Educație

Școala Altfel - Azi am fost la BIBLIOTECĂ!

M. VLĂDESCU
19 mai 2017 1150 vizualizări

Cei care vor păși pragul bibliotecii săptămâna viitoare vor transmite mesajul „AZI am fost la BIBLIOTECĂ!”

Cei care vor păși pragul bibliotecii săptămâna viitoare vor transmite mesajul „AZI am fost la BIBLIOTECĂ!”

Cum în perioada 22-26 mai 2017 mai multe instituții de învățământ din județul nostru au ales sa deruleze în bibliotecă activități din cadrul programului “Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, la Secția pentru copii şi tineret „Oana-Diana Renea”, activități și ateliere în cadrul Programului „AZI am fost la BIBLIOTECĂ!” – program de promovare a serviciilor bibliotecii, în care vor fi implicați toți participanții. La acest program, prin intermediul căruia va fi promovată în comunitate imaginea tinerei generații, aflată în căutarea unei educații de calitate, vor participa mai multe instituţii de învăţământ printre care Școala „Ion Basgan” din Focșani,  Școala nr. 3 din Focșani, Școala Generală Coroteni, Grădinița cu PP. nr. 15 din Focşani şi Grădinițacu PP nr. 16 din Focșani. Secția pentru copii și tineret  „Oana-Diana Renea” a pregătit, pentru cei peste 200 de copii care îi vor trece pragul,  mai multe surprize derulate sub formă de  ateliere derulate atât în bibliotecă cât și în unitățile de învățământ.

„Biblioteca va fi locul unde preșcolarii și elevii vor face o călătorie interesantă prin lumea uimitoare a cărților, vor participa la jocuri interactive, vor descoperi  diversitatea  cărților din bibliotecă, vor cunoaște personaje de poveste, vor inventa povești, vor desena și colora, vor viziona filmulețe educative și distractive şi vor asculta muzică de calitate. Copiii vor avea ocazia să viziteze și expoziția din  cadrul Proiectului național „Școala altfel… Prietenie altfel pe o sfoară”. Toţi cei care vor păși pragul bibliotecii în această săptămână, vor transmite mesajul „AZI am fost la BIBLIOTECĂ!”, mesaj ce va călători în toate cartierele din Focșani și în mediile de socializare”, după cum transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene. (M.V.)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.