Educație

Țipău, comuna Spulber, satul celor nouă școlărei care a rămas în secolul trecut

Silvia Vrînceanu Nichita
12 sep 2019 9670 vizualizări

9 septembrie 2019, ora 9.00. Un sat din inima Vrancei arhaice. Școala, ridicată în anul 1935 de către săteni, este singura instituție din Țipău, sătuc de la poalele muntelui Lapoș. În micuța comunitate ce aparține de comuna Spulber rar ajunge câte un străin. Școlița e atât de veche încât păstrează aproape intactă camera învățătorului, care pe vremuri locuia în odaia din spate, folosită azi pe post de cancelarie. Patul din lemn, acoperit cu o cuvertură albastră, este încă acolo păstrând aerul timpurilor ce amintesc de Domnul sau Doamna Trandafir. Pentru că fiecare sat a avut unul. Sau mai mulți. Anica Boboc, doamna Tasea sau Culai Măciucă sunt vii în amintirile celor de aici. Un mic raft cu cărți, unele din perioada interbelică, și un dulăpior pentru materialele didactice fac din Școala primară Țipău un loc în care parcă timpul s-a oprit în loc.

Doamna învățătoare nu folosește cancelaria decât pentru păstrarea documentelor școlare, așa că odaia are mai degrabă aerul unui muzeu. La ușă un lavoar cu lighean, așa cum erau pe timpuri în cele mai multe școli. Dușumelele proaspăt spălate scârțâie în sala mare sub pașii noștri: copii, părinți și voluntari veniți să le ureze copiilor “un an școlar de poveste”. Copiii citesc, scriu, râd, învață prin joacă alături de povestașii proiectului #CarteInSate care aduce cartea și lectura în satele cele mai îndepărtate de oraș. Prin cele trei ferestre mari pătrunde o lumină caldă, de toamnă. În aer plutește nevăzută acea emoție pe care o simți doar în ziua aceea în care începe anul școlar.

Școala este pentru toți o datorie de onoare

Dar nu mereu este totul așa de frumos la Țipău. Viața oamenilor și mai ales a copiilor este aspră. Un pârâiaș domol vara se transformă într-o adevărată vijelie iute, neagră, când încep ploile toamnei și rupe de restul lumii zecile de familii care își duc traiul în trei mici cătune. Probabil de la zgomotul asurzitor al acestui pârâu se trage și numele așezării. Norocul copiilor mai mici este că doamna învățătoare locuiește în sat și știe meserie. Cei mai mari fac naveta, pe jos, unii preț de o oră și mai bine, pe o scurtătură din pădure, la școala de centru pentru a primi educația formală. La Țipău, școala este pentru toți o datorie de onoare. Am lucrat cu o parte dintre copiii din sat la atelierele de lectură derulate peste vară la #Spulber de către Asociația “Eu, tu și ei”. Le-am promis noilor noștri prieteni că îi vom vizita cu "Caravana de lectură pentru copiii din sate" la deschiderea anului școlar și ne-am ținut de cuvânt. O școală modestă, necăjită, dar curată, albă, primitoare, și copii frumoși, isteți, dornici de învățătură. I-am cunoscut aici pe Daniel, Emanuel, Nicoleta, Ionica, Ionuț, Georgiana, un alt Daniel, Alin, Maria. Dar și pe părinții lor. Cu toții ne-au rămas în suflet.

Cinci clase într-una. Și o grădiniță fantomă

În Țipău nu există nici măcar un magazin. Niciunul dintre adulții care au copii la școală nu are un serviciu stabil. Cu toții trăiesc din munci sezoniere, în sat sau în străinătate, ori din ceea ce produc pe lângă gospodărie. Părinții vor ce-i mai bun pentru copii, dar sunt prea ocupați cu viața lor grea, cu fânul, pădurea și animalele, așa că lasă cititul, scrisul și socotitul mai mult pe seama învățătoarei care lucrează cu copii de la clasa zero până la clasa a IV-a. Cinci clase într-una. Cum grădinița s-a desființat "din lipsă de copii", părinții o roagă pe Doamna să se ocupe și de preșcolarii satului "măcar de două ori pe săptămână". Chiar dacă nu mai există grădiniță, la deschidere anului școlar, copiii mai mici au venit echipați cu tot ce le trebuie în speranța că vor fi primiți și ei în sala albă de clasă, în care au învățat carte toți oamenii Țipăului în ultimii 84 de ani. 

Am dus cărți și am primit colivă

Am dus cu noi cărți, caiete, bomboane, povești și am luat cu noi de la Țipău amintiri de neuitat. Între discuții despre nevoi și planuri pentru noul an școlar, ne-am jucat, am povestit și am primit multe zâmbete și multe îmbrățișări. Voluntarul focșănean John Korst, originar din SUA, i-a învățat pe copii cuvinte noi în limba engleză. Părinții au fost atât de încântați de activitățile noastre, de povestea lui Cărțilă, încât au renunțat pentru câteva ore la treburile gospodărești și au redevenit și ei copii. "La fân pot merge în fiecare zi", a spus mămica a două fetițe. La final, Doamna Învățătoare ne-a dat la toți colivă păstrată de la "pomana de toamnă", un obicei al oamenilor din sat, pe care am mâncat- o cu poftă. Am dăruit școlii 70 de cărți, pe care le-am așezat în "Colțul lui Cărțilă", înființat cu ajutorul prietenilor din grupul #UnițiPentruBine. Din păcate nu toate au fost noi, iar asta nu este un lucru bun pentru o școală în care aproape totul este vechi și uzat. În afară de cărți, școala ar mai avea nevoie de un calculator "care să meargă", materiale didactice moderne, internet, o sobă nouă și multe, multe altele care să-i ajute pe copii să se pregătească pentru câmpul de luptă al vieții. Doamna învățătoare Neagu, o femeie hotărâtă, pasionată de meserie, știe că școala poate și trebuie să schimbe destine, dar educația nu se mai face azi doar cu hârtia și creionul. Doar profesorii care predau la clase mozaic înțeleg cât de greu este să lucrezi cu copii de cinci nivele diferite de studiu fără să ai materialele didactice potrivite. 

Copiii invizibili

Am plecat de la Țipău cu un sentiment de bucurie amestecată cu tristețe pentru că satele se depopulează, tinerii fug prin țări străine, iar autoritățile investesc cu greu în școlițele în care de-abia mai învață o mână de copii. Sunt copii invizibili pentru autoritățile ministeriale, copii la care nu se gândesc miniștrii atunci când decretează costul standard per elev. Am găsit pe valea Zăbalei o bucățică de Românie uitată de care trebuie să avem mai multă grijă. Să nu credeți că acei copii nu au ce mânca sau nu au părinți care să aibă grijă de ei. Nu, în aceste sate locuiesc oameni gospodari, harnici, copiii sunt bine crescuți, trăiesc în aer curat, de munte, sunt buni dar nu prea au speranțe de mai bine. Dezavantajul lor vine din izolarea specifică satelor îndepărtate de oraș, din lipsa de acces la tehnologiile și facilitățile secolului în care trăim. Gândiți-vă că și pentru un banal pachet de biscuiți pe care îl pun în ghiozdanul copiilor părinții merg patru - cinci kilometri. Bine este că într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat vor avea un pod trainic peste pârâul Țipău care le va face aprovizionarea un pic mai ușoară. 

Lacăt în loc de doliu

Satul Țipău este norocos că are totuși o școală. La Bodești de Vrâncioaia, unul dintre cele mai vechi sate din Țara Vrancei, a fost pus lacăt pe ușa școlii la început de an școlar. Am fost în vară la Bodești cu Caravana de lectură și am citit împreună cu copiii. Sătenii aveau un respect deosebit pentru școală. Mămicile se descălțau dimineața la ușa clasei când își dădeau copiii pe mâna învățătoarei Roșca Ioana. Cadrul didactic a lăcrimat când ne-a spus că școala se închide. Definitiv. Și așa a fost. Barza nu mai are decât șase familii la care să vină. Până și preotul face slujbe aici o dată la lună. Inspectorul școlar general al IȘJ, prof. Dorin Cristea, a admis că închiderea unei școli echivalează cu o condamnare a satului la dispariție. Sperăm totuși să se înțeleagă până nu e foarte târziu că depopularea este unul dintre cele mai mari pericole care afectează România și că autoritățile au obligația să ia măsuri. Și că sate precum Țipău, Poiana Stoichi, După Măgura, Ursoaia sau Bodești vor deveni curând amintire dacă nu le includem în planurile de dezvoltare, dacă nu facem drumuri și nu le conectăm la lumea civilizată. Eu mă voi întoarce curând la Țipău alături de “povestașii lui Cărțilă” pentru a-i readuce pe copii în lumea poveștilor frumos spuse. Vom lua cu noi, ca de obicei, “Valiza care duce carte în sate”. Cine vrea să schimbe lumea lor alături de noi? (Silvia Vrînceanu Nichita)

Silvia Vrînceanu Nichita este fondatorul proiectului c@rte în sate prin intermediul căruia organizează ateliere de lectură pentru copii în satele uitate, în care nu există biblioteci și nici alte facilități culturale pentru copii. “Caravana de lectură pentru copiii din sate”, proiect cultural al Asociației “Eu, tu și ei”, cofinanțat de AFCN, a ajuns anul acesta la copiii din zeci de sate de la poalele Carpaților de Curbură. Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.