Interviu cu profesorul Săndel Agache: “În viață trebuie să te regăsești permanent, să trăiești după voința ta și nu la întâmplare”
Interviu cu profesorul Săndel Agache, cel care a introdus România în clubul select al participanţilor la cea mai mare competiţie de robotică educaţională din lume
Puţini ar fi crezut, în urmă cu patru ani, că elevii focşăneni, coordonaţi de profesorul Săndel Agache, vor ajunge să reprezinte România la cea mai mare olimpiadă de robotică educațională din lume: World Robot Olympiad. Şi nu o dată, ci de trei ori la rând! Iar rezultatele au fost din ce în ce mai bune: dacă în 2016 elevii coordonaţi de profesorul Săndel Agache s-au situat pe locul 35 mondial, din peste 55 de echipe participante, din tot atâtea ţări, în toamna lui 2017 focşănenii au urcat pe locul 20 din 60 de echipe. Patru calificări la etapa internaţională şi trei participări consecutive! Totul a pornit de la pasiunea pentru robotică a profesorului Săndel Agache, absolvent a trei instituţii de învăţământ superior.
A terminat Academia Militară şi a lucrat ca inginer în domeniul apărării până în anul 2001, când a intrat în învăţământ. Predă discipline tehnice, din anul 2006, la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani. El este cel care a introdus România, în anul 2012, în clubul select al participanţilor la World Robot Olympiad şi de atunci domină etapa naţională, în faţa unor echipe mult titrate şi cu o logistică net superioară. Săndel Agache coordonează Centrul de Exelenţă în Robotică de la Focşani care, dacă ar fi sprijinit, ar deveni o instituţie. Am stat de vorbă cu profesorul Agache, un om despre care am aflat nu doar că este un pedagog excelent, ci şi o persoană cu principii foarte sănătoase de viaţă.
“In toate împrejurările ar trebui să înlocuim refractaritatea, reacțiunea cu acțiunea”
-Care este sentimentul care vă încearcă acum, după trei participări la etapa internațională a WRO cu elevi vrânceni?
- Sunt împlinit profesional și lucid asupra faptului că oricine, din sistemul de învățământ tehnic și nu numai, putea să acceadă la realizările mele cu o singură condiție: în toate împrejurările ar trebui să înlocuim refractaritatea, reacțiunea cu acțiunea. De asemnea, sunt foarte fericit pentru că am cunoscut oameni și locuri care m-au învățat multe despre mine prin interacțiunea cu ceilalți. Nu în ultimul rând, m-am îmbogățit prin faptul că am sărăcit dând elevilor din intensitatea arderilor mele…Reacţia inversă a fost pe măsură!
-După ce ați văzut cât de mult se investește în acest domeniu, în lume, credeți că România are vreun viitor în aceste competiții?
-Îmi iubesc țara dar, România este și o ”ţară de spectacol”! De multe ori, anumite segmente ale societății, în interiorul unor domenii profesionale, construiesc imagini care nu au în spate fapte. Am observat că uneori se mimează o anumită acțiune dar de fapt acțiunea propriu-zisă este lipsită de conținut. Ca să fiu mai concret, am să dau un exemplu: În demersurile desfășurate de către mine cu ocazia participării la diferite faze al World Robot Olympiad, am fost asigurat de faptul că voi fi sprijinit, dar …întotdeuna drumul a fost complicat…Aş putea spune, un labirint birocratic în care am călătorit de unul singur în momente în care ar fi trebuit să mă ocup exclusiv de pregătirea științifică a elevilor. Cât despre sprijin, acesta se concretiza doar în folosirea imaginii Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională. România, din punctul de vedere al instituțiilor care ar trebui să se implice, este deficitară, iar investițiile sunt aproape nule. Dacă ar fi să compar cu Rusia, care în anul 2017 la World Robot Olympiad a dominat clasamentele, aș afirma faptul că nu există comparație! Antrenorul Rusiei îmi spunea că țara lui investește anual, prin Ministerul Educației, un milion de euro în echipamente de robotică educațională destinate elevilor și cluburilor de robotica. La noi în România, sunt câteva companii private care investesc în echipe de Robotică, dar scopul are o componentă comercială semnificativă, iar concursurile sunt numai de spectacol: un robot care urmărește o linie, sau merge pe lângă un zid, un robot care aruncă o bilă într-un coș etc.
Fără a minimiza importanța celorlalte competiții de robotică, care au și ele rolul lor educativ, vă pot spune că de mai mulți ani lupt să constietizez în mediul preuniversitar faptul că World Robot Olympiad este cea mai mare competiție de robotică educațională din lume, iar în România este organizată de mediul universitar și Asociația de Robotica Educațională și Știință și se deosebește de celelalte competiții de robotica prin cel puțin două criterii:
1. amploare: peste 22 000 de echipe participante din peste 60 de țări în fază de start;
2. rigurozitatea, dificultatea științifică și utilitatea temei impuse – temă care se stabilește anual de către țara gazdă până pe data de 15 Ianuarie.
România a intrat în acest club select World Robot Olympiad tocmai datorită unei echipe de la Focșani care în anul 2012, în cadrul competiției pilot WRO de la Facultatea de Inginerie Galați, a rezolvat tema impusă, cu punctaj maxim, fiind de altfel singura echipă din țară a cărui robot a efectuat proba fără greșeală. Acum în 2018, România riscă să fie exclusă din acest club educațional select, dacă nu se va investi în faza pe țară WRO. În anul 2013, faza WRO România a fost organizată de către Universitatea ”Politehnica” București cu sprijinul Ministerului Educației, însă de atunci nu s-a mai investit în WRO.
Eu, de-a lungul anilor, datorez parcursul meu la WRO, din punct de vedere logistic, următoarelor instituții: Consiliului Local Focșani, firmei Balcanic, Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Institutului Cultural Român, Fan Courier și ing. Chivu Mircea. Le mulțumesc tuturor!
“Vezi imaginea, dar nu acționezi decât atunci când ai noțiunea”
-Cum reușiți să convingeți elevii să vă urmeze în acest domeniu și cum îi selecționați?
-Pun accent pe ATITUDINE și apoi urmăresc aptitudinile. Gândirea tehnică impune următorul mecanism: vezi imaginea, dar nu acționezi decât atunci când ai noțiunea! Îmi plac toți elevii! Justific această afirmație prin faptul că în multe situații didactice nu știi cine dă și cine primește din punct de vedere emoțional și al lecțiilor de viata…Fiecare om este o instituție! Încerc să fiu atent, să-mi extind ființa și să fac efort, adică să fiu EMPATIC. Uneori mă lovesc de ziduri: groaznic nu este să nu știi, ci să nu vrei să știi! Este adevărat faptul că în ultima vreme găsesec elevi care sunt din ce în ce mai puțin dispuși să muncească. Robotica, fiind o sinergie a mai multor domenii tehnice și nu numai, impune o muncă uneori titanică care necesită analiză de detaliu, intuiție, persverenţă și disponibilitatea de a petrece multe ore în față computerului. Am o satisfacție enormă atunci când mă întâlnesc cu foști elevi care sunt studenți la Politehnica – Automatică și Calculatoare, sau la Electronică și Telecomunicații, sau spun că lucrează în Germania pe o linie de producție complexă. Mă pot uită în ochii lor.
“In permanență atrag atenția elevilor să nu inventeze probleme”
-Se știe că noi, românii, nu am moștenit o mentalitate care să ne ajute să fim învingători. Cum reușiți să motivați elevii, cu atât mai mult cu cât aria de selecție este restrânsă la Centru și trebuie să lucrați cu ceea ce aveți?
-Mda…mentalitatea…Uitaţi-vă pe trotuar: mulţi dintre noi merg ca şi când trotuarul ar fi al lui/ei! Uitaţi-vă în supermarketuri: lasă căruciorul pe calea de acces, ca şi când calea ar fi al lui/ei! Uitați-vă în microbuz: la ultima stație se ridică toți în picioare, chiar dacă nu se grăbesc și nu-ți lasă nici spațiu de a respira! Uitați-va în biserică atunci când se ia aghiazmă: se îngrămădesc toți deși preotul dă asigurări că există pentru toată lumea! Așa credeți că vom ajunge învingători? Școala ar trebui să integreze familia și societatea. Este un mediu integrator! Dacă o componentă nu merge bine, școala ce să integreze? Are și școala problemele ei, dar iertați-mă, familia și societatea nu o ajută deloc. Am vizitat 15 școli în Austria și am discutat cu profesori de diferite vârste…Acolo profesorul muncește mult mai puțin din punctul de vedere al motivației, elevul este conștient de ce se află atunci și acolo pentru a efectua o anumită sarcina, îl ajută sistemul socio – educațional și familial, dar aici în România de astăzi…E o poveste lungă…De multe ori am întâlnit elevi care sunt frânaţi în evoluția lor chiar de către propria familie și atunci încerc să pătrund în pasiunile lor, în problemele de zi cu zi etc. încercând să separ lucrurile și să le așez în ordinea firească. În viață trebuie să te regăsești permanent, trebuie să te construiești și să te transformi în persoană, să trăiești după voință ta și nu la întâmplare. Toate acestea sunt argumente cu care încep înainte de a stabili o sarcina didactică. Mai mult, în permanență atrag atenția elevilor să nu inventeze probleme, SĂ SE ASIGURE ÎNTOTDEAUNA DE FAPTUL CĂ EXISTĂ O PROBLEMĂ ÎNAINTE DE A FACE EFORTURI URIAȘE DE A REZOLVA! Nu în ultimul rând le mai spun elevilor să nu-și construiască o relație de adversitate între propria persoană și acțiunile de zi cu zi și să exceleze fără să între în competiție.
“Centrul de Excelență este mai mult o imagine”
-Robotica este clar o pasiune a d-stră. Cum se poate transmite o pasiune mai departe, elevilor, și cum se poate face performanță dintr-o pasiune, fără să existe un suport material corespunzător?
-Nu aș vrea să dezvolt prea mult acest subiect. Îmi face rău! Îmi schimbă compoziția sângelui! Am mai afirmat, Centrul de Excelență este mai mult o imagine. Am adunat câteva piese specifice prototiparii roboților și am câteva calculatoare, dar în fiecare an îți trebuie altele și altele care sunt impuse de temele de cercetare WRO. Am obosit să mai explic…Pot cădea în ridicol pentru multe dintre persoanele care vor citi acest interviu…Din punct de vedere al suportului material vreau să va spun că Centrul de Excelență nu are nici măcar un dulăpior în care să păstrez piesele foarte sensibile, mai mult unele dintre piesele mecanice s-au decalibrat pentru că tot asamblam și dezasamblam…Roboții cu care am participat la competiții ar fi trebuit să rămână într-o mică expoziție didactică cu scopul de a arăta elevilor rezolvarea anumitor teme de cercetare, dar noi îi dezasamblăm pentru face față activității curente.
-Odată cu WRO ați devenit cunoscut în toată țară. Ați primit oferte să activați în alt domeniu?
- Da, am primit oferte. Dacă aceste oferte veneau la o altă vârstă nici nu stăteam pe gânduri. Acum am o vârstă, anul acesta fac 58 de ani și am cu totul alte valori decât realizarea profesională la un alt nivel. După o tinerețe în care am contribuit la achitarea datoriei externe a României lupt să mă înving și să mai am timp pentru cele patru pasiuni majore ale mele: familia, bicicleta, muntele și chitara.
- În urmă cu un an, dezamăgit de lipsa suportului material, ați lansat ideea că există posibilitatea de a nu mai continua la Centru. Ce v-a determinat, totuși, să continuați?
-O, Doamne! În fiecare an spun că acesta va fi ultimul. Am continuat și datorită celor doi elevi: Lupu Marian – Cosmin de la Centrul Tehnic ”Edmond Nicolau” și Holban Cezar – Ștefănel de la Economic, elevi care au constituit nucleul echipelor cu care am bătut doi ai la rând, la naționalele WRO, celebra echipă Autovortex a Colegiului Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” București – fapt ce ne-a adus calificările la faza internațională a World Robot Olympiad. Restul e multă poezie, pe care nu o înțeleg nici eu…
“Forma eficientă de educație este FILTRAREA”
-S-a schimbat ceva în activitatea d-stră după aceste participări la WRO, dar în modul în care vă percepe lumea?
-Da. Sunt mai îngăduidor cu mine însămi și îmi accept cu mai multă ușurință greșelile, de asemenea, am învățat faptul că multă informație nu înseamnă neapărat educație. Forma eficientă de educație este FILTRAREA. DE MULTE ORI AM PUS ÎNTRE MINE ȘI MINE UN FILTRU! Mă simt bine în cadrul colectivului, chiar integrat, dar admit faptul că există și invidie. Uneori am fost și protagonistul unor întâmplări ale căror sens a fost greu să-l descifrez. Acum, după atâția ani, cred că lumea s-a convins că nu urmăresc nimic, mă refer la funcții, ci doar îmi exercit o pasiune.
-Ați activat, înainte de învățământ, într-un domeniu cu principii severe. Cum vi s-a părut educația și ce ar trebui schimbat, în opinia d-stră, în sistemul românesc de învățământ, mai ales acum după ce ați călătorit și ați luat contact cu alte sisteme de învățământ, și prin stagiile de pregătire la care ați participat peste hotare?
-Eu nu știu dacă am vocație de profesor, dar ascultând odată o somitate în domeniul pedagogiei, nu am putut să mă abțîn și am atras atenția că face niște confuzii regretabile. Persoana respectivă confunda planul cu proiectul și se exprima prin pleonasme de genul ”Proiect de tehnologie didactică” (proiectul este un element de tehnologie!). Profesorii umaniști ne califică uneori, pe noi inginerii, că fiind slab pregătiți pedagogic. Nu știu dacă este corect sau nu, însă vreau să vă informez că pedagogia a împrumutat foarte multe concepte care aparțin ingineriei, este și cazul conceptelor: proiect, tehnologie didactică etc. Mie mi-a plăcut pedagogia și educația ca domeniu de activitate. În opinia mea, pentru că învățământul tehnic să funcționeze ar trebui:
1. Camera de Comerț să gestioneze toate contractele economice și să impună agenților economici să primescă elevi în practică (la noi în România, contractele se distribuie politic). Aici elevul trebuie să primească o masă, asigurare medicală, echipament de protecție și indemnizație. Pentru aceasta Camera de Comerț ar trebui să rețină 10% din venturile agenților economici cu contracte mari (ex. autostrăzi) și să ajute agenții economici cu contracte mici;
2. Profesorul să se ocupe de predare. Actualmente profesorul întocmește o serie de documente parazitare care ar putea fi elaborate de către un compartiment specializat;
3. Predarea în învățământul tehnic să se realizeze pe baza de proiecte, în special în anii terminali ai liceului, clasele a XI-a și a XII-a.
Așa este în Austria.
“Îmi propun să percep mai bine ceea ce se întâmplă în mediul educațional”
-Păstrați legătura cu elevii cu care ați participat la etapa internațională a WRO în cei trei ani? Despre ei nu s-a mai scris... puteți să ne spuneți dacă urmează sau au urmat facultăți și cariere în domeniu? Sau robotica a rămas doar o pasiune pentru ei?
-Da, păstrez legătură. Anca Suliman este la Automatizări și Calculatoare – Universitatea ”Politehnică” București, Andrei Marin este la Automatizări și Calculatoare Universitatea ”Gh. Asachi” Iași, Cernat Cătălin la o facultate tehnică în Olanda, Lupu Marian – Cosmin la Electronică și Telecomunicații Universitatea ”Transilvania” Brașov, Gonciar Mihai și Paraschiv Călin la Robotică Universitatea Tehnică Cluj, Burdusa Andrei-Iulian la Informatică Universitatea București și nu în ultimul rând Basuc Bogdan – absolvent de Automatizări și Calculatoare al Universității ”Politehnică” București care lucrează la o mare firmă.
-Ce vă propuneți în anul 2018?
-2018 este pentru mine un an reflexiv și autoreflexiv. Voi continua cu activitatea la Centrul de Excelență pentru Robotică Educațională, dar nu știu în acest moment dacă voi participa la competiții. Sunt multe de spus…Ceea ce se vede este mult mai puțin decât ceea ce nu se vede! Încerc să aflu încotro și odată stabilit acest lucru totul va fi ușor. Însăși esența ingineriei este aceea de a fi creativ pentru a atinge un obiectiv cu resurse și constrângeri impuse. Îmi propun să percep mai bine ceea ce se întâmplă în mediul educațional, de fapt, percepția este forța motrice a dezvoltării în toate domeniile.
Liceenii pasionaţi de robotică se pot înscrie, până pe 15 ianuarie 2018, la cursul specializat de „Robotică Educațională“, ce se va desfăşura la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” din Focșani. “Înscrierile se fac la Secretariatul colegiului, zilnic între orele 09 – 16, prin depunerea unei cereri. Termen limită: 15 Ianuarie 2018. Observație importantă: Selecția participanților la cursurile Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională se va realiza după o lună de cursuri și va cuprinde două probe: una teoretică și una practică“, dupa cum transmite profesorul Săndel Agache. (M. VLĂDESCU)
