Educație

Sindicatele din învăţământ se pregătesc de proteste

Mihaela Vlădescu
4 feb 2018 1017 vizualizări

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a dat Guvernului un ultimatum prin care a cerut soluţionarea mai multor probleme cu care se confruntă în acest moment angajaţii din educaţie, cele mai grave fiind reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, salariile umilitoare ale angajaţilor din învăţământ, discriminarea personalului din educaţie, comparativ cu alte sectoare bugetare, prin neacordarea unor sporuri.

Colegiul Naţional al Liderilor FSLI a decis să dea ultimatum Guvernului. Vom înainta Executivului lista cu problemele sistemului. Dacă în maximum două săptămâni nu vor fi negocieri  vom trece la acţiuni de protest care pot culmina cu declanşarea unui conflict de muncă de amploare, inclusiv greva generală. Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit. Sunt posturi unice care sunt desfiinţate. La această oră avem şcoli în care angajaţii nu-şi vor primi salariile pentru că nu avem contabili care să semneze statele si ordinele de plată. Problema salariilor mici este de asemenea gravă. Prin Legea cadru nr. 153/2017, a  fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de ierarhizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu. Sindicaliştii suţin că deşi s-a repetat de mai multe ori că nu vor fi scăderi salariale, iată că există exemple concrete în care se întâmplă acest lucru. ”Avem colegi din personalul nedidactic cu jumătate sau un sfert de normă care, din cauza noului Cod Fiscal, pierd bani din salariu: câte 200 de lei pentru cei cu jumătate de normă, iar cei care au un sfert de normă, vin cu 54 de lei de acasă, pentru că toate contribuţiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim pe economie, chiar dacă aceştia au venituri mai mici”, a declarat George Purcaru, prim-vicepreşedinte FSLI. FSLI trage atenţia că sunt deja probleme în şcoli şi în grădiniţe cu reducerea de personal auxiliar, cum ar fi contabili sau secretare. ”Şcolile sunt aproape în imposibilitatea funcţionării din punct de vedere administrativ. Semnalul trebuie să fie foarte clar pentru ministrul educaţiei: nu putem funcţiona în aceste condiţii şi uităm ce este cel mai important: interesul elevului”, a declarat Cornelia Popa-Stavri, secretar-general FSLI. Prin urmare, dacă în două săptămâni sindicatele din Educaţie nu vor fi chemate la negocieri, acestea anunţă declanşarea acţiunilor de protest.   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Malia Amabo, acum 228 zile, 10 ore, 29 minute, 42 secunde
Ideile sunt bune, pacat ca FSLI nu reprezinta/sprijina toti membri cand au nevoie legitima de o asemenea organizatie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.