VIDEO | Inspectoratele au trimis școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a testelor în pungi individuale
Conform edupedu.ro, inspectoratele școlare județene au trimis școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a kiturilor de testare pe bază de salivă în pungi individuale. Clipul respectiv arată cum o persoană ia câte o componentă din câte o pungă și o pune într-o pungă sterilă. Persoana poartă mănuși chirurgicale. Ministrul Educației anunță zile libere pentru cadrele didactice care au făcut aceste efort în perioada aceasta.
Clipul, cu o durată de circa două minute, a fost distribuit de inspectoratele școlare județene către directorii de școli. În fiecare pungă sunt puse câte două teste, pentru zilele de luni și joi, teste care vor fi date elevilor.
Inspectoratele au trimis școlilor și prospectul testelor, cu certificatul de conformitate și instrucțiunile de folosire. Prospectul specifică următorul lucru: “Această trusă este destinată utilizării de către personalul calificat și instruit al laboratorului clinic, instruit cu specialitate și în tehnicile procedurilor de diagnostic in vitro”.
Prospectul poate fi descărcat din documentul atașat articolului
Ministrul Educației a anunțat, într-o intervenție la Realitatea TV, faptul că testele au venit neasamblate „este o problemă”, care „în mare parte s-a rezolvat” și care, în opinia sa „este mult mai mică decât avantajul posibilității de testare în școli”. Oficialul a anunțat zile libere pentru profesorii care fac acest efort de asamblare a kiturilor de testare pentru elevi.
„Școlile au primit aceste teste ambalate într-adevăr la cutii de 25 și de 50 de teste, în funcție de lot – pentru că am avut două loturi, de 1,5 milioane, respectiv 5 milioane de teste – fiecare cutie este însoțită de un certificat de conformitate, pentru că a fost o cerință legală, asumată de instituțiile guvernamentale, deci posedă aceste teste certificat de conformitate și, de asemenea, instrucțiuni de folosire.
Au fost repartizate către școli, creând o problemă suplimentară la nivelul școlilor – deci problema a fost creată pentru personalul din școli, nu pentru altcineva – aceea a coordonării distribuției testelor începând cu data de 2 decembrie, când elevii vor reveni la cursuri. În multe județe aceste eforturi s-au făcut deja și s-au făcut de către profesori – apreciez cest efort și ca să fiu foarte practic Ministerul Educației a decis deja să compenseze efortul făcut în zilele libere, generate de sărbătorile naționale, prin zile de concediu pentru acei directori și profesori care, repet, au cuplat deja aceste componente, un lucru dificil, cu mănuși sterile în pungi stările de unică folosință. Sunt pregătite în multe județe pentru a fi distribuite către elevi.
Această problemă, pe care o recunosc, pe care nu am cunoscut-o până acum – dar înțeleg din informarea pe care DSU mi-a făcut-o – că aceasta este modalitatea de livrare a acestor teste în toate statele europene, încă de când a început această criză sanitară, deci toate celelalte state europene nu au avut o problemă cu această modalitate de recepție. Odată ce am primit această informare, înțeleg totuși că este o problemă, dar problema este mult mai mică în raport cu avantajul existenței acestor teste în școli”, a declarat ministrul Educației.
Declarația integrală în VIDEO de mai jos:
VIDEO:Sorin Mihai Cimpeanu
Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va filma un clip demonstrativ ca să arate elevilor, părinților și profesorilor cum se face un test rapid din salivă.
Text informații +foto+VIDEO: edupedu.ro
Fisiere atasate