Educație

Recunoașterea valorii: Profesorul Vasile Tarciniu din Odobești, în numărul omagial al Gazetei Matematice

Ziarul de Vrancea
1 ian 2021 3993 vizualizări

Cu prilejul aniversării a 125 de ani de apariție lunară neîntreruptă a Gazetei Matematice, Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR) a scos un număr omagial, nr. 9/2020. În acest număr, în articolul „Probleme apărute in Gazeta Matematică în ultimii 25 de ani”, se precizează: „Folosim apariția acestui număr aniversar pentru a prezenta, pe clase, câte o problemă publicată în Gazeta Matematică în fiecare an din ultimii 25. S-a încercat, pe cât posibil, să fie selectate probleme de la cât mai mulți autori, pentru a evidenția meritul colectiv al celor care contribuie la existența acestei reviste. Deoarece numărul autorilor care au publicat probleme în această perioadă a fost de peste 2000, nu am putut aminti decât o mică parte a lor. Le mulțumim tuturor!”

Profesorul Vasile Tarciniu din Odobești se află printre propunătorii de probleme selectați, cu o problemă din cele 25 de clasa a-V-a, alese din primul sfert de secol XXI. Vasile Tarciniu este singurul profesor din județul Vrancea selectat la „Probleme pentru ciclul gimnazial”. Dintre toate problemele propuse în Gazeta Matematică din primul sfert de secol XXI, n-a fost niciuna mai grea, mai frumoasă şi mai interesantă decât problema E 13599 din GM 2/2008, citată la pagina 101 și aceeași problemă nr 13, din GM 9/2020, citată la pagina 414.

Aniversare: Gazeta Matematică a împlinit 125 de ani de existență

S-au împlinit recent 125 de ani de la apariția primului număr al Gazetei Matematice, o revistă de cultură matematică fondată în anul 1895, publicaţie lunară pentru tineri, editată de Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR).

În lunga sa istorie, Gazeta Matematică, așteptată lună de lună cu nerăbdare de iubitorii de matematică, elevi și profesori, a contribuit la ridicarea nivelului educației matematice a tinerilor. A fost o sursă de informare și documentare pentru elevi și profesori, un izvor nesecat de idei noi, un îndrumător necesar tuturor celor care vor să cunoască matematica.

A fost locul unde tinerii, dar nu numai ei, s-au remarcat ca rezolvitori ai problemelor publicate în paginile ei. Revista publică articole matematice şi metodice, probleme propuse şi rezolvate, subiecte date la olimpiade, examene şi concursuri, informaţii utile profesorilor de matematică şi elevilor. Paginile revistei găzduiesc şi Concursul anual al rezolvitorilor organizat de către Societatea de Ştiinte Matematice din România  (SSMR) şi rubrica rezolvitorilor de probleme. Gazeta Matematică, în parteneriat cu firma Softwin, organizează anual Concursul „Gazeta Matematică - Viitori Olimpici”, ce se desfășoară online în timpul anului școlar, primii clasați participând la tabăra de la Câmpulung Muscel. Important de știut este faptul că la Gazeta Matematică se învață mereu! Atât elevii de la profesori, cât și profesorii de la elevi și de la colegii profesori din țară! Cu prilejul împlinirii unui secol și un sfert de apariție lunară neîntreruptă a Gazetei Matematice, îi urăm viață lungă, să stralucească, să formeze noi minți agere, capabile să se bucure de tainele și frumusețile matematicii. La mulți ani Gazetei Matematice!

Cu prilejul aniversării a 125 de apariție lunară neîntreruptă a Gazetei Matematice, Societatea de Ştiinţe Matematice din România(SSMR) a scos un număr omagial, nr 9/2020. În acest număr, în articolul „Probleme apărute in Gazeta Matematică în ultimii 25 de ani”, se precizează: ”Folosim apariția acestui număr aniversar pentru a prezenta, pe clase, câte o problemă publicată în Gazeta Matematică în fiecare an din ultimii 25. S-a încercat, pe cât posibil, să fie selectate probleme de la cât mai mulți autori, pentru a evidenția meritul colectiv al celor care contribuie la existența acestei reviste. Deoarece numărul autorilor care au publicat probleme în această perioadă a fost de peste 2000, nu am putut aminti decât o mică parte a lor. Le mulțumim tuturor!”

Profesorul Vasile Tarciniu din Odobești se află printre propunătorii de probleme selectați, cu o problemă din cele 25 de clasa a-V-a, alese din primul sfert de secol XXI. Vasile Tarciniu este singurul profesor din județul Vrancea selectat la „Probleme pentru ciclul gimnazial”. Dintre toate problemele propuse în Gazeta Matematică din primul sfert de secol XXI, n-a fost niciuna mai grea, mai frumoasă şi mai interesantă decât problema E 13599 din GM 2/2008, citată la pagina 101 și aceeași problemă nr 13, din GM 9/2020, citată la pagina 414.

Problema propusă de profesorul Vasile Tarciniu din Odobești, publicată în numărul omagial nr 9/2020 al Gazetei Matematice scos cu prilejul aniversării a 125 de apariție lunară neîntreruptă a revistei editată de Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR) poate fi vizionată mai jos:

Conexiunile profesorului Vasile Tarciniu din Odobești cu Gazeta Matematică

Profesorul Vasile Tarciniu din Odobești este unul dintre profesorii cunoscuți rezolvitori sau colaboratori ai Gazetei Matematice din județul nostru. Profesorul de matematică Vasile Tarciniu, are 46 de ani la catedră, după cum urmează: 

Cum a pornit pasiunea pentru matematică a profesorului Vasile Tarciniu?

Pasiunea pentru matematică a început în clasa a VII-a, când a avut un profesor cu totul și cu totul deosebit, îl chema Kadar, care avea o ținută extraordinară, și profesională și morală. L-a impresionat omul acela. A zis că trebuie să se facă profesor precum dânsul. În liceu, iar a dat peste un profesor de matematică dedicat, prof. David Haim, de la care a învățat foarte multe lucruri bune. Mai târziu, la facultate, a întâlnit un om cu totul și cu totul deosebit – profesorul universitar Dan Brânzei.

Depănări de amintiri, despre perioada în care profesorului Vasile Tarciniu a aflat de revista Gazeta Matematică și modul în care aceasta și-a făcut loc în viața sa

Anul 1965 primul contact cu Gazeta Matematică. A aflat de revistă la școală în perioada liceului. Pe atunci, Vasile Tarciniu era elev la Liceul Gheorghe Gheorghiu-Dej (actual Liceul Teoretic Mihai Eminescu) din Bârlad, în clasa a IX-a.

Profesorul le-a prezentat revista și au fost solicitați să lucreze din ea. În perioada respectivă, Gazeta Matematică se vindea și la chioșcurile de ziare. A cumpărat revista de la chioșcul de ziare, a început prin a rezolva probleme și a citi articole. Fiind navetist de la Tutova la Bârlad, până să vină trenul rezolva probleme în gară, în sala de așteptare și continua în tren, până ajungea la Tutova. Treptat, revista a acaparat o bună parte dintre preocupările lui.

La Școala Broscoșești-Lunca Banului, județul Vaslui, Vasile Tarciniu, după ce a terminat facultatea, ca tânăr profesor de matematică și în același timp director, a sfătuit elevii să rezolve probleme din Gazeta Matematică. Școala în acea perioadă era abonată la Gazeta Matematică. Unii elevi au lucrat din Gazetă și au căpătat gustul disciplinei de gândire și a efortului neobosit, pasiunea lucidității și a raționamentului corect.

La Școala nr 1  Jariștea, cu multă dăruire și pricepere s-a ocupat de pregătirea elevilor, mulți dintre ei obținând rezultate deosebite la matematică, ajungând participanți și premianți la diferite concursuri, azi doctori în matematică. Printre aceștia trebuie amintit Valentin Savin, fost elev al profesorului Vasile Tarciniu. Valentin Savin are acum doctoratul în matematică obținut la Institutul Joseph Fourier, Universitatea din Grenoble, Franța.

La Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, ca profesor a transmis pasiunea pentru matematică mai multor generaţii de elevi, astfel că, în fiecare an, a avut rezultate deosebite la olimpiade și diverse concursuri interjudeţene. A culminat cu premiul I la etapa judeteana a olimpiadei de matematică, obținut de elevii Cătălin Caba și Daniel Tarciniu. Rezultate deosebite la etapa județeană a olimpiadei de matematică și la Concursul interjudețean Unirea a obținut și elevul Paul Stelian Olaru al profesorului Vasile Tarciniu. Despre acest elev al profesorului Vasile Tarciniu, Ziarul de Vrancea a publicat în data de 7 octimbrie 2012 articolul  Paul Stelian Olaru, elevul cu memorie de calculator.

Profesorul Tarciniu Vasile a publicat zeci de probleme in revista care acum aniversează 125 de ani de la apariție 

Propunător de probleme la Gazeta Matematică, aproape cu caracter permanent, a obținut în anul 2007 locul I, la secțiile Probleme pentru ciclul primar și locul I la Probleme pentru ciclul gimnazial. I-a încurajat pe elevi să rezolve probleme din Gazeta Matematică și să studieze matematica.

Problemele propuse în Gazeta Matematică au fost apreciate de elevii din Odobești, dovada fiind numărul important de elevi rezolvitori. A avut un număr consistent de abonamente la Gazeta Matematică. A îndrumat serii întregi de elevi care au apărut la rubrica rezolvitorilor de probleme. Au primit diplome elevii merituoși, de la Societatea de Ştiinţe Matematice din România (S.S.M.R.).

Profesorul lor, Vasile Tarciniu din Odobești, a obținut Diploma de la Gazeta Matematică pentru îndrumător al elevilor rezolvitori.

A lucrat în toate activitățile pe care le-a desfășurat cu har și dăruire, iar rezultatele copiilor au fost cele așteptate.

A pregătit elevi pentru Concursul Gazeta Matematică și Viitori olimpici. Au participat la concursul online, au obținut rezultate bune și foarte bune. Elevii merituoși au primit diplome de la Societatea de Ştiinţe Matematice din România (S.S.M.R).

Ca șef de catedră, a contribuit la îmbunătațirea difuzării în școală a publicațiilor Societății de Ştiinţe Matematice din România (SSMR).

În 2008 a organizat la Odobești o întâlnire cu prof. Mircea Trifu, secretar general al Societății de Științe Matematice din România. Elevilor le-au fost prezentate următoarele:

  1. Prezentarea Gazetei Matematice de la început și până în prezent.

  2. Au fost evidențiați  elevii care sunt rezolvitori ai Gazetei Matematice, urmând ca aceștia să primească diplome de merit.

  3. A fost prezentată colecția Gazetei Matematice din 1954 - 2008, a profesorului  Vasile Tarciniu.
  4. Au fost prezentate problemele propuse de profesorul  Vasile Tarciniu din Gazeta Matematică nr 10/ 2008.
  5. Activitatea s-a încheiat cu autografe date elevilor, de către profesorul Mircea Trifu.  

Ca responsabil de cerc pedagogic - centrul metodic Odobești, a contribuit la îmbunătățirea difuzării în Centrul Pedagogic Odobești a publicatiilor Societății de Științe Matematice din România (SSMR). A încurajat folosirea Gazetei Matematice drept instrument de bază în pregătirea elevilor, știind că la olimpada de matematică unul din subiecte este din Gazeta Matematică.

În 2009 a prezentat Gazeta Matematică la activitatea ce s-a desfășurat la Cercul Pedagogic, pe 28.03.2009, ținut la Școala Vârteșcoiu.

În 2011 a prezentat Gazeta Matematică nr 5,6,7-8-9/2011 și Didactica Matematicii nr 1/2011, la activitatea ce s-a desfășurat la Cercul Pedagogic, pe 11.11.2011, ținut la Școala Jariștea.

În 2012 a prezentat - Utilitatea gazetei matematice analiza SWOT, la activitatea ce s-a desfășurat la Cercul Pedagogic, pe 16 Noiembrie 2012, ținut la Mera - Vulcăneasa.

În 2013 a prezentat, o analiză a rezultatelor obţinute la olimpiade, concursuri și a rezolvitorilor de probleme din revista Gazeta Matematică. Activitatea s-a desfășurat la Cercul Pedagogic, pe 18 martie 2013, tinut la Liceul Teoretic ”Duiliu Zamfirescu” Odobești.

Anul 2020. Pasiunea pentru matematică este relevată și de bogata sa activitate editorială: coautor de lucrări pentru matematică, colaborator important al unor reviste de specialitate etc.

În decursul celor 46 ani de activitate didactică, a pregătit mulți elevi pentru a participa la concursuri și întreceri matematice, la care au obținut rezultate bune și foarte bune. 

Cele prezentate sunt o bună parte din ce a realizat în întreaga sa activitate.

Va continua sa creeze probleme originale pe care să le publice în Gazeta Matematică.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.