Vrancea și cumpăna dreptății: un avertisment vechi de 91 de ani, mai actual ca oricând
Din gândirea savantului vrâncean Simion Mehedinți, profesorul Costică Neagu readuce în atenția cititorilor Ziarului de Vrancea o radiografie morală a magistratului, scrisă în 1934, dar care oglindește neliniștitor prezentul statului român.
VIAȚA MERGE COMPLICÂNDU-SE
Noi plecăm, dar cântarul rămâne! (S. Mehedinți)
Magistratul – aristocrație intelectuală și morală...1. Calificativul admirativ de mai sus, e o prețuire netăgăduită a savantului Simion Mehedinți, unul dintre cei mai ardenți critici ai clasei politice din timpul său, față de slujitorii dreptății – justiția unui Stat, a treia și cea mai importantă Putere a Statului.
Acest exercițiu de admirație a fost rostit în conferința Radio din 9 decembrie 1934. (acum 91 de ani) Dăm câteva fragmente din a cea conferință, pentru a trage un serios semnal de alarmă privind disoluția totală a Statului român, consemnată de limba română; partidele au devenit ,,grupuri de interese”; hoții au devenit ,,băieți deștepți”, iar poporul de jos (Nadăș) asistă neputincios cum le fuge satul de sub case. O mai mare rușine nu s-a întâmplat niciodată de la daci și până în zilele noastre. Parcă suntem în sclavagism, când stăpânul avea drept de viață și de moarte asupra supușilor. Cum să mai ia cineva în serios Statul român. Cât de creatori pot fi hoții, avocații și magistrați!!!
* * *
,,Iubiţi ascultători,
În toamna asta am început anul de muncă dăscălească într-un ceas bun. (...). Să vă dau o pildă uşor de înţeles pentru oricine. Orice ţară are nevoie de magistraţi. Cine pregăteşte pe magistraţi? Universitatea!
Pentru numele lui Dumnezeu Sfântul, se poate închipui greşeală mai cumplită decât asta?
Gândiţi-vă singuri: ce e un magistrat? Un magistrat e un fel de sfânt printre oameni. Un om nu numai cu multă – multă învăţătură de legi, dar şi de o mare ascuţime de judecată şi apoi atât de stăpâni pe sine şi atât de drept la suflet, încât, de câte ori se aşează pe scaunul judecăţii, el este un fel de întrupare a legii. Cine nu vine în faţa judecătorului? Tânăr şi bătrân, bogat şi sărac, învăţat şi neînvăţat, cinstit şi necinstit… lumea toată cu toată lumina ei şi cu tot întunericul păcatelor ei. Va să zică: sufletul magistratului trebuie să fie o balanţă foarte fină, să cântărească toate ale tuturor şi fiecărui să-i dea dreptatea ce i se cuvine, dar numai dreptatea: suum cuique cum ziceau romanii, poporul cel mai înţelegător în vremea lui, cu privire la ceea ce se cheamă justiţia.
Rogu-vă acuma, iubiţi ascultători, să vă gândiţi dacă facultatea de drept (din orice ţară ar fi) e în stare să aleagă şi să pregătească giuvaerul acela de om care să fie vrednic să poarte numele de magistrat şi să împartă lumii dimprejurul lui dreptatea!
Ce e o facultate de drept? Ca orice facultate de azi, e un fel de amestec de tot felul de tineri, trecuţi prin licee şi doritori a se apropia de o carieră.
Dacă e vorba de ştiinţă, nicio greutate. În fiecare facultate juridică şi în fiecare ţară, unde se ocupă de ştiinţa dreptului, savanţi cu renume, tinerii pot ajunge jurişti de mare preţ, chiar când profesorul ar fi un mişel, ca vestitul Baco[n], pe care toată filosofia lui nu l-a împiedicat de a fi o făptură de rând, coborându-se până la luare de mită. (Noroc că a murit, ca să nu sfârşească viaţa la puşcărie).
Prin urmare, chiar când marele jurist e un mişel, iar tânărul care îi urmează prelegerile e şi el un vulgar specimen omenesc, ştiinţa poate fi înaintată şi adâncită. Bacon a scris Novum organum, reformând filosofia, cu toate că era cum era?
Aşadar, iubiţi ascultători, dacă vă învoiţi cu ceea ce am spus adineaori despre magistrat, mi se pare că alta, cu totul alta trebuie să fie rânduiala alegerii şi pregătirii lor.
Mai întâi, nu oricine poate intra în şcoala din care trebuie să iasă marele profesionist al dreptăţii, care se va chema magistrat. Pe tinerii care vor ajunge judecătorii altora trebuie să-i alegi întâi după spița neamului, să vezi ce fel de oameni au fost părinţii lui. (Eu am sub ochi un caz concret. Un eminent magistrat a murit şi a lăsat doi copii orfani. S-au crescut singuri, deosebindu-se între colegii lor de şcoală şi au ajuns amândoi magistraţi, iar acum calcă pe urmele părintelui lor. Puţin lucru e să te fi născut în casa unui magistrat care e în adevăr, fire de magistrat! (...)
După ce au fost aleşi, tinerii aceştia, care sunt o podoabă a generaţiei lor, trebuie pentru ei un plan de muncă cu totul deosebit de al facultăţii de drept. Ei nu vor face cercetări de ştiinţă juridică, ci vor aplica legile într-o anume ţară, cu anume rânduială de viaţă. Aşadar toate studiile lor vor trebui concentrate în vederea carierei lor de mari profesionişti în aplicarea legilor.
Iar când programa va fi gata, rămâne ca o mare grijă pentru creşterea lor şi locul unde aduni această aristocraţie intelectuală şi morală, şi dascălii pe care îi pui înainte ca modele de viaţă profesională.
Vă întreb: se cuvine să amesteci astfel de tineri de mare preţ în grămada tuturor auditorilor unei facultăţi de drept, în care unul vine de la răsărit, altul de la apus, unul e om, iar altul poate fi şi neom?
Evident, nu. Şi este tot aşa de evident că nu oricine merită să se suie la catedră în faţa unor astfel de tineri. De pildă, Baco de Verulan, nu. Cine e deştept, poate să-şi arate deşteptăciunea, făcând ştiinţă pură sau filosofie, scriind Novum organum – dacă poate. Dacă societatea, adică statul lasă libere astfel de exemplare, în care o mare inteligenţă se asociază cu o incoerenţă practică tot atât de mare, e treaba statului şi riscul societăţii. Normal ar fi ca astfel de specimene rare să fie izolate cât mai riguros de restul societăţii şi, mai ales, de tineret, care uşor poate fi ademenit de strălucirea talentului, fără să bage de seamă că omul de talent poate fi în acelaşi timp un mişel vrednic de dispreţ. (Aud că se fac acuma experienţe cu venin de cobră, pentru vindecarea cancerului. În cuşcă, şi cobra poate fi utilă. Dar în cuşcă).
Aici e însă vorba de floarea unei generaţii, de viitorii magistraţi ai unui neam. O clipă ei nu pot fi amestecaţi cu gloata miilor şi miilor care roiesc împrejurul facultăţilor juridice, aşa cum i-au trimis certificatele bacalaureatului o selecţiune total nesigură în ce priveşte îndrumarea profesională.
Aşadar, cu altă alegere, după alte norme, tinerii îndată ce sunt găsiţi demni vor trebui să fie crescuţi într-o instituţie specială, în număr proporţional cu nevoile magistraturii. Iar locul unei astfel de instituţii departe de a fi praful şi zgomotul american al Capitalei, s-ar cuveni să fie mai degrabă, în genul universităţilor engleze, un orăşel de provincie. Să nu fie, la urma urmei, nici măcar târg sau sat, ci un lăcaş simbolic. Dacă aş avea 20 de ani şi m-ar considera cineva vrednic să intru şi eu într-o astfel de instituţie, aş fi fericitul fericiţilor să pot trăi 3 sau 4 ani de pregătire undeva pe lângă Arnota, unde odihneşte Matei Basarabul cel care cinstea Pravilele ţării şi-a dat dovadă până a închis ochii că ştie ce însemnează şi datoriile către sine, ca om, şi datoriile către ceilalţi oameni. (...)
Tot aşa cu profesorii, tot aşa cu preoţii, cu medicii (Doamne, Doamne, ce rol uriaş are medicul care e în adevăr medic), tot aşa cu toţi profesioniştii pe care statul îi cere universităţii. (...)
Aceasta a fost ideea din care a izvorât în 1918 Legea seminarului normal superior, ca un nucleu de universitate nouă, de caracter pur profesional.
Universitatea aceea va veni – nu se poate să nu vină. Veacul nostru are prea multă seriozitate pentru ca vechile erori practice să mai poată dăinui… (...)
Statul însă să-şi vadă de nevoile lui imediate. Să-şi aleagă şi să-şi pregătească profesioniştii lui în instituţii speciale şi cu cea mai mare grijă.
Orice neam care vrea să trăiască să ia seama că o adevărată cezură desparte trecutul cu instituţiile lui învechite, de viitorul care se anunţă plin de grave încercări şi de enorme griji. Cine nu-şi va potrivi instituţiile cu nevoile timpului, să ştie că e pierdut.
De aceea, am socotit că e bine să stăm puţin de vorbă şi despre universitatea practică spre deosebire de cea teoretică. Ar fi multe-multe de spus, dar pentru seara asta e de ajuns. Noapte bună!”, dar veghe permanentă.
Scandalurile din zilele acestea sunt mult mai grave decât par la prima vedere, ele sunt, cu adevărat, mortale pentru statul român, ele ne amintesc de o altă vorbă a lui Mehedinți: ,,Politica este știință și morală aplicată”!
Costică NEAGU
1) Conferinţă rostită la radio la 9.XII.1934, ora 20.
În ms., conferinţa nu are titlu, iar cel propus a izvorât din convingerea autorului că magistratul ,,este un sfânt printre oameni” (n. n.).
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
