Radu Cârneci prietemul poeziei africane
L-am cunoscut pe Radu Cârneci, pe vremea când Institutul de Cercetare şi Amenajări Silvice sărbătorea 45 ani de la înfiinţare (aprox. 1974).Eram la al treilea an de apariţie a revistei “Silva”, finanţată de Organizaţia UTC sector 2 Bucureşti.Venise cu Ana Blandiana, Gheorghe Pituţ, pădurarul cu talent deosebit, Coman Şova, tehnicianul silvic plin de har poetic şi mulţi alţi scriitori.Eu trebuia să le umplu paharele cu şampanie, pentru că eram considerat ca fiind de-i lor. Până la urmă, Şova şi Pituţ m-au ţinut lângă ei iar directorul Institutului, Carcea, a venit să ne toarne în pahare până la sfârşitul petrecerii.
Anii au trecut si am venit in Vrancea, unde am participat la înființarea unei Filiale a Institutului.de Cercetari Silvice. Radu Cârneci devenise o personalitate a culturii române. Era prieten cu Zaharia Stancu, lucrând ca secretar al Uniunii Scriitorilor la solicitarea acestuia, în annul 1972, impreună cu Romulus Vulpescu, Laurenţiu Fulga, Ion Hobana, etc.
În anul următor, Cârneci publică volumul Cântarea Cântărilor la Editura Cartea Românească cu ilustraţii semnate de Sabin Balaşa. Această parafrază a textului celebru din Vechiul Tstament l-a consacrat pe autor ca pe unul dintre cei mai importanţi lirici contemporani despre care Petre Poantă a spus: „…..A interpreta unul din cele mai vechi şi fascinante coduri ale eroticii înseamnă atât o confruntare a propriei creaţii cu un model ilustru….. stilizaţ sub forma lui posibil ideal, exemplară….”.
Tot în anul 1973, Radu publică “Banchetul” la editura Dacia. În vara acestui an participă la “Întâlnirea Internaţională a Scriitorilor din Slovenia” pentru ca în anul următor să participle împreună cu o delegație a Uniunii Scriitorilor din care mai făceau parte Romul Munteanu, Gabriela Melinescu, C.D.Zeletin, Edgar Papu, Laurenţiu Ulici la simpozionul “Mit şi Latinitate” în Italia.
În annul 1975 publică “Heraldica Iubirii”, o selecție din cărțile publicate anterior, care semnifică trecerea poetului într-o etapă a aprofundării prin mijlocirea poeziei. “Heraldica iubirii este cartea de referinţă a lui Radu Cârneci”, o recunoaşte Ion Holban.
După ce participă la Budapesta la centenarul A. Endre”, Radu Cârneci traduce Extazul Morţii de Srečko Kosovel, care s-a bucurat de un real success la publicul tânăr. În acelaşi an preşedintele Léopold Sédar Senghor al Senegalului face o vizită în România. Fiind poet doreşte să-l cunoască pe cel care i-a tradus versurile în limba română, nimeni altul decât Radu Cârneci. Şi, de aici se naşte o frumoasă prietenie. Radu petrece în Africa o lună de zile şi împreună cu Romul Munteanu tipăresc volumul “Jertfe negre” a lui Léopold Sédar Senghor, ediție bilingvă. Apoi, face o nouă vizită la Dakar la sărbătorirea a 70 de ani a preşedintelui Léopold principal lider al Africii unde l-a cunoscut pe Jean - Paul Sartre. Trece prin Paris timp de zece zile şi descoperă “Profetul” de Kahlil Gibran, o bijterie a literaturii lumii pentru care face o adevărată pasiune. Moartea lui Zaharia Stancu îl determină să plece la revista Contemporanul, unde va lucra 15 ani. A avut colegi străluciţi ca D.R.Popescu, care a fost în Vrancea la Festivalul Duiliu Zamfirescu publicând şi în revista Oglinda Litereară.
După revoluţie, l-am cunoscut pe Corneliu Leu şi Mircea Herivan care nu doreau să plece din redaţie, așa cum doreau oamenii lui N. Breban. Dar asta era să se petreacă mult mai târziu. În anul 1977 era încă “pace sub măslini” şi Radu a mers la Conferinţa Scriitorilor de la Addis-Abeba, fiind unul dintre puţinii cunoscători ai literaturii africane, atât la dus cât şi la întoarcere a vizitat Egiptul. În 1978 ia premiul Academiei pentru “Temerile lui Orfeu”. Anul următor merge în R.D.G. pentru ca în 1980 să scoată volumul “Un spaţiu de dor”, în colecţia Cele mai frumoase poezii.
N-am să pot vorbi despre toata opera lui Cârneci, chiar dacă în cele trei volume autorul cuprinde versuri din întreaga perioadă, cel puţin asta am dedus privind cuprinsul fiecărui volum.
Ar trebui să fac o incursiune cu mult peste puterea unui scriitor de a se introduce în atmosfera propriu-zisă a lui Radu Cârneci. De aceea, voi trece într-o apreciere selectivă: creaţia şi personalitatea poetului.
Aşadar , în anul 1989 merge la Moscova şi Taşkent, se întoarce la Valeriu Matei la Chişinău şi Cernăuţi, prilej de cunoaştere a lui Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, etc.
După revoluţie se pensionează şi înfiinţează Editura Orion. În 1991, Radu publică volumul “Florile răului” a lui Baudlaire. Tipărit în Basarabia, la editura Hyperion, cu o prefaţă Mihai Cimpoi, volumul este prima apariţiede aici a genialului poet francez.
Este invitat la “Întâlnirea poeţilor lumii” de la Kuala Lumpur pentru ca în 1993 să participle în Franţa cu o comunicare “Poezia română după 1989”, iar în anul următor să reproducă după 20 ani “Cântarea Cântărilor” sub atenta îngrijire a lui Mircea Herivan şi Sabin Bălaşa, care va primi Premiul Mihai Eminescu la mănăstirea Putna, Premiul pentru bibliofilie la Cluj Napoca, Premiul Lucian Blaga acordat de Banca Intrnațională a Religiilor, Medalia Ierusalim 3000.
În luna martie 1995 este invitat la Congresul al XI-lea al Organizaţiei Mondiale a Poeţilor de la Sintra, Portugalia.
În 1996, Léopold Sédar Senghor a împlinit 90 ani, fiind sărbătorit de UNESCO.
Radu Cârneci publică volumul bilingv de poezii Totem, sărbătorit în Sala Aula Magna a Academiei Române.
La împlinirea vârstei de 70 ani Radu Cârneci e sărbătorit de Uniunea Scriitorilor din România, iar primăria oraşului Bacău, unde a condos multă vreme revista Ateneu, îi acordă titlul de cetăţean de onoare a oraşului.
În plus, am fost invitat la acordarea titlului de “Doctor Honoris Causa” a Universităţii din Bacău.
Când am primit cele trei volume de “Scrieri” cu dedicaţia :„aceste cărţi – dintr-o viaţă de cărţi –se încredinţiază cu prietenie şi preţuire colegială – scriitorului de chip ales Gheorghe Neagu şi celor dragi sufletului său!”, am simţit că n-am fost chiar degeaba pe acest pământ.”


Foto:Poetul și traducătorul Radu Cârneci
Gheorghe Andrei Neagu














