Vrancea literară îl sărbătorește pe poetul Adrian Botez din Adjud la 70 de ani – „ostașul în zdrențe pândind minunea”
La ceas aniversar, scriitorul băcăuan Dan Sandu îi dedică lui Adrian Botez, poetul vrâncean cu rădăcini bucovinene, un vibrant „Cântec de prieten”, evocând o viață trăită în slujba cuvântului, a credinței și a libertății spiritului.
Cântec de prieten
Poetului Adrian Botez
La Aniversară
Adrian Botez trăiește ziduit între tomuri și ne trimite „scrisori din temnița libertății” (pioasă reverenţă, Nea Mitică Pricop!) ca un nesfânt templier, veritabil „ostaș în zdrențe, pândind mereu minunea” și resemnând fântâna morții cu fiecare trăsătură de condei, cu fiece grădină sărindă peste garduri, încărunțind astfel prepusul din plumbul aripii visând un zbor adesea princiar. Când, iată, Timpul n-ar trebui să aibă drept de judecată, de n-a trecut umil și fără de păcat prin preajma Poeziei (adesea!) aprig cenzurată de sabia schimbată azi în călimară, umplută plin, când cu cucută, când cu deochi verzui de năruite visuri:
„Mor oameni și mor amintiri – mor, mai ales, speranțe
Ai vrea să ieși din labirint – dar ușile n-au clanțe…
Ți-ai smuls, pe rând, galoane vechi și-orgolii răsuflate,
Implori un Dumnezeu placid: degeaba harfa-ți zbate…”
Îmbrăcând încă de la naștere un anumit soi de cămașă, noi doi am fost ursiți să fim prieteni, veseli sau triști, după datina generației noastre, nu mereu revoltându-se în genunchi, mai totdeauna drămăluind și ducând în cârca slovei împușcate adevăruri care ne-au durut și care încă ne mai costă Libertatea. Ascultați colea:
„Am suferit pentru întregi istorii
Niobe-i doar nevroză solitară
Și m-au durut războaie fără glorii
Dar nu am cui șopti povestea-amară…”
Domnia Sa Țăranul Adrian Botez coboară din Vremi dinspre Bucovina, dintr-o țară în care Dorul este greu ca Urâtul singurătății și poartă pe umeri Poezia suferinței, în afara timpului vămuit cu moarte, ca o lacrimă răstignită pe groaza spovedaniei. Coboară și se-ndreaptă fără de saț spre „turcitul București”(aşa-i, Don’ Cezar?!!?), cu amintiri din vieți trecute, topite în prăbușiriri de anamnezis:
„Dumnezeu – amnezia propriei tale vieți – trăită
absolut la întâmplare – Dumnezeu se suprapune
perfect – peste tot ce credeai că însemni…
Dumnezeu este imposibilul râs de copil – când
Nu aveai nimic de pierdut…”
Şi ştie el ce știe Poetul când ne invită la spovadă, tot amintind de-un cântec cu șoapte arse între buze, necântat, nenuntit, neluceferit și, mai mereu, amintind de Mioara jertfirii celeste, de sate pojorâte, de temniță necuprinsă cu gândul, de răscoale potolite cu glonț de argint, de pistoale pintești bătute cu brumă de sânge. Verbul său este dăruit cu mierea sudălmii și cu norocirea mătrăgunei. Și te-ai vroi în preajma sa un joc al minții rănit pe jumătate, gură de rai țâșnită din versul lui Eminescu sau duminică a limbii române, fără de-nceput și fără de sfârșit:
„sunt o vioară – (spune Dumnealui, Luminatul), - fragilă precum
fluturii razei…”
„Pruncul Albastru – de multe ori
de - Acolo de Sus – mi-a zâmbit –
și sufletul meu l-a îmbrățișat în
lacrimi de bucurie curată…”
Poezia lui Adrian Botez țâșnește cu sete mai ales în clipele sale de mari înfrângeri sufletești. Eu cred că l-am înțeles și l-am iubit înainte de a-l cunoaște. A venit întru întâmpinarea mea (și-a noastră), cu spiritul său inconfundabil răstignit pe Crucea Neamului, cu lira în dreapta (sau în stânga – nu contează!), cu inima în stânga (sau în dreapta – nu contează!), purta pe Umerii săi de uriaș Catedrala, Sinagoga și Moscheea și a grăit simplu, ca fără de sine:
„Eu și Dumnezeu – obosiți
Ne hărțuim de-o viață.
Frate omule – Orbule Omule
Dă-mi mâna…”
Era prea târziu… Pentru că noi ne chinuiam să rupem rădăcina care suntem și care ne ține zălog zădărniciei, pe când Poetul era, deja, în preajma Lui.
Dan Sandu
Citiți și:Adrian Botez a absolvit Facultatea de Filologie, secția română-franceză, din cadrul Universității Al.I.Cuza din Iași și, începând cu anul 1997, este doctor în științe filologice cu lucrarea Spirit și Logos în poezia eminesciană. Din anul 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Bacău, fiind autorul a 17 cărţi, dintre care nouă volume de poezie, două de eseu, cinci de hermeneutică şi un volum de proză.
PREMII ȘI DISTINCȚII
În anul 1998 devine laureat al celei de-a 26-a ediții a Salonului Literar – Dragosloveni.
În anul 2005, Uniunea Scriitorilor din România îi premiază volumele de poezie Eu, barbarul și Crezuri creștine – 70 de sonete cruciate iar în anul 2006, aceeași organizație culturală îi premiază Loja Iohanică Românească în cadrul secțiunii eseu/hermeneutică. Volumul Loja iohanică românească este nominalizat la premiile Asociației Române pentru Patrimoniu în anul 2007.
VOLUME. PUBLICAȚII
Primele volume de poezii îi sunt publicate în anul 1998: Jurnal din marea temniță interioară și Rog inorog. În anul 2003 ies de sub tipar Povestea unui colecționar de audiențe și Epopeea Atlantică urmate, în anul 2005, de cele două volume premiate de Uniunea Scriitorilor din România – Eu, barbarul și Crezuri creștine – 70 de sonete cruciate. În același an publică și Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei). În 2007 apar de sub tipar volumul Nu mai ridicați din umeri! și în anul 2009 – Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor. În anul 2008, Adrian Botez publică volumul În contra demenței de astăzi în cultura română.
Singurul volum de proză a scriitorului adjudean apare în anul 2004 și este intitulat Basme pentru copii, pentru oameni mari și pentru foarte mari oameni.
În 1999 fondează revista de educaţie, cultură, literatură şi atitudine pentru elevii şi profesorii din Adjud – Contraatac.
După o îndelungată activitate pedagogică desfășurată la catedra Colegiului Tehnic Gheorghe Balș din Adjud, Adrian Botez este actualmente pensionar și activează ca redactor la publicațiile Scara din București, Salonul literar și Vitralii din Focșani, Crezul nostru din Bacău și Confluențe din Adjud. Publică și colaborează la reviste și ziare precum Steaua – Cluj, Viața Românească – București, Luceafărul – București, Dimândarea – București, Deșteptarea aromânilor – București, Permanențe – București, Cotidianul – București, Collegium – Iași, Poezia – Iași, Ardealul literar – Deva, Porto Franco – Galați, Plumb – Bacău, Pro-Saeculum -Focșani, Oglinda literară – Focșani, Cetatea culturală – Cluj, Citadela – Satu Mare, Zodii de cumpănă – Oradea, Agero – Stuttgart, Clipa – California (SUA).
Începând cu anul 2010, poetul Adrian Botez este cetățean de onoare al municipiului Adjud.
Adrian Botez se trage dintr-o familie de bucovineni cu o educaţie aleasă, pe treptele cele mai de sus ale arborelui său genealogic stând Grigore Ghica Voievod, după tată, şi cel mai mare pictor bisericesc pe care l-a avut România, Epaminonda Bucevschi, după mamă.
Sursa:adjud.ro
Citiți în documentele atașate:
CINE ESTE ADRIAN BOTEZ ?;
APRECIERI CRITICE ASUPRA OPEREI LUI ADRIAN BOTEZ…DE-A LUNGUL TIMPULUI…
Fisiere atasate
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
