Educație

Tradiția este a satului

Janine VADISLAV
24 iun 2017 1536 vizualizări

În comuna Vintileasca nu sunt mai mulţi tineri decât în alte sate, nu vor rămâne acasă toţi cei care sunt acum aici, dar este o dorinţă, o bucurie şi o poftă  extraordinară de a face ce făceau  bunicii şi părinţii lor. Undeva, pe coclaurile satelor de munte mai sunt destui bătrâni „verzi”, care nu se dau bătuţi şi vor să transmită mai departe ceea ce la rândul lor au primit, poveşti, balade, portul popular, petrecerile sărbătorilor sfinte de Crăciun şi  de Paşti, dar mai ales mândria  de-a purta hainele moşilor, care au  făcut diferenţa, în timp, între sate, între comune, între munte, deal şi câmpie.

Peste tot în Vrancea  portul popular, păstrat în lăzile de zestre, este foarte frumos, e ca o poveste pe care nu te mai saturi s-o priveşti, s-o asculţi şi s-o visezi.  Costumele populare seamănă între ele, dar au şi elemente inedite, specifice locului, aşa că nu ai cum le confunda, dacă le priveşti cu atenţie. Sunt frumoase cele  de pe Valea Zăbalei, de pe Valea Nărujei, Putnei sau Şuşitei...  Nicăieri încă n-am găsit acel ceva, care să-mi umple sufletul de o bucurie şi o frumuseţe fără seamăn, cum sunt iile, catrinţele, cămăşile bărbăteşti şi iţarii,  purtaţi  în Vintileasca. De  ceva vreme, fetele au reluat cusutul cămeşilor,  pregătind, care mai de care,  ia cu care se va înnoi de Crăciun şi de Paşti.  Pe prispă la tanti Verginica, sub atenta supraveghere  a doamnei prof. Georgescu, care le-a adus şi modele vechi de mai bine de 150 de ani, fetele cos de zor, grăbind să termine lucrul.

- Tanti Verginica, ce a însemnat tradiţia în Vintileasca? întreb.

 

„Tradiţia a fost ceva sfânt pentru noi.  Am moştenit tradiţia de la moşii şi strămoşii noştri, de la bunici şi părinţi, acum o dăm la nepoţi. Cum ne-a dat-o, aşa le-o dăm, să fie în veci amintirea noastră”, spune tanti Verginica Trestianu, din satul Neculele. 

                                                                                                                            

-  Sunt foarte multe costume vechi în Vintileasca? o întreb.

 

„Sunt, din  cele vechi, da acum s-a început să se coasă iar”.

 

- Se pregătesc de horă?

 

„Se pregătesc, dar  nu mai e ce-a fost hora, care se făcea înainte la noi.  Când eram noi la horă, erau toţi bătrânii roată şi ne priveau cum dansăm. Era tare frumos, ţinea  de seara până dimineaţa, pe la 4... Eram îmbrăcate în costum naţional, uite aşa fâşâiau opincile pe podea! Acum, tineretul mai vine în costum la biserică, mai ales de Crăciun, când spun colinde”, povesteşte tanti Verginica.

 

Fetele ascultă, dar nu ridică ochii de pe lucru.

 

„ Eu am lucrat ciupacul din spate”, spune Loredana.

- Adică? întreb

 

... spatele cămăşii.

 

- De unde ai luat modelul?

 

„De la o cămaşă veche de mai bine de 150 de ani. Mi-a plăcut foarte mult.  Folosesc culori vii, portocaliu, mov, galben, albastru, specifice modelelor lucrate în zonă”, mai spune Loredana.

 

Şi  Elena dă zor cu lucrul.

„Eu cos altiţa cămăşii (broderie lată, făcută cu arnici sau cu mătase pe umerii iilor), spune ea. Cred că va fi gata de Crăciun, când se va organiza un mare  bal la noi, aşa cum se făcea altădată. Abia aştept, atunci mă voi înnoi cu cămaşa asta”.

 

La o cămaşă cu un model deosebit lucrează şi Luminiţa, pe care mama ei a purtat-o în costum popular, de la doi ani. Acum are 14 şi-i dornică să vadă ce lucru iese de pe mâna ei.

 

- E gata anul viitor? întreb.                       

 

„Cu siguranţă, o voi îmbrăca de Sânziene,” spune Luminiţa.

 

Alexandra a combinat mai multe modele, are şi o explicaţie, întotdeauna i-a plăcut să uimească prin ţinutele ei.

 

„Când o să ies la horă, toţi vor vedea că nu mai există o cămaşă ca a mea. Culorile le-am ales eu în această combinaţie. Sper ca la toamnă să fie gata”, spune copila de  12 ani.

12 ani avea şi tanti Verginica, în momentul în care a lucrat prima cămaşă.  Râde când povesteşte cum lucra pe ascuns, să nu-i vadă modelul celelalte fete.

 

„„Lucram în ascuns, fiecare iscodea câte un model, una făcea un model, eu făceam altul, ea nu mi-l arăta, eu nu i-l arătam ei... La Paşti se vedea a cui cămaşă era mai frumoasă.”

 

- Ce modele vă plăceau în mod deosebit?

 

„Scăriţele, bobocii de  trandafir, coada cocoşului... Toate erau frumoase. Le făceam noaptea, că ziua ne puneau părinţii la muncă. Eram obosite, dar trebuia să lucrăm înainte. La  16-17 ani fetele se măritau, trebuiau lucrate prosoapele alea lungi, le făcea cu tupac mare, gros, le făcea ciucuri din ăia mari, Când  le puneau, atârnau până jos.

Fetele îşi făceau singure zestrea, cămaşă de soacră făceau, că aşa era tradiţia!  Am cusut şi poale şi batiste  de pus pe perete. Coseam la lumina lămpii, nu era televizor ca acu, nu era radio... Era cu galene, dacă era la cineva acasă”.

 

- Cine v-a arătat cum să lucraţi?

 

„ Furam de la mama , ne învăţam aproape noi singure, păzind mieii pe poiană, boii si vacile.”

 

- Era greu?            

„Nu era greu. Lucram la lambă, seara, coseam  câte un ciupag (partea iei de la brâu. ). Foloseam inişor,  fire de lână,  vopsite în broci ( brocĭ, roĭbă - o plantă, din rădăcinile eĭ se scotea înainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță ). Se rupea pânza de atâta purtat şi firele de lână nu se decolorau” povesteşte tanti Verginica.

 

Tanti Ioana Noapteş şi-a cusut prima cămaşă la 14 ani. 

„Am cusut-o cu oile şi caprele la păscut, că la  noi aşa era. Acolo  mi-am cusut o cămaşă, mi-am făcut  ştergarul de turnat, le-am cusut după un model anumit, adus de-acasă.

Costumul popular este la noi tradiţie. Omul care venea îmbrăcat în costum naţional, avea cea mai mare onoare.  Erau haine cusute cu migală, cu dragoste şi multă răbdare. Fetele  mai ales, la fiecare sărbătoare mare veneau cu cămeşi noi, care mai de care mai frumoasă. Mă uit la fetele astea, tare mândre sunt în portul popular, nu-i păcat să se piardă?  E rândul lor să ducă tradiţia mai departe”, spune  tanti Ioana  care-şi îndeamnă bărbatul, pe Nicolae Noapteş, să mai zică un cântec la fluier...  

Şi duc atât de  bine tradiţia mai departe încât, fetele s-au gândit să-şi ţeasă singure şi catrinţele  în această iarnă.

 

Tradiţia e a satului...

Scoasă în lume îşi păstrează aura de intimitate. Suntem aleşii, sau nu,  fiecare ce a primit de la bunica, mama, sora mai mare, sau bătrânii satului, dumnezeiesc de curate, ţinând pe braţe aceasta lume care, cel puţin aparent, se tot scurge la vale.

Celelalte,festivaluri, hore ale satului, ziua comunei, sunt un prilej de întâlnire, de schimbat idei, de aflat ce mai fac cei pe care i-ai cunoscut odată, ai crescut alături de ei....; un picnic la iarbă verde, scârţâitul  scrânciobului  învârtit de un cal ameţit de căldură şi muzica simplă, uşoară, să-ţi  meargă la inima, însoţind cu discreţie petrecerea, cât  să aburească paharele şi sticla de bere. Dar, este cu totul altceva decât tradiţia ancestrală şi odată, sau de mai multe ori pe an merge. Oamenii au nevoie să iasă din lumea lor, să-şi vorbească, să încheie înţelegeri cu o strângere de mână, poate chiar o nuntă, ori un botez.

Tradiţia e de când  viaţa e pe pământ şi înţelepţii noştri n-o vorbeau, n-o vorbesc nici acum oricui...  Diferenţa e ca de la cer la pământ la cer, - pe care unii n-o pot înţelege, nici simţi, oricâte trepte de şcoală au tocit.  Aşa ceva se primeşte la  naştere, e un dar, e un har purtat din generaţie în generaţie, aşa cum se transmiteau misterele antice. E o binecuvântare pe care n-o poate primi cel care habar n-are despre ce vorbeşte ţăranul iniţiat în traiul dintre pământ şi divinitate, pentru că nu ţie iţi vorbeşte, n-ai fost binecuvântat... Eşti surd şi orb la această minunată frumuseţe. Crezi că ştii, dar nu ştii nimic. Îţi dai cu părerea fără să fii întrebat şi te lamentezi că lumea nu mai e aşa cum ţi-ai închipuit tu că ar fi şi credeai că acesta este adevărul gol goluţ, dând buzna într-o casă în care n-ai fost poftit.... Îmbufnat, dai vina pe Uşa  care nu se deschide.   ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.