Educație

Se fac înscrieri pentru concursul județean de suplinire în învățământ

Mihaela Vlădescu
21 aug 2018 2451 vizualizări

Miercuri, 22 august, și joi, 23 august, se fac înscrieri pentru concursul județean de suplinire în învățământ. Acesta va avea loc pe 28 august la Școala 7 din Focșani. Înscrierile se fac la Inspectoratul Școlar Județean miercuri, 22 august, între orele 9,00 – 15,00 și joi, 23 august, între orele 9,00 – 13,00.

Candidații la examenul național de titularizare care nu au obținut minim nota 5 trebuie să formuleze o cerere pentru înscrierea la examenul de suplinire, în timp ce candidații care nu au participat la titularizare trebuie să depună dosar din care să reiasă nivelul de studii și cazierul. Pentru cei care doresc o catedră de religie este nevoie și de binecuvântarea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Rezultatele acestui concurs județean vor fi afișate tot pe 28 august, seara, iar eventualele contestații pot fi depuse pe 29 august, între orele 9,00 – 12,00 la sediul IȘJ. Cei care vor obține note peste 5 vor fi repartizați, pe perioadă determinată pe posturile și catedrele rămase vacante după repartizarea candidaților care au promovat examenul de titularizare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.