Educație

Trei eleve de nota 10! Rezultatele de la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a arată că 40% dintre candidați au obținut note sub 5

Ziarul de Vrancea
20 iun 2018 4840 vizualizări

Trei eleve de la Școlile Ion Basgan Focșani, Duiliu Zamfirescu Focșani și Colegiul Emil Botta Adjud au realizat lucrări perfecte la ambele discipline de concurs.

Rezultatele elevilor vrânceni de la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a arată că numai 60,75% dintre candidați au obținut medii egale sau mai mari decât 5.00. Acest aspect contează însă doar pentru cei care doresc să fie admiși la unul dintre cele mai bune licee din județ, deoarece toți vor putea urma cursurile liceale, chiar și cei cu medii de 1.00. Potrivit unei statistici a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, din cei 2.762 candidați înscriși, prezenți la ambele probe au fost 2.640. Dintre aceștia, 1.677 au obținut medii egale sau mai mari decât 5.00, însemnând un procent de  60,75%. Pe tranșe de medii, au fost trei medii de 10; 198 de medii situate între 9 și 9,99; 314 medii situate între 8 și 8,99; 381 medii situate între 7 și 7,99; 399 medii între 6 și 6,99; 382 medii între 5 și 5,99; 357 medii între 4 și 4,99; 321 medii între 3 și 3,99; 192 medii între 2 și 2,99 și 93 de medii situate între 1 și 1,99. Un elev a fost eliminat iar 122 nu s-au prezentat.

Trei medii de zece, toate obținute de fete

Trei eleve au realizat lucrări perfecte la ambele discipline. Este vorba despre

 Elena Cristiana Miloș de la Școala Ion Basgan Focșani

Gabriela Porumb de la Școala Duiliu Zamfirescu Focșani 

Sabina Alina Prodan de la Colegiul Botta Adjud.

Sincer nu mă așteptam la 10, deși știam că voi lua peste 9,50. Știam ca am făcut corect dar nu știam cât puteau să îmi scadă pe redactare. Părinții sunt foarte fericiți și usurați că am terminat cu bine. Sunt împreuna cu colegii mei care sunt foarte mândri de mine, dar și eu de rezultatele lor. Am fost o clasă foarte bună și majoritatea vor intra acolo unde își doresc. Eu voi opta pentru Colegiul Unirea, clasa de științele naturii pentru că îmi place foarte mult chimia,” ne-a declarat Elena Cristiana Miloș de la Școala Ion Basgan. Olimpică la matematică, reprezentând județul Vrancea la Olimpiada Națională din acest an, Gabriela Porumb a demonstrat că este foarte bună și la limba și literatura română. „Mă așteptam într-un fel la acest rezultat pentru că am învățat foarte mult pentru acest examen. Am participat la olimpiadele școlare la limba română, matematică, limba engleză și limba franceză și toate aceste discipline îmi plac foarte mult. Voi merge la Colegiul Unirea la mate info, dar vreau sa fac carieră în cinematografie. Cred că dacă aș merge pe un profil real aș putea face și alte lucruri, ori dacă aș alege un profil uman nu aș mai putea face matematică. Sunt foarte fericită că am scapat de emoții,” ne-a spus Gabriela Porumb, zecista de la Școala Duiliu Zamfirescu Focșani. Diriginta acesteia, profesoara Gicuța Dochioiu, este foarte mândră de eleva sa. „Este un copil excepțional, a fost și la olimpiada nationala la matematica anul acesta. În fiecare an a venit cu premii la concursuri, iar media din generala e tot 10. Merita pe deplin acest rezultat,” ne-a spus profesoara. Sabina Alina Prodan va rămâne eleva Colegiului Botta Adjud, unde speră să se descopere. „Sincer aveam o mică speranță pentru că am muncit pentru acest rezultat. Rămân la Colegiul Emil Botta la profilul matematică – informatică. Nu m-am gândit la o carieră într-un anumit domeniu, sper ca liceul să-mi ofere șansa să mă descopăr,” ne-a declarat Sabina Alina Prodan.

   

Două perechi de gemeni, aceleași medii

Gemenii Ariton de la Colegiul Național Unirea au obținut aceeași medie - 9,72. Aceeași medie, 9,32 au obținut și gemenele Neacșu, fiicele inspectorului școlar de informatică Cornelia Neacșu. Emoții a avut și inspectorul școlar Bogdan Ciubotaru, a cărei fiică, absolventă a Școlii Ștefan cel Mare Focșani, a obținut o medie peste 9.00. Cei care au fost nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații ieri, urmând ca rezultatele finale să fie afișate sâmbătă, 23 iunie.

Când se desfășoară admiterea la liceu

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu. Pentru admitere absolvenții de gimnaziu şi părinţii acestora trebuie să completeze opţiunile în fisele de înscriere, asistaţi de diriginţi, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2018. Verificarea fișelor și corectarea eventualelor greșeli din baza de date se face în perioada 30 iunie – 4 iulie, iar pe 9 iulie are loc  repartizarea computerizată.

Rezultatele complete ale Evaluării Naționale în Vrancea, înainte de contestații, se pot afla accesând link-urile:

1-Lista rezultatelor obținute la evaluarea națională 2018 de candidații din județul  Vrancea ordonați alfabetic;

2--lista rezultatelor obținute la evaluarea națională 2018 de candidații din județul Vrancea ordonați după medii

Citiți și:

S-au afișat rezultatele la evaluarea națională-2018 a elevilor din clasa a VIII-a din județul Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.