Vrancea ajunge la Houston! Elevi de 8 și 9 ani din Nereju vor reprezenta România la competiția mondială de robotică FIRST LEGO League
Performanță remarcabilă pentru educația din Vrancea: echipa LEGO LAND a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” Nereju, mentorată de clubul AICitizens de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani, a câștigat etapa națională și va concura în SUA
Elevii din Nereju duc Vrancea pe scena mondială a roboticii. Vor reprezenta România la Houston, SUA
Educația din județul Vrancea scrie o nouă pagină de succes în domeniul tehnologiei și inovării. O echipă de robotică formată din elevi de doar 8 și 9 ani de la Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” din Nereju va reprezenta România la concursul internațional FIRST LEGO League Explore, care va avea loc în perioada 29 aprilie – 2 mai 2026 la Houston, Texas (SUA).
Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât echipa provine din mediul rural și a reușit să câștige marele premiu la etapa națională, desfășurată sâmbătă, 7 martie 2026, la București, competiție la care au participat 64 de echipe din întreaga țară.
Echipa vrânceană, intitulată LEGO LAND, a impresionat juriul prin creativitate, ingeniozitate și capacitatea de a prezenta un proiect tehnologic realizat cu ajutorul pieselor LEGO și al conceptelor STEM.
Mentorat oferit de elevi din Focșani
Succesul acestei echipe se datorează și implicării clubului de robotică AICitizens, format din elevi ai Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, care și-au propus să îi sprijine pe copiii din mediul rural să descopere domeniul tehnologiei și al științei.
Proiectul a avut ca scop oferirea unor oportunități reale de învățare pentru elevi care, de multe ori, nu au acces la activități practice în domeniul STEM – Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică.
„Am vrut să oferim elevilor nu doar informații, ci experiențe: să atingă, să construiască, să proiecteze, să greșească și să învețe din greșeli. Pentru că educația STEM nu înseamnă doar teorie, ci învățare prin practică. Și știm că am și reușit! Pe parcursul mai multor luni am organizat ateliere LEGO, workshopuri de proiectare 3D, activități practice și evenimente care au stimulat creativitatea, gândirea critică și lucrul în echipă”, a declarat profesoara Claudia Antonescu, mentor al echipei AICitizens.
Copiii din Nereju au impresionat juriul competiției
Echipa de robotică de la Nereju este coordonată de profesoara de matematică Mirela Măciucă, care spune că rezultatul obținut este rodul pasiunii și al muncii elevilor.
„Sunt extrem de mândră de elevii noștri! Deși sunt în clasa I și clasa a II-a au reușit să ne facă școala cunoscută la nivel mondial. Dedicația și pasiunea lor pentru știință și tehnologie au fost evidente pe parcursul întregii competiții. Sunt convinsă că vor reprezenta România cu succes la nivel internațional”, a declarat aceasta.
Pentru etapa mondială, elevii se vor pregăti intens, urmând să își optimizeze proiectul și prezentarea, astfel încât să demonstreze încă o dată creativitatea și talentul lor pe scena globală.
Un proiect educațional care schimbă destine
Directorul școlii din Nereju, profesoara Simona Păucă, a subliniat importanța colaborării cu clubul de robotică din Focșani.
„Suntem o echipă nouă în competiția FIRST LEGO League. Am pornit pe acest drum la invitația clubului de robotică AICitizens. Aceștia au văzut de la început în copiii de la Nereju multă pasiune și dorința de a învăța cât mai multe lucruri despre roboți”, a declarat aceasta.
Concursul FIRST LEGO League Explore este organizat la nivel internațional de FIRST – For Inspiration and Recognition of Science and Technology și compania LEGO, iar în România este adus de organizația Nație prin Educație, cu sprijinul BRD.
Participarea echipei din Nereju la etapa mondială reprezintă nu doar o performanță pentru școala vrânceană, ci și o dovadă că talentul și pasiunea pentru tehnologie pot apărea oriunde, inclusiv în comunitățile rurale.
Pentru Vrancea, această reușită confirmă încă o dată că viitorul educației și al inovării se construiește prin colaborare, mentorat și curajul de a visa la nivel global.
Camelia Marin














