Răcoasa în anul Centenarului/ Eroii Vrancei
Lor - eroilor - le datorăm înfrângerea armatelor cotropitoare. care au năvălit ca lăcustele în ţară, în mândra Vrance, sărăcindu-i pe cei fără de putere rămaşi acasă: copii, bătrâni, femei, gonindu-i din ogrăzile lor, din satele în care dăinuiau din moşi strămoşi, cu copii mici în căruţă, fără mâncare, uneori şi fără apă, rămaşi - mulţi dintre ei - în cimitire străine. Frigul foamea, boala, i-a răpus pe bolnavi, pe bătrâni. Cei care s-au întors din pribegie după război au găsit casele distruse, iar la Mărăşti pământul gol. Ce a rămas pe urma armatei cotropitoare? Cazematele, unele ridicate în curţile oamenilor.
Prin dârzenia şi puterea de luptă a ostaşilor, mulţi dintre ei vrâncenii, născuţi şi crescuţi pe Valea Şuşiţei, şi-au câştigat respectul şi admiraţia aliaţilor. Luptele au fost grele şi, cu siguranţă, le-a fost frică şi lor, dar n-au dat înapoi. Bătrânii povestesc şi acum că tinerii plecau pe front cu inima grea, gândind că nu se vor mai întoarce, că-şi văd casa, satul, că-şi îmbrăţişează iubita, soţia copiii şi părinţii îngenunchiaţi de durere pentru ultima oară. Nu s-au gândit la faimă şi nici că vor deveni eroi, au vrut doar, vorba Maresalului Averescu să alunge duşmanul din casă, din bătătura, din sat, din ţară.
Comemorarea bătăliei de la Mărăști din Primul Război Mondial - Mausoleul Eroilor din Mărăști, Vrancea Imagine: Dina Florin Emilian Montaj: Fînaru Florin-VIDEO contul de facebook Brigada 8 LAROM
Şi aşa cum se obişnuieşte la români în fiecare an, oficialităţi judeţene şi locale, armata şi pompierii, partidele politice au venit alături de localnici să-şi cinstească eroii căzuţi În Primul Război Mondial. S-au spus cuvinte frumoase, de înaltă preţuire pentru cei care-şi dorm somnul de veci în cripte, sub lumina blândă a candelelor veşnic aprinse. S-au rugat preoţii pentru odihna sufletelor lor aflate de-a dreapta şi de-a stânga Domnului. S-a făcut jertfă de vin şi bucate, s-au aprins lumânări al căror fum s-a înălţat la cer.
„Suntem azi la Mausoleul Eroilor, un loc cu o mare încărcătură emoţională. Mii de eroi au plătit cu preţul vieţii lor pentru o ţară liberă şi unită. Bătălia de la Mărăşti din 11-19 iulie 1917 a a fost prima mare victorie din istoria Armatei Române moderne şi a însemnat un important succes repurtat de Armata a II Româna, comandată de generalul Alexandru Averescu. Bătălia a luat sfârşit după zile crâncene de luptă la 19 iulie 1917, printr-o mare victorie plătită cu sângele a 1469 morţi şi 3053 răniţi şi distrugerea satului Mărăşti. A fost prima adevărată şi deplină victorie română la Mărăşti”, a spus Dănuţ Cristian , vice preşedinte C.J.Vrancea.
„În anul centenarului Marii Uniri, suntem aici ca să arătam întregii lumi că nu i-am uitat pe eroii de la Mărăşti. Fără dăruirea şi sacrificiul acestor oameni victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, visul de veacuri al naţiunii române de Marea Unire de la 1918, nu ar fi fost posibile. Aducem respectul şi recunoştinţa noastră tuturor celor care s-au jertfit pentru ca România să existe ca stat. ” , a spus şi Sorin Hornea, prefectul judeţului Vrancea.
A urmat depunerea de coroane, după care Pastorala a oferit un potpuriu de cântece patriotice.
Aceste zile vin şi trec, dar cei care au acolo, în criptele vegheate de generalii care i-au condus în luptă, un stră- străbunic, un străbunic, un bunic, un tată, un unchi, un frate, rămân cu sufletul alături de ei tot timpul, căci durerea unei astfel de pierderi nu se stinge niciodată.
Bunicul domnului Gheorghe Matei a luptat în Primul Război Mondial, chiar pe aceste locuri şi a scăpat cu viaţă deşi pare greu de crezut că ar fi putut scăpa din iadul acela cineva. S-a întors acasă, şi-a crescut copii, era mulţumit de viaţa lui. Totul până-ntr-o zi când s-a pornit al Doilea Război Mondial. Doi dintre fii lui au plecat pe front. Unul dintre ei era tatăl lui Gheorghe care, la moartea tatălui abia împlinise 4 ani. Părea că istoria se repetă.
„ Mi-l amintesc că a venit rănit în luna lui aprilie... Era rănit la un picior de la o schijă. În iulie se vindecase. Preotul de aici i-a spus să nu mai meargă pe front, să rămână acasă, dar tatei i-a fost frică, umblau spioni care-i căutau pe cei care nu mai vroiau să se întoarcă pe front şi-i împuşcau. A plecat şi ştiu că i-a spus preotului şi nouă în casă, „dacă mă duc acolo, înapoi nu mă mai întorc, suntem pe linia întâi” Pe 17 septembrie ne-a venit extractul de moarte. Eu nici n-am avut timp să stau cu el, să-l ştiu mai bine, căci fusese doi ani în concentrare şi doi ani în război. Ştiu că mă iubea mult, eram unicul lui copil.
- L-aţi purtat în suflet toată viaţa.
„L-am purtat şi-l port..., spune Domnul Matei, care a împlinit 80 de ani.
- Pentru dumneavoastră este un erou ?
„Este, este un erou. Eu am suferit mult pentru că n-am avut parte de tată. A murit retezat de un proiectil. Mi-a spus cineva din Soveja, care luptase cu el, l-a retezat în două, corpul mergea şi picioarele într-o parte şi capul se zbătea în cealaltă parte. Cu amintirea aceasta am trăit toată viaţa, iar durerea a rămas în inima mea. De inimă rea a murit şi bunicul care a scăpat în Primul Război Mondial cu viaţă. A murit pentru că n-a putut suporta durerea de a-şi fi pierdut cei doi băieţi - unul era tatăl meu - plecaţi la război, apoi i-a murit şi soţia. De inima rea a murit”, povesteşte domul Gheorghe Matei din satul Mărăşti.
Domnul profesor Mihail Broină a venit în Mărăşti în decembrie 1964”. A fost impresionat de ce povesteau oamenii la aproape 50 de ani de la terminarea Primului Război Mondial. Povesteau câţiva veterani de război, dar şi cei care erau copii pe vremea aceea.
- Cred că mulţi erau încă în viaţă...
„Foarte puţini şi nici eu n-am fost interesat de istoria satului Mărăşti şi nici n-am vorbit despre felul cum a decurs totul pe aceste locuri. Mai târziu, fiind obligat să fac pe ghidul la Mausoleul din sat, am fost nevoit să învăţ mai multă istorie şi să mă consult cu cei care încă trăiau, veterani ai Primului Război Mondial”.
- Aţi vorbit cu ei...? întreb.
„Da.”
- Spuneţi-mi un nume.
„Tănăsache Popescu, Ştefan Nichifor, Ştefan Marin, Ion Golban, Ion Cociorbă sunt printre bătrânii care au trăit evenimentele. Mai mult mi-a povestit vecinul meu Ion Holban, cum a fost obligat să trăiască, obligat să suporte restricţiile impuse de armata cotropitoare. Spunea că făcea foarte greu rost de-ale gurii pentru că ocupanţii rechiziţionaseră tot, animale, grâne. Tot ce era de mâncare era transportat la Comandamentul German restul, adică mai nimic, era dat populaţiei, urmând să se descurce, sau nu, după puteri. Unii au părăsit satul cu familie cu tot, cum a făcut familia preotului Croitoru. Au plecat la Cîmpuri, la Vizantea, la Soveja, unde se mai găsea câte ceva de mâncare, în schimbul unor munci pe care trebuiau să le facă.
- Îşi aminteau grozăviile trăite? întreb.
„Unii. Ion Holban îşi amintea că i-a fost dărâmată casa din care au mai rămas doi pereţi în picioare. Aşa că au fost nevoiţi să părăsească satul, să plece în altă comună. Curtea lui Ştefan Matei, a fost distrusă şi ea în perioada 9-11 iulie 1917, chiar de către Armata Română”.
- Au trecut cu bine peste acele momente?
„Au trecut, unii cu bine, alţii cu sechele. Moş Ion Cociorbă spunea că a fost rănit de glonţ rătăcit în timpul bătăliei. Când s-a terminat totul, cei apţi de muncă au fost mobilizaţi pentru a lucra la fabrica de cărămizi din Gogoiu, pentru şcoală, casele dărâmate, casele începute pentru a fi date celor rămaşi fără case, în timpul cumplitelor lupte date la Mărăşti”.
- Când s-a făcut prima mare comemorare a eroilor la Mărăsti?
„S-a făcut în anul 1967 şi a durat 3 zile. Au venit mulţi oaspeţi dar şi un grup de ciclişti care parcurseseră un traseu în Vrancea pe drumul Monumentelor Istorice, cu popas de 3 zile la Mărăşti. S-au organizat expoziţii la şcoală, dintre care una de timbre care ilustrau istoricul Primului Război Mondial. A doua zi a fost şi o simulare a bătăliei decisive, la care au participat ostaşi din Garnizoana Focşani. În ultima zi a fost un ceremonial special de omagiere a eroilor .
- Vă mai amintiţi câţi dintre veteranii Primului Război Mondial au ajuns la Mărăşti?
„De aici( Marasti) au fost 13 -14, dar au venit foarte mulţi din Răcoasa, Panciu, Focşani. În lupta de la Mărăşti nu prea a fost timp să se ajungă faţă în faţă cu inamicul pentru că nemţii, luaţi prin surprindere, au fugit lăsând pe masă ceaşca de cafea fierbinte şi chipiul în cui, unii chiar sumar îmbrăcaţi. Au fost surprinşi de atacul rapid al Armatei Române asupra satului”, povesteşte domnul profesor Broină..
- Cum aşa? întreb.
„Parcurgând distanţa dintre dealurile Drăgoteştiului şi dealul Mărăştiului - care durează pe puţin două ore în condiţii normale, în situaţia în care trebuie să te furişezi, să te târăşti, durează mult mai mult. Ostaşii români s-au mişcat rapid şi i-au surprins pe nemţi nepregătiţi. Mackenzen spunea „O să bem cafeaua la Iaşi”, dar numai bine că a trebuit s-o bea în altă parte”, mai spune domnul profesor Mihail Broină.
Pentru Anton Ludwig August von Mackensen (6 December 1849 – 8 November 1945) a fost o palmă extraordinară această înfrângere. Ştia că are o armată bine dotată, se ştia un foarte bun strateg, era convins că la Mărăşti va repurta o mare victorie care-i va deschide drumul spre Iaşi. Domnul a vrut altfel, Maresalul Averescu fiind un strateg mult mai bun, net superior lui Mackenzen. (Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
