Educație

Un candidat la titularizare, eliminat pentru tentativă de fraudă

Mihaela Vlădescu
12 iul 2017 2870 vizualizări

Alți 66 de candidați s-au retras după ce au văzut subiectele

Un candidat la examenul de titularizare a fost eliminat marți, după ce a fost prins încercând să copieze. Candidatul susținea examen pentru ocuparea unui post de învățător. Acesta, potrivit metodologiei, nu va putea ocupa un post în anul școlar 2017-2018. La examenul de titularizare care a avut loc la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani au fost înscriși 428 candidați, dintre care prezenți au fost 378. Alți 66 s-au retas după prima oră, nemulțumiți de subiectele avute spre rezolvare. Rezultatele inițiale obținute de candidații la concursul de titularizare vor fi afișate pe 18 iulie, iar cele finale pe 25 iulie, după înregistrarea contestațiilor, în perioada 18-19 iulie, și rezolvarea acestora, în perioada 20-24 iulie. Candidații care vor obține la proba scrisă minim 7,00 vor fi repartizați pe perioadă nedeterminată în ședința publică din 26 iulie 2017. Potrivit IȘJ, 86 de posturi și catedre sunt titularizabile pentru anul școlar 2017-2018, cele mai multe, 16, la învățători și 9 la educatoare. Cele mai puține, numai 8 ore, sunt disponibile la limba și literatura română la Școala Feldioara, Tănăsoaia, și la tehnologia informației și a comunicației, numai 3 ore la Școala Alexandru Vlahuță Focșani - 2 și una la Școala Paltin. Pe unități de învățământ, cele mai multe posturi și catedre disponibile sunt la Liceul de Arte, unde se caută cadre didactice care să predea arhitectură, artă vocală și muzică instrumentală, și la Școala Slobozia Bradului, unde se caută șase învățători. Și Liceul Pedagogic Spiru Haret are disponibile două posturi de învățători. Anul acesta a plouat cu note de 7 și 8 la inspecția la clasă. Cea mai mică notă a fost însă 5, obținută de o candidată pentru o catedră de limba și literatura română. Tot la această disciplină o altă candidată a obținut nota 6. Nota 6,25 a obținut și un candidat la concursul de titularizare pentru disciplina fizică. Note de 7 s-au obținut la limba engleză, limba și literatura română, informatică și tehnologia informației. (M.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.