Un nou concurs pentru experţi în management educaţional
Inscrierea online a început deja
Ministerul Educaţiei a lansat un nou concurs pentru experţii în management educaţional. Înscrierile pentru seria a 12-a în platform online au început pe 5 iulie şi se vor finalize pe 9 iulie, urmând să fie afişate, pe 10 iulie, numele candidaţilor admişi în această etapă. Adresa unde se fac înscrieile online este www.cneme.edu.ro/inscriere/ . Până pe 17 iulie se depun la inspectoratul şcolar portofoliile care vor conţine o cerere de înscriere, CV, portofoliu personal, copii legalizate la notariat sau la alte autorităţi învestite cu acest drept ale actelor de studii, diplomei/diplomei de licenţă şi ale certificatului/adeverinţei/diplomei de absolvire a unui program acreditat de formare în domeniul managementului educaţional, cu minimum 60 de credite transferabile, certificatul de naştere şi, dacă este cazul, certificatul de căsătorie, actul de titularizare în învăţământ, adeverinţă/certificate/diplome de acordare a gradelor didactice/titlului ştiinţific de doctor, documentul, carnetul de muncă/documentul echivalent, conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, eliberat de unitatea de învăţământ/instituţia de la care provine candidatul, completat la zi, hotărâri judecătoreşti, pentru persoanele care şi-au schimbat numele din diferite motive, adeverinţă cu calificativele din ultimii 4 ani, în original, cazier judiciar în original, declaraţie pe propria răspundere prin care să confirme că documentele depuse la dosar aparţin candidatului şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, opisul dosarului, în două exemplare, pe care se va consemna numărul total de file. Evaluarea portofoliilor de către inspectoratele şcolare se va face în perioada 19-24 iulie, iar pe 25 iulie vor fi afişate rezultatele evaluării. La concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional poate participa orice cadru didactic care face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional, este titular în învăţământul preuniversitar/într-o unitate de învăţământ şi are cel puţin gradul didactic II, a obţinut calificativul "foarte bine" în ultimii 4 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în
învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, nu a fost exclus din Registrul naţional al experţilor în management educaţional. Calitatea de expert în management educaţional este obligatorie pentru ocuparea unei funcţii de conducere la nivelul unităţii de învăţământ. (M. V.)