Educație

Un învățător vrâncean primenește Capitala cu visul și sufletul românesc

Alexandru Filimon
12 sep 2018 1657 vizualizări

Am putea vorbi despre un Badea Cârțan modern desprins din operele scriitorului junimist la origine vrâncean, Duiliu Zamfirescu, dar nu avem nevoie de mit, legende, povești fantastice, acolo unde realitatea este generoasă și bogată în sensuri. Fostul învățător vrâncean, Cristea Ioan, este un iubitor de frumos și suflet românesc. A venit în București cu sufletul curat și dorința lăuntrică, pedagogicească în centrul nostru românesc, care ar fi trebuit să îmbrace primul haina frumoasă a românismului, semn arhaic al primenirii sale sufletești.

Timp de patru decenii și-a respectat meseria și a încercat să trăiască cu demnitate. Acum mărturisește că vrea să moară cu demnitate. ”De murit, murim odată, De trăit e mai greu, Unde-i demnitatea neamului meu”-Ioan recită poezii spre deliciul malign al trecătorilor ”capitaliști” ai lui Caragiale, chiar din Bolintineanu, uitat probabil, astăzi, pentru poeziile sale pline de spirit românesc și patriotism.

Ne pângărim sufletul chiar de Centenar

Învățătorul vorbește cu un grai moldovenesc blând, cumva străin mediei bucureștene: ”Bucureștenii sunt și ei plini de substanță românescă de demnitate, doar că sunt un pic adormiți și anchilozați de vremuri. Cineva trebuie să-i învețe să trăiască frumos! Eu sunt octogenar am trăit cu frumos și cu toții știm ce este frumosul de la greci, îl recunoaștem atunci când îl vedem, iar aceste garduri sunt pângărite de cuvinte și simboluri urâte. Aici voiam eu, cu efortul primăriei și al Liceului Dimitrie Bolintineanu din Sectorul 5 al Capitalei noastre frumoase să aduc cele 14 porturi românești pe pereți în anul Centenarului. Copiii au nevoie de un vis românesc în fața lor în miezul Centenarului. Nu putem sărbători urât românescul din noi fără să ne pângărim sufletește”, poveștește Cristea Ioan în timp ce trecătorii se opresc să întrebe cât costă aia sau aia(nimic nu este de vânzare și cuvintele demnitate, respect sunt scrise, mare, pentru toată lumea, nimeni nu se obosește să citească) și zâmbesc cu gândul, în cel mai bun caz, că senilitatea învățătorului este o normalitate pentru vârsta sa respectabilă.

O lecție neterminată pentru poporul român - ”Să murim cu demnitate”

Învătătorul poveștește cu o vitalitate și o energie copleșitoare. Răutatea sau impolitețea trecătorilor nu-i străpunge blândețea și nu-l oprește din generozitate, chiar când vine vorba de complimente:”Aveți un nume de neuitat-Filimon- un mare romancier român a fost Filimon. El se lupta cu ciocoii, în scris ce-i drept, dar se lupta. Așa mă lupt și eu cu dumneata acum să amintim lumii de frumos. Doar tu ai venit să mă întrebi ce fac aici fără să mi te adresezi ca un posibil cumpărător. Eu nu am nimic de vânzare. Nici măcar proiectul meu care acum se analizează la primărie nu este de vânzare. Nu costă nimic să trăiești frumos. Am o lecție neterminată pentru poporul român - ” Să murim cu demnitate”.

Cristea Ioan continuă să amintească de frumos făcând un exces permis de această vocabulă cu o puternică semantică pentru sufletul Moldovei. ”Suntem în Uniunea Europeană, suntem într-un secol cu mari schimbări și foarte rapide, nu este posibil să avem zvastici, pângăriri, cuvinte urâte pe gardurile mari ale școlilor. Plesneam de rușine dacă lucram aici ca învățător, plesneam în mine. Așa vor crește acești copii, strâmb și frumosul va trece pe lângă ei. Ce delicate și frumoase sunt porturile noastre. Nu ar fi fost mai bine să le avem aici vopsite, frumos chivernisite. Se mai oprea cineva și își amintea că e român. Poate în acest an ar fi fost frumos să fi avut portul pe post de uniformă școlară cum era frumos pe vremuri”, explică cu luciditate și tristețe învățătorul nostru, sufletul de român curat, adevăratul exilat al vremurilor noastre.

Vrânceanul nostru poposit pe meleagurile Bucureștiului subliniază că mai are timp, dar din păcate timpul nu este în favoarea celorlalți. ”Eu am timp, timpul a fost blând cu mine și cu soția mea, cu copiii mei. De ceilalți mă tem că nu vor ști frumosul și astfel vor trăi o viață care nu le aparține, o viață care fuge de ei. Să ne mai gândim. Nu e zadarnic Centenarul nostru”, concluzionează fost învățător vrâncean, pensionat în 1990 la Școala 9 Ștefan cel Mare din Focșani, Cristea Ioan.

Să încheiem pe versurile lui Dimitrie Bolintineanu – din peozioara”Visul Lui Ştefan Cel Mare”

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.

Şi melancolia trece gânditoare.

 

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,

Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi(...)

În loc de concluzie, un adevăr subiectiv - Astăzi Visul lui Ștefan Cel Mare cântă pentru surzi!

(Dumitru Alexandru Filimon)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.