Educație

Un nou seminar din cadrul proiectului Școala Părinților la centrul comunitar pentru copii cu dizabilități Focșani

Ziarul de Vrancea
25 sep 2019 1942 vizualizări

Amănunte despre acest nou seminar ne-au parvenit prin intermediul unui comunicat de presă transmis de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului Vrancea.Redăm în continuare conținutul acestuia

A avea un copil cu dizabilităţi este o provocare căreia părinţii trebuie să-i facă faţă la fiecare pas şi care, de cele mai multe ori, îi copleşeşte.

Proiectul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea vrea ca, mai presus de orice, să le întindă o mână familiilor descurajate, să investească în copiii lor și mai mult decât atât, vrea să vină în întâmpinarea uneia dintre cele mai mari probleme ale părinţilor cu copii cu dizabilităţi: lipsa de susţinere şi informație.

Copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora nu au nevoie de compătimire, ci de o mână întinsă, de înţelegere, de prietenie şi, mai presus de toate, de acceptare șă îndrumare. Fiecare familie are nevoie de reguli diferite, pe care le vom descoperi împreuna pe parcursul acestui seminar.

De foarte multe ori, lipsa regulilor sau reperelor, îi determină pe copii să se comporte la întâmplare. Regulile în educație au menirea de a orienta comportamentul copiilor, de a-i face sa distingă binele de rău și de a-i ajuta să înțeleagă diferite aspecte esentiale cu care se confruntă, dar nu fie impuse într-un mod ostil, ci construite treptat, cu afectiune și întelegere.

Cum trebuie să procedăm și care sunt metodele prin care putem stabili reguli și limite ca elemente firești ale procesului educațional, putem afla în cadrul workshopului ce va avea loc la sediul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea, structură aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţǎ Socialǎ şi Protecţia Copilului Vrancea,vineri 27 septembrie 2019, ora 14.00.

Pentru înscrieri sau detalii suplimentare vă puteți adresa Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea- D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu sediul în Focșani, str. Cuza Vodă, nr. 52, telefon 0237.626.766.

Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.

 Director General,                                                         

Daniela NICOLAŞ

     Purtător de Cuvânt

       Adina Lăscan

                                                                

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.