Educație

Școlile Gimnaziale concurează pentru cea mai frumoasă machetă a unui loc de joacă

Alexandra TĂTARU
29 mai 2017 5583 vizualizări

Concursul a fost inițiat de Primăria Municipiului Focșani și s-a adresat școlilor gimnaziale din municipiu.

Elevii au fost provocați de municipalitate să creeze o machetă pentru un loc de joacă, iar cele mai frumoase dintre ele vor fi premiate cu excursii și o participare la un spectacol de teatru. Totodată, primarul Misăilă a promis că cele mai frumoase  machete chiar vor fi folosite în viitoarele proiecte care au în vedere refacerea locurilor de joacă din Focșani. Până la data de 25 mai a.c., așa cum a prevăzut Regulamentul de concurs, au postat machetele și textele explicative Școala Gimnazială "Duiliu Zamfirescu", Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare", Școala Gimnazială nr. 7, Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny”, Școala Gimnazială "Alexandru Vlahuță", Școala Gimnazială "Ion Basgan", Liceul cu Program Sportiv, Liceul Pedagogic "Spiru Haret", Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza", Liceul de Artă "Gheorghe Tattarescu". În concurs s-au putut înscrie echipe din fiecare școală gimnazială din Focșani, din echipaj făcând parte maxim 12 membri. Materialele folosite pentru machetă au fost la libera alegere, dar majoritatea școlilor au folosit obiecte reciclabile, așa cum reiese din textele explicative. Vizualizarea și evaluarea lucrărilor va fi făcută până la data de 1 iunie 2017, ora 12.00, clasamentul final alcătuindu-se pe baza like-urilor primite în tot acest timp pe Facebook. Regulamentul prevede că după ora 12.00 nu mai este luat în calcul niciun vot virtual, drept pentru care la ora mai sus amintită vor fi făcute capturi foto cu situația și numărul de like-uri la ora respectivă. Pe data de 1 Iunie 2017, expunerea lucrărilor și premierea câștigătorilor va avea loc începând cu ora 10.00 în fața Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia. Fiecare echipă va aduce macheta împreună cu măsuța pe care va fi așezată, iar la ora 13.00 juriul, format din Primarul Municipiului Focșani, Inspectorul General al ISJ Vrancea și primarul tinerilor va premia câștigătorii pe baza numărului de like-uri obținute. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.