Educație

Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” din Focșani- un pas frumos pe drumul interacțiunii culturale europene

Gheorghiță Mocanu
29 mai 2019 3702 vizualizări
Festivalul județean de muzică ”franco-anglais”, ediția a III-a, anul școlar 2018-2019

Marți, 28 mai 2019, în sala Casei de cultură Leopoldina Bălănuță din Focșani s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului Județean de Muzică Franco-Anglais, organizat de Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” din Focșani.

  Nu pot primi decât aprecierile noastre cei din conducerea Școlii Gimnaziale “Nicolae  Iorga” din Focșani, în frunte cu doamna director Trandafir Daniela, pentru inițiativa de a aduce în peisajul cultural vrâncean un festival inedit, o manifestare pe deplin ancorată în parcursul European al țării noastre.

Implicarea deosebită în organizare a tinerilor dascăli ai acestei unități școlare: Viorica Dumitrașcu – profesor de limba franceză și Nicoleta Dănilă – engleză, a făcut posibilă interpretarea unor melodii cunoscute publicului larg, în cele două limbi de mare circulație internațională. Cu o participare numeroasă și un public format, atât din colegii celor care s-au întrecut pe scenă, cât și din părinți, festivalul a fost un succes, mărturie stând aplauzele care nu s-au lăsat așteptate după fiecare concurent, uneori chiar și în timpul interpretărilor, multe dintre ele pline de originalitate. 

Iată cum, această școală vrânceană, de-acum în al treilea an, reușește să dea un semnal important în sensul deschidererii învățământului nostru spre spațiul European. Tendința este clară, Europa devine un spațiu unit, în care diferitele culturi se întrepătrund, se cunosc mai bine, se admiră reciproc. Foarte bine s-au gândit cei din Scoala Gimnazială “Nicolae Iorga” să facă un pas frumos pe acest drum al interacțiunii culturale, îmbucurător fiind că această inițiativă vine dintr-o instituție a educației. 

Festivalul Județean de Muzică „Franco-Anglais”, înainte de toate, dă posibilitatea elevilor să se manifeste, să-și etaleze talentul artistic în limbile franceză și engleză, într-o manieră corectă învățată pe băncile școlii. Felicitări profesorilor care predau cele două limbi în Școala “N. Iorga”, pentru că franceza și engleza nu mai reprezintă de mult timp doar două materii banale de studiu, așa cum erau pe timpul comunismului, când nu puteai ieși din țară sau nu puteai, uneori, să conversezi cu un englez sau cu un francez. Ele se constituie, astăzi, în adevărate instrumente de comunicare universală, cunoașterea lor devenind un lucru extrem de necesar în viața oricărui tânăr care poate lua drumul Europei pentru a studia la un alt nivel sau pentru a-și face un viitor prin alte părți ale lumii. 

Așadar, revenind la festival, ce poate fi mai frumos decât muzica, atunci când îți propui să simți și să pătrunzi cultura altor popoare, să comunici și să conviețuiești cu semenii tăi vorbitori de alte limbi?

Juriul festivalului a fost compus din doamnele Trifan Andreea - profesor de muzică, Sbîrciog Cerasela – învățătoare, doamna director - Trandafir Daniela, și doamnele inspector de limba franceză și limba engleză, Bratu Adriana și Scutaru Gabriela. 

Laureații festivalului au fost: Trofeul festivalului - Tudosă Miruna-Florența, clasa a VI-a, Școala nr. 10;  Premiul I – Păun Iustina, clasa a VI-a A, Liceul de Arte; Premiul II – Gurău Alexandra, clasa a VI-a A, Șc. N. Iorga; Premiul III – Buică Adela- Maria, clasa a VI-a A, Șc. Nr. 10;  Mențiune – Hagiu Monica - Ștefania, clasa a VI-a, Șc. Nr. 10; Trofeul festivalului – Murgu Irina, clasa a V-a A, Liceul de Arte; Premiul I – Preda Alexandru, clasa a V-a A, Șc. N. Iorga; Premiul II – Comănescu Miruna – Elena, clasa a V-a A, Șc. Nr 10; Premiul III – Lungu Maria – Mirabela, clasa a VIII-a A, Liceul teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești; Mențiune – Coman Delia-Andrada, clasa a VII-a, Șc. Gimnazială “Nicolae Rădescu” – Budești.

Ne înclinăm în fața unor asemenea inițiative din partea dascălilor și le dorim să continuie acest festival mulți ani iar noi, spectatorii, să-i onorăm de fiecare dată cu prezența și aplauzele noastre absolut necesare acestor tineri cu suflet mare și cu disponibilitate spre cunoașterea culturii altor popoare.

Gheorghe MOCANU

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.