Recenzia cărții poetului vrâncean Toader Răduță realizată de Georgică Manole redactorul-şef al revistei” Luceafărul” din Botoşani
O carte ca o șoaptă, recenzie de Georgică Manole
Citesc cel de-al doilea volum de versuri scris de Toader Răduţă, „Şoptiri în amurg” (Editura „Salonul literar”, Vrancea, 2022), şi-mi vin în minte „criteriile reuşitei” spuse de un vrâncean de marcă, academicianul Valeriu D. Cotea: cineva să te propună, cineva să te susţină şi cineva să te blagoslovească. Versurile acestui volum ne confirmă de câtă dreptate are distinsul oenolog vrâncean şi cât de mult îl iubeşte divinitatea pe Toader Răduţă, încât mereu cineva (veritabili îngeri) să fie în proximitatea sa. Poemele, scrise în strofe polimorfe, sunt veritabile mărturii ale unor pasiuni declarate încă de pe prima pagină: „Vouă, semeţilor munţi, poienilor, izvoarelor, strămoşilor din veac în veac ce-aţi plâns şi râs în nestematele din ii, balade, cântece şi fermecate sunete din fluier, potolind dorul rătăcirilor din stele. Cu lacrima recunoştinţei, mă întorc la cele sfinte moşteniri, încărcat cu povara iubirii de-o viaţă, vrânceanca mea, icoană împodobită cu florile iubirii noastre.” Să remarcăm puseurile de patriotism local, de apartenenţă la un spaţiu unic precum Ţara Vrancei, unul de libertate maximă, evitând cu tact naţionalismul exacerbat, dar impresionat de elementele statice şi cele dinamice aflate într-o relaţie perfectă, obligând poetul să armonizeze cu ele prin sublime participări vizuale şi sonore: „Hoinar / în fiecare vară / şi legănat de-a codrului mistere, / întortocheatele poteci / de ciute / spre ierburi şi izvoare, / prin zmeurişuri / inundând răririle forestiere, / cu bota ţi cofiţa în spinare, / ne rânduiam / cu urşii, / cu reşedinţa-n maiestosul Chiuz - / colosul munte / străjer către apus, / fără s-avem vreo supărare… / Ciopoarele de oi / îşi căutau bârsana / cutreierând poienile din coaste, / pierise năzdrăvana, / doar fluierul / cu baciul şi cu câinii,/ cu buciumul, / cavalul ori cimpoiul, / se rânduiau etern / în dosul stânei… / Sub stelele înalte, / Cânele, / mereu a mea cetate, la răsărit cu alt străjer, / Geamăna plină de mister, / în vuietul Cascadei, / armoniza / rotundul scump de libertate…”.
Apelând la „practica reamintirii”, destul de frecventă ca metodă în poemele acestui volum, mă face să cred, păstrând proporţiile, că Toader Răduţă este un mic Platon. Drumul invers ales de poet, unul către începuturi, este calea recomandată de filosoful grec pentru a ajunge la esenţa unor lucruri, fenomene, întâmplări etc., pe care n-o putem parcurge decât prin poezie. Ciclul „Şapte zeci” (copilăria, adolescenţa, mână-n mână, drum în doi, viaţa în oglindă, un semi…mai mult de jumătate şi sexagenari), pus sub semnul cifrei şapte, este de departe un rezultat al transmigraţiei sufletului poetului. O transmigraţie pe care Toader Răduţă o scoate din chingile teoretice ale metempsihozei, sufletul său picurându-se farmaceutic în amintiri: „Tărâm de basm / se tot prăvale în poiene, învolburate / apele se zdrenţuiesc de stânci, / balauri cu flămânde flăcări / ţintuiesc frumoasele-n castele, / bătrâne vrăjitoare / te aruncă în ghearele durerii, / cu străji de zmei / şi fiare flămânzite… / Doar feţi-frumoşii / aduc lumina dimineţii, / sub aura speranţei / împlinite…” (din „Şapte zeci” 1. Copilăria); „Expresul de Burca şi ţugul de Banat, /m-au scos din lumea mare / şi m-au călit să spun, / adio celibat!” (din „Şapte zeci” 3. Mână-n mână…); „Trăim / cu sentimentul risipirii, grăunte cu grăunte, / în rostogolirea ei fecundă / către un sâmbure / de lumină / ardem în doi / pe-altarul dăruirii, / fără vreo urmă de regret, / ca într-o taină / a mărturisirii / într-un amurg violet…” (din „Şapte zeci” 4. Drum în doi).
„Şoptiri în amurg” se poate percepe ca un jurnal în versuri care surprinde semnificaţiile unor secvenţe trăite timp de „şapte zeci” de ani. Nimic dubitativ, pentru că aşa cum îl cunosc, Toader Răduţă n-a fost niciodată un nehotărât. Poetul e sigur de trecutul său, unul care s-a confundat tot timpul cu două elemente: toposul în care s-a aflat în anumite etape ale vieţii şi un referenţial în care descoperim persoana cu care a mers „mână-n mână”. Poetul şi această persoană străbat volumul ca două embleme ale credinţei: „Noi, / ne citim în ochi uimirea, / şi redescoperim / c-am fost cândva, / doi pescăruşi îndrăgostiţi de mare… / Ne sună în urechi / tumultul valului / ce ne purta în vraja unui vis, / cutreierând / tărâmul cel de taine, / interzis…”(din „Şapte zeci” 5. Viaţa în oglindă).
Din altă perspectivă, Toader Răduţă ne propune un volum care se supune conceptului de imagologie în definiţia dată de cea care l-a inventat încă din 1997, Pia Brânzeu: „disciplină care analizează stările în care acelaşi chip se reflectă pe o perioadă, în general infinită”. Poetul şi persoana referenţial (pe care eu chiar o ştiu!) sunt supuse unei treceri de „şapte zeci” de ani prin „coridoare de oglinzi”.
De ce „şoptiri în amurg”? Fiindcă la 70 de ani simţi cum „Se lasă seara / după deal / şi vraja nopţii vine / cu visele / ce-am plămădit, / doar pentru tine…”. „Şoapta” lui Toade Răduţă nu e ca „şoapta” eminesciană din „Pe lângă plopii fără soţ”, una de spumă. La el este o metaforă ce se revelează pe întreaga carte., ambele glisând una în alta: şoapta într-o carte, cartea într-o şoaptă.
Georgică Manole
”Georgică Manole, redactorul-şef al revistei” Luceafărul” din Botoşani, e unul dintre fiii Vrancei, profesor şi scriitor, împătimit de matematică şi cultură, poet, eseist, îndrumător cultural şi promotor de talente. Acolo unde Eminescu a văzut lumina zilei, vrânceanul nostru slujeşte spiritul românesc, scoţând mereu la iveală nestemate sensibile.”-profesor Vasile Lefter
Atât redactorul șef al revistei ”Luceafărul” din Botoșani cât și poetul Toader Răduță sunt absolvenți ai Liceului Teoretic din Vidra și l-au avut profesor pe Vasile Lefter
Citiți și: Lansare de carte, sâmbătă, 1 octombrie 2022 la Galeriile de Artă de la Muzeul Țării Vrancei din Vidra;
Un vrâncean în Bucovina culturală ;
Vrânceanul Georgică Manole, un degustător de texte