Educație

Start la Bursele stART

Ziarul de Vrancea
12 nov 2017 942 vizualizări

Acestea sunt destinate liceenilor artişti în formare

Liceeni vrânceni pot plica, până pe 24 noiembrie, la Programul Bursele stART. Acesta reprezintă un program de burse creat special pentru tinerii artişti în formare, oferindu-le acestora sprijinul material care îi va aduce mai aproape de marile scene şi galerii de artă ale lumii. Bursele sunt dedicate liceenilor (din clasele a IX-a până la a XII-a, inclusiv) talentaţi la desen, pictură sau muzică, care fac deja parte dintr-un club de muzică, pictură sau desen, sau sunt înscriși într-o instituție de învățământ din România și au câștigat premii la concursuri naționale sau internaţionale. Cu ajutorul unei burse, tinerii talentaţi pot achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca muzicieni, pictori sau artişti plastici. Vor putea participa la concursuri naţionale, la expoziţii şi concerte sau vor putea urma cursuri de perfecţionare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia şi de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională şi personală, astfel încât traseul artistic să le fie mai clar şi să se simtă motivaţi să-şi urmeze visul. Mai presus de toate, ei vor da mai departe celor din jur bucuria şi emoţia pe care le simt atunci când fac ceea ce le place. Documentele necesare întocmirii dosarului de înscriere se pot descărca de pe site-ul: http://scoaladevalori.ro/ bursele-start/. Dosarul poate fi trimis  pe mail la adresa burselestart@ scoaladeval ori.ro sau în format fizic la adresa: Str. Ion Nistor, nr.2, Mezanin, ap.1, Sector 3, Bucuresti, Cod Postal 030041. "În urma încheierii perioadei de aplicare la proiectului Bursele stART, organizatorul va realiza o listă a cadrelor didactice implicate în procesul de realizare și trimitere către Organizator a dosarelor potențialilor bursieri. Cadrele didactice care vor ocupa primele 5 locuri din această listă, vor fi premiate cu câte un voucher turistic, pentru susținerea și ajutorul oferite elevilor în demersul de înscriere în proiectul Bursele stART, ediția IV", se arată pe site-ul progrmului. La finalul lunii decembrie 50 de elevi vor fi declaraţi bursieri stART  şi vor beneficia de susţinere financiară pentru dezvoltarea talentelor artistice. Programul Bursele stART se află la cea de-a patra ediție.  În cei trei ani de desfășurare, liceeni talentați la pictură, muzică şi desen din 19 orașe au primit 150 de burse în valoare totală de 462.000 lei. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.