M. Brânzilă(2003) - Cartarea şi cartografierea structurilor geologice, Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza” Iaşi, 180 p.;  Grasu C., Brânzilă M., Miclăuș Crina, Baciu D. S. (2012)- Sinclinalul mezozoic Tulgheș-Hășmaș-Ciuc. Edit. Univ. ”Al. I. Cuza”,  Iași, 250 p. ISBN: 978-973-703 - 734-3; Grasu C., Miclăuş Crina, Brânzilă M., Baciu D. S. (2010)- Munţii Hăşaşului. Monografie geologică şi fizico-geografică. Edit. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 53 tabele, 102 figuri, 4 hărți, 85 fotografii color, 434 p. ISBN:978-973-703-525-7; M. BrânzilăGeologia României. Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza” Iaşi, 2002, Curs ID - Geografie, 100 p.; M. Brânzilă - Geologia părţii sudice a Câmpiei Moldovei, Ed. Corson, Iaşi, 254 p.,1999; M. Brânzilă (1997) - Elemente de cartografie geologică. Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza”, Iaşi, 164 p.

La aceste lucrări mai amintim peste 50 de studii comunicate la congrese și simpozioane științifice naționale și internaționale de mare prestigiu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.