Educație

Sfântul Ioan Botezătorul a păşit în lume cu o predică cutremurătoare

Ziarul de Vrancea
6 ian 2018 734 vizualizări

El zicea: ”Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape…

Şi purta Ioan o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim şi din toată Iudeea veneau la el… dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi Saduchei, le-a zis: «Pui de năpârci, faceţi roduri vrednice de pocăinţă… căci, iată, securea stă înfiptă la rădăcina pomilor»” (Mt 3, 1-12).

Predica lui înfricoşa sufletele şi le făcea să caute mântuirea.

„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 19).

„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 14).

Aceste întrebări ale mântuirii erau şi ele o dovadă că predica lui Ioan răscolise sufletele. Trezise în suflete căutarea mântuirii şi aflarea ei. Predica lui Ioan trezise în lume şi în suflete aşteptarea că se va petrece ceva deosebit… aşteptarea că s-apropie împărăţia lui Dumnezeu… că vine Împăratul acestei împărăţii… că vine Domnul Iisus.

Sf. Ioan Botezătorul a pregătit calea şi venirea Domnului într-un chip minunat, răscolind şi trezind sufletele.

Iar pe urmă, în faţa celor cutremuraţi, în faţa celor ce căutau mântuirea, Sf. Ioan L-a pus pe Mielul lui Dumnezeu. „Şi văzând Ioan pe Iisus venind către dânsul, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii»” (In 1, 29).

Ioan Botezătorul era trecerea dintre Vechiul şi Noul Testament, dintre lege şi dar. Ioan aducea cu el „securea” şi „urgia” din Vechiul Testament; urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate. El ridică încă o dată, ameninţător, „securea” şi „urgia” Vechiului Testament pentru ca în clipa următoare – când se iveşte Iisus – să le arunce jos şi să strige: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”. Bucuraţi-vă, păcătoşilor, bucuraţi-vă, pierduţilor, căci, iată, a sosit Cel ce ridică păcatele voastre… M-aţi întrebat ce să faceţi ca să scăpaţi de urgia viitoare? Răspunsul meu, iată-L, stă în faţa voastră… Iată Mielul lui Dumnezeu, Care a venit anume pentru mântuirea voastră… Primiţi-L pe El, căci numai El este mantuirea noastra .

De la predica şi chemarea lui Ioan Botezătorul, iată, au trecut, 2000 de ani. Dar în acest timp, lumea nu L-a primit pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Lumea e plină de păcat pentru că oamenii nu L-au primit pe Cel ce ridică păcatul. De aceea, acum la vremea sfârşitului, s-a ivit în lume iarăşi graiul lui Ioan Botezătorul.

Urgiile şi arătările vremurilor noastre sunt şi ele un Ioan Botezătorul care ne strigă: „Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu… Se apropie venirea Domnului… se apropie «securea» cea mare şi «secera» cea mare, care va secera secerişul pământului (Apoc 14, 14).

Semnele şi urgiile vremurilor noastre sunt strigarea din urmă a lui Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu… Pocăiţi-vă până mai este timp… căutaţi-L pe Dumnezeu câtă vreme se poate afla (Is 55, 6). Primiţi-L pe Mielul lui Dumnezeu până mai stă în faţa voastră ca Miel, căci, ca mâine, El va sta în faţa voastră ca Judecător.

Vremile noastre trebuie să fie vremi de pocainta, de întoarcere la Dumnezeu. Ca pe timpul lui Ioan, oamenii ar trebui să se întrebe înfricoşaţi: „Ce să facem ca să ne mântuim?”. Dar oamenii de azi se întreabă: „Unde să bem şi să chefuim?”. De aceea, ca pe timpul lui Noe şi Lot, multi mor nepregatiti. Fericiţi de cei ce Îl caută şi Îl află pe Mielul lui Dumnezeu.

Text și foto  preluate de pe contul de facebook Ionel Vrînceanu 

Citiți și:

Predică la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul – Viaţa simplă a Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor.

Când a crescut, n-a rămas în lume; a ieşit afară, s-a dus în pustie la şcoala marilor bărbaţi. Acolo a trăit o viaţă de mustrare a actualei societăţi consumiste, a cărei lozincă este: “să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22, 13, I Cor. 15, 32). O, voi, care trăiţi aiurea, în rătăcire, veniţi şi vă oglindiţi în această oglindă!Cum trăia Sfântul Ioan? Hrana lui erau lăcustele (Matei 3, 4), cunoscutele insecte ale din ţarini, pe care până astăzi arabii simpli le usucă şi le mănâncă. Băutura sa era apa din Iordan.

Haina sa era o îmbrăcăminte din păr de cămilă. Patul lui era nisipul de lângă râul. Acoperişul său, stelele cerului. Tovarăşii săi, fiarele pustiului, care stăteau înaintea lui ca nişte mieluşei. Sfinţenia – vedeţi? – toate le îmblânzeşte. Şi dacă leii şi tigrii îl respectau, o femeie l-a sfâşiat – Irodiada. Aşadar, acolo trăia, în universitatea tăcerii, unde se edifică marile personalităţi. La vârsta maturităţii a primit poruncă de sus să meargă pe malul Iordanului şi acolo să îşi ridice amvonul. Predica lui termocauteră era o mustrare aspră. Tuna şi fulgera. Îi chema pe toţi la întoarcerea spre Dumnezeu. Şi mii din toate păturile sociale alergau. Era un magnet care-i atrăgea pe toţi. Îi sfătuia la pocăinţă şi-i boteza în Iordan.

În mulţimea de oameni a venit şi cineva mai deosebit. Oare purta coroană, avea spadă, îl aducea o caleaşcă? Nu. Om simplu era. Dar numele lui era “mai presus de orice nume” (Filipeni 2,9). Toate numele se şterg, numele Lui va rămâne: Iisus Hristos! Putea să-şi închipuie Ioan că sub chipul smerit al unui sărac nazarinean se ascunde măreţia Dumnezeirii? Şi totuşi, L-a recunoscut. Îi zice Hristos: – Botează-Mă! – Nu se poate; eu sunt un zero înaintea Ta, nu sunt vrednic să Te botez. Hristos însă a insistat şi, în sfârşit, a fost botezat. Nu pentru că avea păcate – este fără de păcat – ci pentru a se arăta taina Sfintei Treimi. Şi S-a arătat. Prin aceasta noi ne diferenţiem de celelalte religii, chiar monoteiste: acestea îl au pe Allah sau pe oarecare altul. Noi spunem: Un singur Dumnezeu, Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Sfântă Treime, miluieşte lumea Ta!

Cum s-a arătat Taina Sfintei Treimi? În timp ce Hristos era în ape, s-a deschis cerul – necredincioşii n-au decât să nu creadă, e dreptul lor; noi credem – şi Duhul Sfânt, ca un porumbel, a venit şi s-a aşezat deasupra capului Său. În acelaşi timp S-a auzit un glas – mesajul Părintelui Ceresc, nu ca mesajele de Anul Nou, care sunt pline de minciuni. Mesaj ceresc şi veşnic către întreaga umanitate: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Aceleaşi cuvinte s-au auzit din partea Tatălui Ceresc şi atunci când Hristos Şi-a încheiat prezenţa pământească, completate cu sfatul: “Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Marcu 9, 8; Luca 9, 35).Aşadar, de atunci, iubiţii mei, umanitatea are un călăuzitor. Călăuzitorul ei este Hristos, Care a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Cine Îl urmează, se mântuieşte; cine fuge de El, se pierde. Acesta este desăvârşitul Călăuzitor, desăvârşitul Om, Întruparea virtuţii. Ceilalţi, oricare ar fi, sunt fragmente, nu ajung “monade intacte” cu Cel Unul. “Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin” (Filipeni 2, 11 şi Dumnezeiasca Liturghie).

“Pe Acesta să-L ascultaţi”, sfătuieşte Tatăl ceresc. Dar, din nefericire, oamenii îşi închid urechile şi nu ascultă glasul lui Hristos. Îşi deschid urechile cui? Diavolului şi uneltelor lui. Nu merg la biserică pentru a asculta glasul Evangheliei; stau noaptea la televizor pentru a asculta glasul lumii demonice. “Cine nu ascultă de Hristos, va asculta de Diavolul”, spune rusul Dostoievski.

Atunci când Hristos a venit în pustiu, Ioan L-a arătat cu degetul său, precum spune frumoasa „Slavă…” de la Ceasurile Împărăteşti: “Mâna ta, care s-a atins de preacuratul creştet al Stăpânului, prin al cărei deget L-ai arătat nouă, ridic-o pentru noi către El, o, Botezătorule, ca unul ce ai îndrăzneală multă…” (Ceasul al IX-lea la Teofanie). Acest imn a fost ultimul pe care l-a spus Papadiamantis, care a fost şi un mare psalt – când de acum, bătrân, în insuliţa lui, sărac şi dispreţuit, a plecat din această viaţă. S-a ridicat din pat şi l-a cântat. Cu aceste cuvinte a murit. Oamenii de odinioară închideau ochii cu “cântările lui Dumnezeu”. Acum…

Aşadar, Ioan L-a arătat pe Hristos lumii şi a spus: “Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Iată, zice, “Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Ca să înţelegem aceasta, trebuie să ne amintim că evreii, ca să simtă uşurare de păcate, luau un miel, îl duceau la templul lui Solomon şi-l ofereau ca jertfă. În clipa în care preotul îl înjunghia, îşi întindeau mâinile deasupra lui pentru ca păcatele să-i părăsească şi să treacă deasupra mielului. Aceasta era o prefigurare, o umbră a marei jertfe pe care avea să o aducă Hristos. Milioane de miei s-au înjunghiat, dar sângele animalelor nu are puterea de “a ierta păcatele” (Matei 9, 6). Doar sângele lui Hristos, a “Mielului lui Dumnezeu“, şterge păcatele. Iată de ce Hristos se numeşte “Miel”; deoarece, precum mielul nu face nici un rău, aşa şi Hristos; precum mielul este dus spre junghiere şi nu se împotriveşte, aşa şi Hristos; şi precum la jertfe “încărcau” păcatele pe cel junghiat, aşa şi Hristos ridică păcatele noastre ale tuturor.

Arhiep. Augustin de Florina

Text   preluat de pe contul de facebook Ionel Vrînceanu 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.