Educație

VIDEO | Interviu cu directorul Școlii Gimnaziale Pufești, prof. Nicolae Damian, realizat de Radio Iași

Ziarul de Vrancea
20 apr 2020 4286 vizualizări

„De Sfintele Paște din anul 2020, am trăit o perioadă atipică. Din cauza virusului SARS-CoV-2 școlile au fost închise, iar populația a intrat într-o distanțare socială impusă de autorități. În acest context, Școala Gimnazială Pufești prin reprezentanții săi a reușit să se implice în viața comunității rurale a Pufeștilor Vrancei. Despre acest aspect puteți asculta un interviu la Radio Iași. Mulțumim Diana Mona Vâlceanu! Mulțumim tuturor celor ce au încredere în Școala din Pufești. Dragi elevi, vă așteptăm la școală!”-Nicolae Damian

VIDEO:Nicolae Damian

Reporter Radio Iași: Pregătirile pentru marea sărbătoare creștină a Învierii Domnului încep din timp și ca de fiecare dată, în Săptămâna Mare gândurile despre patimile Domnului Iisus Histos se însoțesc cu dorința de a veni mai repede vestea Învierii sale, pentru a ne bucura cu toții de lumina din lumină, de bucatele pregătite de mame și bunici, de toate cele ce țin de petrecerea așa cum se cuvine a unei mari sărbători. Însă nu toate mesele creștinilor sunt pline de bucate, mai ales în acest an. Știind prea bine acest lucru, domnul profesor Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești, Vrancea a hotărât împreună cu colegii săi să vină în sprijinul elevilor cu posibilități materiale reduse și al celor vârstnici din localitate.

Profesor Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești, Vrancea: Am început o campanie în satul nostru, o campanie împreună cu copiii noștri. E vorba de copiii din cele două coruri care au colindat de Crăciun și care au donat bani strânși de la oamenii din sat tocmai pentru a fi folosiți atunci când va fi nevoie, pentru familiile colegilor lor care au probleme din punct de vedere financiar, pentru bătrânii din sat. Am reșit astfel să strângem o cantitate de peste 500 kg de alimente, însemnând ulei, zahăr, făină, mălai, cozonaci, dar și peste 500 de măști de unică folosință foarte necesare. Ele au fost primite și din sponsorizări (o firmă din Brăila, o firmă locală care s-a repofilat). Am dat și declarații (n.red. exemplare imprimate cu declarații pe propria răspundere, necesare a fi completate conform ordonațelor militare instituite pe durata stării de urgență pentru a te putea deplasa de la domiciliu). Și sperăm noi, aceste gesturi mai mult sau mai puțin simbolice să ajute oamenii aflați în nevoi din această comunitate.   

Reporter Radio Iași: Campania se află în plină desfășurare și sunt convinsă că oamenii se vor bucura să primească aceste daruri din partea școlii. Cred că au fost impresionați de gestul dumneavoastră, mai ales că aceste alimente de bază sunt atât de importante în această perioadă, ca de altfel și măștile - care nu se găsesc - le sunt de mare folos. Și apoi, declarațiile pe care cei din mediul rural nu au cum să le tipărească. 

Profesor Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești, Vrancea: Sigur că da. Noi am mai avut și alte surprize pentru locuitori. Cu preoții din sat am dus salcie sfințită de Florii și lumină din biserică. Urmează să ne organizăm și pentru a răspândi această lumină de Înviere. Îl am alături de mine și pe domnul profesor de religie, Andrei Pavel, să vă spună și dânsul cum s-a organizat cu copiii în privința aspectelor ce țin de religia noastră creștină a poporului nostru și de tradițiile noastre.

Reporter Radio Iași: Domnule profesor, elevii așteaptă cu bucurie această sărbătoare, nu numai părinții și bunicii lor. Dar iată că de această dată, nu se mai pot întâlni la biserică. Ce-i sfătuiți pe copii să facă în această perioadă ? Și ce se întâmplă acum la Pufești? Cred că trebuie să stea în casă.

Profesor de religie Andrei Pavel, Școala Gimnazială Pufești, Vrancea: Da așa este, aveți dreptate. Elevii noștri sunt îndemnați pe canalul nostru oficial al școlii, avem un canal de facebook. Comunicăm foarte mult și împreună cu toate cadrele didactice, adică și colegii mei, cu elevii. Se apropie sărbătoarea Învierii și totuși nu putem să mai mergem la bunici, să-i vizităm, să ciocnim un ou roșu, să mai mergem la biserică, să luăm lumina așa o făceam din străbuni. Ne-am gândit să venim într-un mic ajutor, spunem noi și le-am donat măști, le-am donat cozonaci, alimente de bază și urmează să mai ducem împreună cu domnul director Sfânta Lumină în noaptea de Înviere. Întotdeuna merg pe următoarea premiză: la condică, toate se adună. Cu toate că nu putem să ne mai desfătăm în a ne vizita rudele, totuși putem să fim uniți. Acum avem tehnologia aceasta care ne ajută și „Hristos a înviat!” vă pot spune de pe acum! Pentru că noi în fiecare an avem o mică Înviere pentru fiecare. Și pentru fiecare vrem să facem câte o bucurie.   

Reporter Radio Iași: Adevărat a înviat tuturor! Toate cele bune! Sărbători cu bine!

Elevă de la Școala Gimnazială Pufești: Mă numesc Gabriela!

Reporter Radio Iași: Gabriela, în ce clasă ești elevă?

Elevă de la Școala Gimnazială Pufești: În clasa a V-a , Pufești.

Reporter Radio Iași: Domnul profesor Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești din Vrancea, împreună cu domnul profesor de religie se află acum în fața casei tale și vă înmânează pachetele care s-au făcut cu ajutorul banilor strânși chiar de voi copiii din Pufești, care ați colindat iarna trecută și ați adunat un fond cu care s-au cumpărat aceste daruri. Vă bucurați?

Elevă de la Școala Gimnazială Pufești: Da!

Reporter Radio Iași: Vă doresc sărbători cu multă, multă sănătate și numai bine!

Elevă de la Școala Gimnazială Pufești: Mulțumesc, la fel!

Citiți și:Galerie foto | Aplicarea proiectului ,,Colindăm și dăruim” la Şcoala Gimnazială Pufeşti Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.