Educație

„România educată”, între speranță și dezamăgire

Costică NEAGU
20 iul 2021 1728 vizualizări

„Profesorul, temelia tuturor reformelor școlare”-S. Mehedinți

Titlul unei lucrări sau genericul unei acțiuni sunt ferestre de intrare în miezul problemei pe care ne propunem să o rezolvăm.

Când vorbim de „România educată”, de educarea unei țări, mi se pare că suntem prea trufași, că ne propunem un target prea ambițios, dacă luăm în calcul resursele umane, financiare,  materiale, dar mai ales „voința socială” (de care vorbea D. Gusti), nu ,„voința politică” (de care vorbim noi astăzi), pe care ne bazăm și care nu angajează întreaga națiune, ci doar o „parte – partid”.

În construcția educației, trebuie să punem în față, nu „boii”, nici trufia noastră de a face totul de la capăt, ci paradigma educației: „Paradigma este o construcție mentală, larg acceptată, care oferă unei comunități sau unei societăți pe o perioadă îndelungată, o bază pentru crearea unei identități de sine și pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.”

Am spus cu altă ocazie, că educația actuală, se sprijină pe trei piloni: școala, familia, comunitatea. Mehedinți punea alături și biserica, dar preoțimea actuală nu marșează la această idee, are alte „servicii” de împlinit.

Orice reformă de management educațional, dacă nu are agrementul real al celor trei factori, este sortită eșecului. Orice reformă de sistem, dacă nu trezește interesul real al elevului, dacă nu-l motivează în direcția aleasă și..., dacă nu-l obligă să presteze o perioadă de timp în domeniul pentru care s-a format, instrucția lui devine o „gaură neagră” pentru bugetul țării.

Spiru Haret acorda burse pentru studii în străinătate, dar orice absolvent era obligat să presteze 5 ani în țară, altfel returna stipendiile statului. El însuși, pentru rezultatele excepâionale, obținute la Sorbona, a fost curtat de Universitatea de la Grenoble, dar a venit în țară să-și achite „datoriile”, apoi n-a mai plecat, ci a fondat învățământul românesc modern și câte altele.

Revenind la ,,România educată”, cred că cei 55 de ani de experiență didactică (învățământ primar, gimnazial, universitar), 19 ani prestați ca director CCD și 31 de ani ca președinte fondator al Asociației Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți”, mă îndrituiesc să spun câteva cuvinte despre acest ,,proiect de țară”, pe care eu, personal îl consider fundamental pentru progresul unei națiuni (deși conceptul de națiune și mai ales patriotismul par să fie concepte desuete). Simion Mehedinți spunea că ,,Școala este unitatea de măsură a valorii relative a statelor și popoarelor”.  

 Înainte de 1989, vorbeam despre ,,limbajul de lemn” (era o formă de revoltă împotriva găunoșeniilor care se vânturau pe la ședințe sau plenare), azi vorbim de ,,limbajul de cauciuc”, ca despre un stil firesc, deoarece nimeni nu se mai revoltă la gogomăniile debitate, ba din contra. Cu cât debitezi mai multe aberații, cu atât ești mai cool.

S-a vorbit de „România educată” în 2016, ca despre o aspirație, după care... mai nimic. Astăzi, după cinci ani, auzim tot ca despre o proiecție de ,,viitor luminos”! Guvernul în Raportul său, se laudă cu anumite acțiuni în acești ani despre care n-am aflat nimic – secret de partid?!

Ce înseamnă 10.000 de persoane pe lângă aproape 250.000 de dascăli și peste 3.000.000 de beneficiari – apă de ploaie. Ce înseamnă 60 de instituții publice și ONG-uri, când în registrul actual al ONG-urilor sunt înscrise peste 200.000 entități. Putem numi asta consultare publică!!?

Am citit „Raportul prezidențial” cu atenție și cu ochiul dascălului care a lucrat în școală o mulțime de ani (3 stagii ale unui pensionar „special” de azi): o îngrămădire de lozinci și de termeni fără acoperire. Suntem în țara lui „o să facem...”, într-un adevărat delirium național: spațiu european al educației; guvernanță; echitate, integritate, starea de bine, profesionalism, excelență, respect, flexibilitate, diversitate, transparență, colaborare etc., etc.

Despre ce „stare de bine”, „profesionalism”, „transparență” sau „colaborare” poate fi vorba, când nu toți elevii au acces la educație, familiile nu au cu ce să-i întrețină măcar în învățământul obligatoriu (ce sumă s-a alocat din PIB, școlii, față de 6% cât prevede legea), cum stimulăm dascălii să se perfecționeze dacă uniformizăm valorile – tăiem sporul de doctorat, iar directorii de școli sunt schimbați pe motiv de apartenență politică. Toți cei care sunt pe val stau cu ochii ațintiți către un post mai bănos, iar bătălia pentru ciolan a devenit sport național. Restul nației privește cu greață, indiferență și lehamite – „să nu dea Dumnezeu cel sfânt...”!

În privința „noutăților” cu care ne amenință Proiectul, cred că ele mai mult creează nedumerire decât claritate.

  1. Conceptul de „învățământ dual” nu este altceva decât „școala profesională” în care instruirea va fi „teoretică” și „practică” și se face în școală și într-o unitate de producție. Unde sunt vechile ateliere-școală și „maiștrii” acestora? Proiectul nu ne dă detalii despre instruirea practică și termenii de parteneriat între școală și unitatea de producție, dar nici despre programa specială a acestora.
  2. Curriculumul la decizia școlii (CDȘ) este un concept pe care l-am împrumutat pe nemestecate din vest, după 1989, cu toate că acesta a funcționat în școala interbelică (programă minimală – curriculum nucleu; programă maximală – curriculum extins - Legea Petre Andrei, 1939). Mărirea ponderii CDȘ de la 4 la 9 ore pe săptămână este un lucru bun și de așteptat, numai că acest lucru trebuie să fie însoțit de o formare inițială pe măsură, a dascălilor, lucru care se face în ani de zile, nu cât ai bate din palme!
  3. Curriculumul Național, programa școlară și manualele alternative sunt domenii de care Proiectul nu suflă o vorbă, deși sunt absolut necesare pentru orice proiect care își propune să modernizeze o țară prin educație.

Tot timpul dascălii și părinții s-au plâns de caracterul teoretic al învățământului românesc și de supraîncărcarea elevilor. Dacă la propunerea Președintelui au aderat toate partidele politice, toate entitățile guvernamentale și nonguvernamentale, atunci se impune o reală reformă curriculară. Dar cine să facă această reformă, dacă mediul academic nu este nominalizat. (Citiți scrisoarea profesorului Nicolae Manolescu din România literară.)

  1. Clasa a IX-a, clasă cheie în ce privește integrarea în piața muncii a generației tinere. Tot timpul se vorbește despre lipsa de armonizare a parcursului școlar cu dreptul la muncă al generației tinere. Faptul că parcursul gimnazial se încheie la 15 ani, iar tinerii care nu doresc să urmeze învățământul liceal sau dual, nu au dreptul să se angajeze decât la 16 ani, creează mari probleme acestora, familiilor și angajatorilor, creează un an de vagabondaj.

Cred că Proiectul ,,România educată” ar trebui să ia în calcul prelungirea învățământului gimnazial cu o ,,clasă pregătitoare” pentru liceu, cu o programă specială în care tânărul să-și formeze competențe cognitive, psihomotorii și afective – intelectuale și practice. Psihologii știu că anumite procese intelectuale se maturizează accelerat la această vârstă, în special responsabilitatea. Ruta liceală nu va suferi, ba din contra, mulți dintre tineri se vor reorienta, având un an de gândire în plus.

  1. Restructurarea sistemului de management, inclusiv desființarea inspectoratelor cade ca o ghilotină în înșiruirea de intenții bune. De fapt asta este intenția ascunsă a Proiectului – posturile de conducere. Dascălii știu mai bine ca oricine, că ,,schimbările domnilor, bucuria nebunilor”. Întrevăd intenția Proiectului de a crea o structură paralelă (ARACIS – CJ-IP), că vom avea o structură de control și una de ,,sprijin și administrare”. Să vedeți atunci ,,bătălii pentru întâietate în județe”. Structurile bicefale creează întotdeauna sămânță de ceartă, ca să nu spun monstruozități.
  2. Schimbarea misiunii caselor corpului didactic. Casele corpului didactic au fost cele mai năpăstuite instituții de învățământ de la noi. Înființate în 1902 de Spiru Haret – Casa de economii, credit și ajutor a corpului didactic din București, având corespondent ,,Casa învățătorului” în fiecare județ, aceste instituții au fost măturate în 1948 de comuniști, reînființate în 1960, ca necesare, ghilotinate din nou în 1986 tot de comuniști și reînființate în 1990 de ministrul Mihail Șora.

După cum se vede din denumire, Casa corpului didactic a fost o instituție a dăscălimii care a avut competențe sociale, profesionale, informare-documentară, publicistice (Frământări didactice), sindicale etc. După 1990 și-au păstrat autonomia politică un timp, dar când Ministerul a început să le ia în seamă, când au devenit instituții conexe, au devenit atractive pentru mărimile politice județene, care le-au dăruit lipitorilor de afișe.

Casa corpului Didactic este ea însăși un brend prin vechime (119 ani) și prin realizările pe care le-a făcut în fiecare județ, de-a lungul timpului. Schimbarea numelui în Centru Județean de Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale (CJFCARE) aruncă brandul în anonimat. Abrevierea este greu de pronunțat, iar denumirea întreagă exprimă un ghiveci greu de memorat.

  1. ,,La nivel județean, se constituie Consiliul consultativ pentru învățământ preuniversitar, format din DACIS, CJ-IP, CJ-FCARE și reprezentanți ai Consiliului Județean, ai autorităților publice locale (APL) și ai instituției prefectului.

Cu rol de observator, participă reprezentanți ai sindicatelor cadrelor didactice, ai elevilor și ai părinților, precum și agenți economici din județ cu o activitate deosebită în zona educației”.

Acest consiliu consultativ încheie toată această construcție monstruoasă care închină educația politicului. Pilonii educației (școala, familia, comunitatea) participă ca observatori la tot acest teatru de prost gust, care pe termen lung este foarte nociv.

Domnilor guvernanți, opriți-vă, nu mai crucificați școala! Lăsați dascălii adevărați să vadă de treburile educației!

*   *   *

Citesc și mă crucesc. Dacă inițiatorul Proiectului n-ar fi profesor, aș cere ajutor la Domnia Sa, dar fiindcă e profesor, îi reamintesc faptul că Spiru Haret, un liberal pur sânge, a condus educația peste 10 ani, a reformat învățământul românesc modern din temelii, iar la imixtiunile politice în educație, reproșa colegilor de partid că ,,politica a intrat cu toate bagajele în școală”. Regele Carol I a amânat ședința de prezentare a ,,mesagiului”, atunci când ,,ministrul școlii”, Spirul Haret, i-a spus că la ora plănuită are curs la Facultate.

Acesta era respectul înaintașilor pentru școală și slujitorii ei: ,,Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!” (M. E.)

(Vom reveni!)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.