Educație

VIDEO | Luni începe școala

Ziarul de Vrancea
27 ian 2019 1744 vizualizări

De mâine, copiii se întorc la școală, după patru zile libere. Deși suntem în prag de epidemie de gripă, școlile rămân deschise. Însă, vor fi controale severe în ceea ce privește starea de sănătate a elevilor, anunță ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. "Situaţia nu este atât de gravă încât să periclităm încheierea semestrului", a menționat ministrul Andronescu

Asistenţii din fiecare unitate de învăţământ vor verifica dacă cei mici au febră, o stare generală proastă şi îi vor întreba pe părinţi dacă în aceste zile libere copiii au tuşit sau au strănutat mai mult decât de obicei. Acest triaj se va face la începutul orelor în fiecare zi, iar dacă se va constata că sunt elevi care prezintă simptome de răceală sau gripă, aceştia vor fi trimişi acasă pentru a nu fi expuşi virusului şi ceilalţi copii. Asta în condiţiile în care au trecut două săptămâni epidemice, iar zilele viitoare vom afla dacă va fi declanşată epidemie de gripă la nivel naţional.

Totuşi sunt multe şcoli în România unde nu există nici asistent medical nici medic. Numai în Bucureşti sunt 34 de unităţi de învăţământ în această situaţie. Iar la nivel naţional doar una din 10 şcoli are cabinet medical. Aşa că rămâne întrebarea cine se va ocupa de acest triaj sever despre care vorbește Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a luat această decizie de reîntoarcere la cursuri în contextul în care vorbim despre ultima săptămână de cursuri din acest semestru şi spunea Ecaterina Andronescu, în aceste zile se vor încheia situaţiile şcolare.

Până în acest moment, în cazul elevilor din toată ţara au fost înregistrate aproape 6.000 de infecţii respiratorii şi gripe, iar în Bucureşti 85 de elevi au fost depistaţi cu gripă.

Acesta a fost şi motivul pentru care vineri au fost închise şcolile la solicitarea Ministerului Sănătăţii.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: „Este foarte aproape, însă nu puteam să lăsăm copiii acasă în situaţia în care este ultima săptămână din semestru când se încheie situaţiile şcolare. Foarte mulţi copii s-ar putea să mai aibă nevoie de o notă, îi mai ascultă profesorii ca să se decidă media cu care încheie semestrul întâi.

Era complicat şi chiar aş spune că ar fi perturbat încheierea situaţiilor dacă săptămâna aceasta rămâneau acasă. De aceea este o săptămână de şcoală. Îi invit pe profesori, pe elevi şi pe părinţi să-şi aducă copiii la şcoală.

Eu cred că fiecare inspectorat şcolar avea obligaţia să găsească o formulă în aşa fel încât acest triaj la începutul orelor să poată fi făcut aşa cum trebuie.

Din informaţiile pe care eu le am din zilele anterioare, pentru că am cerut acest lucru de la începutul săptămânii care tocmai trece, lucrurile acestea s-au întâmplat. Deci copiii care arătau semne de răceală plecau acasă, cei care erau sănătoși rămâneau la şcoală. Cred că aşa se va proceda şi în continuare.

Primul triaj îl face părintele acasă pentru că părintele îşi dă seama dacă copilul este în stare de sănătate normală sau dimpotrivă. Îl duce la doctor sau îl duce la şcoală. Deci acesta ar fi un prim triaj. Sigur, şi şcoala are obligaţia să facă acest lucru.

Nu avem asemenea semnale din partea inspectoratelor şi nici din partea ministerului Sănătății către noi.

În acest moment, noi avem în sistemul de învăţământ 2,8 milioane de copii.

Pentru ziua de vineri am avut recomandarea ministerului Sănătății pentru decizia pe care am luat-o, de aceea cred că împărţim responsabilitatea cu ministerul Sănătății. Sigur că având relaţia directă cu Direcţiile de Sănătate au informaţiile foarte exacte, poate mai exacte decât reuşesc nouă să ne transmită inspectoratele. De aceea cred că acest dialog permanent cu ministerul Sănătății este foarte normal.

Nu a fost cazul, cred eu. Eu întăresc convingerea că situaţia nu este atât de gravă încât să periclităm încheierea semestrului I pentru că este ultima săptămână din semestru.”

Pe rețelele de socializare circulă începând de sâmbătă o informație falsă care se folosește de imagini de la Digi24. Potrivit unei capturi de ecran cu sigla Digi24, trimise de telespectatori, școlile din București ar fi închise luni și marți, 28 și 29 ianuarie 2019. Nimic mai fals! Dacă vă întâlniți cu o astfel de informație, nu îi dați crezare! Știrea respectivă e din februarie anul trecut! Iar cursurile încep luni, 28 ianuarie 2019, așa cum era programat.

Text informații + VIDEO:digi24.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.