Simpozion interregional la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani organizează, împreună cu Liceul Tehnologic și de Servicii „Sf. Apostol Andrei” Ploiești și Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, prima ediție a simpozionului interregional „Elevul VET în context internațional.
Actualitate și perspective”. Acesta va avea loc în perioada 18-19 aprilie 2018 și are scopul de a identifica măsuri de dezvoltare şi aprofundare a interacțiunilor între educație, piața muncii şi inovare în școlile VET. „Obiectivele acestor interacțiuni sunt: traducerea rezultatelor cercetării în produse şi servicii educaționale inovatoare, care pot stimula competitivitatea la nivel național și transnațional. Simpozionul va aborda atât provocările şi presiunile cu care se confruntă școlile VET în realizarea unor programe educaționale și de cercetare
excelente, cât și noile posibilități de dezvoltare ale acestora. De asemenea,
importanță deosebită se acordă provocărilor la care este supus elevul VET în
circumstanțele unei piețe a muncii aflată în continuă schimbare, atât la nivel
național cât și la nivel internațional. Un alt obiectiv este încurajarea cadrelor didactice să contribuie la identificarea de soluţii pe termen scurt, mediu şi lung privind formarea elevului VET, dar și să prezinte realităţile şi realizările altor unități educaționale recunoscute pentru experienţa şi succesul programelor implementate.” Cei care doresc să participe pot trimite lucrări pe tema simpozionului pană pe data de 13 aprilie 2018 la adresa simpozionasachi@yahoo.com. Lucrările participanților la manifestarea științifică vor fi publicate în format electronic în volumul simpozionului, Vol. I, Nr. 1/2018 cu ISSN. Toți participanții vor primi diplomă de participare.(M.V.)














