Vasile Petrache - crâmpee din viaţa unui simbol al învăţămîntului focşănean
Vasile Petrache este unul dintre cei mai iubiţi profesori ai liceului (n.r. acualul Colegiu Național) Cuza din Focșani de odinioară. Prin mîna lui au trecut nume ca Varujan Vosganian, Dănuţ Popoiu, Florinel Agafiţiei, etc. Cu un trecut care nu convenea regimului comunist, profesorul de istorie a reuşit să impună respect în toate funcţiile pe care le-a ocupat de-a lungul vieţii. „Consider că istoria a avut şi rolul de a da o educaţie patriotică tinerilor. Cred că mulţi au îndrăgit această disciplină şi mulţumită mie”, mai spune profesorul focşănean.
Datorită naturii meseriei lor zeci de generaţii de elevi trec prin mîinile unui profesor. Cele mai multe cadre didactice aparţin propriului lor timp, iar peste ani şi ani doar unii profesori rămîn în conştiinţa publică drept simboluri ale învăţămîntului. Profesorul de istorie Vasile Petrache este fără îndoială un simbol al învăţămîntului focşănean. Tocmai din acest motiv credem că merită să fie cunoscut de mai tinerii focşăneni şi nu numai, mai ales că reperele morale pe care se construieşte o societate sănătoasă sînt în derivă. Vasile Petrache s-a născut în 1925, pe 14 august, în satul Vîjietoarea pe vremea cînd acesta aparţinea de comuna Mărtineşti. În satul natal a făcut şi primele clase primare după care a ajuns în Focşani, la Şcoala Normală. “Îmi aduc aminte că bunicul meu voia să mă facă preot, iar părinţii mă vedeau învăţător. Eu eram mai bolnăvicios cînd eram mic, iar bunicul văzîndu-mă aşa a zis că nu sînt bun de muncă şi că ar fi bine să mă fac preot. După ce au vorbit toţi trei, în cele din urmă au ales să mă dea la Şcoala Normală pentru a ieşi învăţător (şcoala se afla pe locul actualei Elena Doamna n. r.)”, îşi aminteşte profesorul Petrache. Aşadar, după disputele dintre părinţi şi bunic, a ajuns la Şcoala Normală, acolo unde avea să îl prindă şi fatidicul cutremur din noiembrie 1940. Deşi după cum spune el, nu a murit nimeni în acea clădire care avea şi internat, destinul sau hazardul i-au surîs de două ori. „ În acea dimineaţă din noiembrie 1940 a fost cumplit, dar spre norocul nostru erau nişte elevi mai mari decît noi care făceau de planton şi care ne-au calmat şi au avut grijă de noi. Ţin minte că tavanul căzuse exact la mine în pat, doar că eu mă dădusem jos din el. La un moment dat, speriaţi fiind, am vrut să coborîm treptele, dar cineva ne-a spus să rămînem pe loc pentru că nu sînt sigure. A avut dreptate, scările s-au prăbuşit imediat. Cred că aveam vreo 14-15 ani la acea vreme”, ne-a spus Vasile Petrache.
Turnat la securitate pentru cîntece patriotice
După cutremur nu s-a mai putut locui în internat şi nici învăţa în şcoală astfel încît pentru o scurtă perioadă sera instituţiei a fost folosită ca loc de dormit, iar de învăţat se învăţa la actualul liceu( n.r. Colegiu Național) „ Cuza”. Până acolo mergeau în marş şi cântau cântece patriotice. „ Pe al nostru steag e scris Unire”, „ Vrem Ardealul”, „Trei culori”, sunt doar câteva dintre cântecele care răsunau în oraş, în drumul elevilor spre şcoală.„“Unul dintre noi ne dădea tonul după care începeam să cîntăm. Nu de puţine ori băiatul respectiv fiind cu trecere la domnişoare se ducea şi cânta pentru ele, moment în care eu coordonam grupul. Peste ani, în 1953-1954 am fost turnat la Securitate de unul dintre foştii colegi cum că aş fi fost legionar. M-au chemat în Grădina Publică, m-am aşezat pe o bancă şi a trebuit să le spun că nu am fost în FDC (organizaţie a legionarilor n. r.). M-au mai chemat încă o dată după care le-am spus că eu nu mai vin, le spusesem deja tot ce voiau să ştie” . În 1956 avea să se înscrie la facultatea de filologie la Bucureşti, bineînţeles cu mare greutate pentru că era fiu de primar, ginere de chiabur şi mai presus de toate nu avea carnet de partid. „ Nu voiau să îmi dea carnet de partid pentru că nu conveneam puterii de atunci. Am reuşit de m-am înscris şi am fost coleg printre alţii cu Stan Vasile din Suraia şi cu Petrache Dima, cel care avea să reinventeze practic «Revista noastră» a liceului( n.r. Colegiul Național de acum) Unirea. Mulţumită lui ajunsese foarte apreciată în ţară şi chiar şi peste hotare”, ne-a mai spus profesorul Petrache.
„ Ori îl facem membru de partid, ori scăpăm de el”
În 1962 Vasile Petrache şi-a susţinut licenţa după care a fost promovat la Biblioteca Raională, la vremea respectivă aceasta funcţionînd în Ateneul Popular „ Mr. Gh. Pastia”. Încă nu devenise membru de partid, dar fiind un bun orator şi cu studii serioase era pus să ţină dezbateri de fiecare dată cînd era nevoie. În vara lui 66/67 a avut loc o dezbatere unde au fost invitaţi oameni de partid de la Galaţi. „ Ţinusem un discurs în prezenţa mai multor reprezentanţi ai puterii de atunci. Era şi un secretar de partid de la Galaţi sau ceva în acest sens şi după ce m-a ascultat şi a aflat că nu sunt membru de partid le-a spus celor din Focşani că ori mă fac membru ori să mă dea afară de la bibliotecă”, şi-a amintit Vasile Petrache. În anii următori a fost profesor de istorie la Şcoala nr. 2, inspector şcolar pe Focşani şi pentru o scurtă vreme director la Şcoala nr. 10. În 1974 ajunge profesor la liceul( n.r. Colegiul Național de acum) „ Alexandru Ioan Cuza” de unde avea să şi iasă la pensie în 1987. „ De liceul ( n.r. Colegiul Național de acum) Cuza sunt cel mai legat sufleteşte pentru că acolo am lucrat cu atâţia elevi pentru care nu am fost doar profesor, ci şi prieten. Sunt mândru de foarte mulţi dintre ei şi dacă ar fi să numesc pe câţiva care îmi vin în minte acum, i-aş numi pe Varujan Vosganian, Dănuţ Popoiu, Florinel Agafiţiei şi Dan Nichita. Consider că istoria a avut şi rolul de a da o educaţie patriotică tinerilor. Cred că mulţi au îndrăgit această disciplină şi datorită mie”, mai spune profesorul. Petrache.A încercat de multe ori să se apropie de elevi, să le fie un prieten, un confident, iar această atitudine avea să îl facă foarte îndrăgit în deceniile 7 şi 8. În 1986, cu un an înainte de a ieşi la pensie, s-a angajat la Oficiul Judeţean de Turism, unde lucra ca ghid turistic. A lucrat acolo până în 1994 fără să primească leafă, în schimb a avut ocazia să vadă ţara în lung şi-n lat şi să iasă şi dincolo de graniţele Romaniei. În prezent îşi scrie memoriile pe ordinatorul său, aşa cum îi spune laptop-ului şi îşi retrăieşte amintirile din tinereţe fiind foarte ancorat şi în prezentul nu tocmai roz al Romaniei. (Sorin TUDOSE)
Doina Lemny, mândria profesorului Petrache
Singurul copil al lui Vasile Petrache este nimeni alta decît Doina Lemny, focşăneanca emigrată în Franţa, Paris înainte de căderea comunismului, cea care se ocupă de moştenirea culturală a sculptorului Constantin Brâncuşi şi despre care ziarul nostru a mai scris. „ Sunt foarte mîndru de ea şi de ceea ce a reuşit să facă în domeniul Culturii. Reprezintă cu onoare Romania de acolo de la Paris. Recunosc că de educaţia ei s-a ocupat în mare măsură mama sa, Maria”, a spus Vasile Petrache. Acesta spune că fata lui nu a fugit din ţară din cauza comuniştilor, ci pentru că la un moment dat s-a ivit ocazia de a lucra în domeniul ales, doar că peste hotare. „ Eram într-o zi la mare şi Doina ne-a spus că ar vrea să plece întrebându-ne ce părere avem. I-am spus că noi suntem de acord cu orice decizie ar lua şi că vrem să îi fie bine oriunde s-ar afla. Chiar ne-a spus că ea va rămîne mereu legată de Focşani, de ţara sa natală şi că apreciază învăţământul nostru, Liceul( n.r. Colegiul Național acum) Unirea”, a mai spus mândru tatăl Doinei Lemny. (S. T.)
Călător în „ trenul foamei”
În 1946-1947 a fost foamete mare în Moldova, iar tânărul Vasile trebuia să îşi ajute familia. Grâu pentru a face făină nu exista, banii lipseau şi ei, dar ceva trebuia făcut. Cum foametea era pronunţată în Moldova, Vasile Petrache s-a hotărît să se urce în „trenul foamei”, denumit aşa pentru că în el se urcau toţi cei care plecau în căutare de porumb, grâu din care să îşi poată face mămăligă, pâine şi să îşi încerce norocul. După câteva zile şi nopţi petrecute efectiv pe vagon pentru că trenul era burduşit cu oameni atât înăuntru cât şi pe acoperiş viitorul profesor a ajuns undeva în zona judeţului Salaj. „ Eu plecasem cu un vecin să procurăm nişte grâu, dar eram atât de strâmtorat încât nici nu aveam bani în eventualitatea în care aş fi găsit grâul. Aveam în schimb două covoare făcute din lână foarte frumoase pe care am reuşit să le dau unei familii pentru câteva baniţe de grîu. Ţin minte şi acum că ne-a cazat o familie, dar fiind nespălaţi şi plini de păduchi nu ne-au băgat în casă, ci într-o dependinţă. Când ne-am trezit a doua zi am constatat că fusesem culcaţi cu porcii, dar cum eram atât de obosiţi şi era întuneric beznă în grajd nu realizasem”, şi-a amintit amuzat de situaţia întîmplată cu mai bine de jumătate de veac în urmă profesorul Petrache. (S. T.)
Foto:Iunie 1958 Bucureşti, trei prieteni: „ Cotoiul” (Vasile Petrache), „Bibicul” (Petrache Dima) și „Țiganul” (Vasile Stan)
Foto:Dedicaţie de la o elevă „ Pentru nobleţea sufletească şi calităţile de excelent pedagog, un ultim gest de admiraţie din partea unei foste eleve a liceului nostru” Irina Aurora cls.a XII - a A a Liceului „ Al.I.Cuza” Focșani
Articol republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare a fost în luna martie 2012
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Povestea enoționantă a elevului din „penultima bancă” de la Colegiul „Al. I. Cuza” Focșani, azi arhimandritul cu două doctorate Iustin Taban
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 6
Adaugă comentariu
NELA, acum 4900 zile, 1 ora, 53 minute, 39 secunde
Dana, acum 5253 zile, 16 minute, 29 secunde
@Prof.Mindrescu Enache, acum 5253 zile, 15 ore, 4 minute, 35 secunde
@ Mandrescu Enache, acum 5253 zile, 16 ore, 31 minute, 25 secunde
Prof.Mindrescu Enache, acum 5254 zile, 2 ore, 4 minute, 59 secunde
mircea marian, acum 5254 zile, 12 ore, 5 minute, 54 secunde 
