Răcoasa în anul centenarului. Şcoala de ieri/ Şcoala de azi
Şcoala, care poartă numele celei mai iubite regine, Regina Maria a României, din satul erou Mărăşti, a fost una dintre cele mai moderne instituţii de învăţământ din acest colţ de ţară. Ridicată in 1920, a fost singura şcoală cu internat de pe Valea Şuşitei, unde erau cazaţi elevi din Răcoasa, Verdea, Gogoiu, Varniţa, Cîmpuri, Soveja şi Vizantea. Mai bine de 90 de ani a funcţionat ca gimnaziu, în 2002, acest model instituţional ajungând şcoală primară. Şcoala Regina Maria din satul cu trei vieţi, cum i s-a mai spus satului Mărăşti, a fost, este şi va rămâne un model de şcoală rurală construită pentru nevoile unui sat cu o populaţie de 1200 locuitori. În acest moment aici mai funcţionează doar o clasă pentru copiii de grădiniţă din sat.
„Primele forme de învăţământ au apărut în sat în anul 1870, în casa lui Avram Bârlă, având ca învăţător pe Ion Purdel, absolvent al Şcolii Rurale din Vidra. Totul era improvizat: nişte laiţe din lemn, ţineau loc de bănci, elevii scriau pe tăbliţe, manualele şi rechizitele lipseau cu desăvârşire. De altfel şcoala n-a rezistat decât un an, după care elevii au fost transferaţi la Răcoasa. După o pauză destul de mare, după 1909, apar noi date despre şcoala care funcţionează în case din sat, Mihăilă Iftimie , Bâra Ion şi alţii”, ne spune prof. Mihail Broina, care a devenit vrâncean cu acte în regulă prin căsătoria cu o colegă de cancelarie.
Şcoala, construită după război, având un plan original, de o concepţie arhitectonică unică în ţară, este o clădire impunătoare, cu o arhitectura frumoasă care şi-a păstrat farmecul de-a lungul timpului. Şcoala se compune din 4 săli de clasă de dimensiuni impresionabile (9,40 m / 7,50 m/ 5,40m), o sală de festivităţi (13m / 7,50m) devenită sală de sport, cancelarie, laborator de fizică-chimie, sală muzeu, bibliotecă, locuinţă pentru director, două grupuri sanitare, două holuri (nord-sud, est-vest) pridvor în stil ţărănesc, demisol pentru alimente, material didactic, la care s-au adăugat anexele pentru internat: dormitoarele, sala de mese, sala de lectură, bucătăria, magazia de alimente. Clădirea are o intrare principală şi patru intrări secundare. Construcţia şcolii a început în anul 1920, după un plan conceput, se pare, de arhitectul Pandele Şerbănescu. A fost dată în folosinţă în anul 1921 ca Şcoală de Arte şi Meserii, mai precis, Şcoală de Ţesătorie. De abia în 1926 se repartizează pentru învăţământ, la început o clasă, apoi două şi în cele din urmă în totalitate. La cursuri se preda franceza, aritmetica, contabilitatea, fizica, istoria, chimia, geografia, zoologia. La 4 aprilie 1928, Şcoala de Ţesătorie „Regina Maria” intră în posesia a 8 ha teren, prin donaţia moşierului Al. Zissu.
Şcoala a avut un corp profesoral de excepţie. Profesorii repartizaţi aici, care veneau cu gândul să plece în momentul în care li s-ar fi ivit o bună ocazie, au rămas în Mărăşti prin căsătorie, fermecaţi fiind de frumuseţea locului care--ţi taie respiraţia pur si simplu, cu încărcătura istorică aproape palpabilă, cu care oamenii locului trăiesc zi de zi, îşi hrănesc latura spirituală. Întâmplare sau nu, domnul profesor Mihail Broina s-a legat de sat prin nenumărate fire din care nu şi-a dorit niciodată să se desprindă.
„Eu absolvisem Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ, secţia umană. Aflat pe holul instituţiei, directorul Şcolii, prof. Costică Purdel, mi-a spus să mă prezint la serviciu. Nu-mi imaginam atunci că acest gest simplu avea să-şi pună amprenta pe destinul meu, marcând definitiv evoluţia mea pe scară socială şi profesională. Am urmat apoi cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din Galaţi, devenind titular pe Catedra de Limbă şi Literatură Română de la Şcoala Mărăşti, apoi cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limba şi Literatura Franceză de la Universitatea Bucureşti, devenind titular pe Catedra de Limba Franceză în anul 1974. De atunci am predat 36 de ani limba franceză la şcolile din comună până în anul 2010, anul pensionării. Între anii 1968-1978 am fost directorul şcolii, de unde am fost destituit din motive politice şi religioase. Am avut marea şansă de a lucra într-un colectiv didactic cum rar întâlneşti într-o şcoală din mediul rural, format din tineri între 18 şi 31 de ani, din 4 familii de dascăli ( Broina, Roşu, Iancu, Purdel), menţinut aproape acelaşi de-a lungul a cinci decenii, spune profesorul Mihail Broina.
- Cum de aţi rămas totuşi profesor în mediul rural? întreb.
„Două au fost motivele pentru care am rămas în sat, deşi puteam să mă transfer oricând: şcoala şi oamenii săi, satul şi istoria sa.
Colectivul era foarte bine pregătit profesional. Anul 1989 ne-a găsit cu 9 cadre didactice cu gradul I. La asemenea colectiv, elevi pe măsură ! Foarte buni. Menţionez doar câţiva dintre ei, pe ceilalţi îi rog să mă ierte.
Generalii, medic Vasile Popa şi Gheorghe Popa, în Marele Stat Major
Economist Grigore Bârlă fost şef al Administraţiei Financiare şi economist Buhai Toader.
Profesorii Slujitoru Gheorhe, Zbârciog - Broina Cerasela, Broina Anca Mihaela, Agapie Mariana, Vâncă Bunghez Ramona, Dogaru Ramona, Iliescu Luminiţa, Matei Genuţa,Tudorache Viorica, Roşu Ion, Dănăilă Lenuţa, Dănăilă Florentina, Dănăilă Camelia, Pintilie Lenuţa, jurnalist Apostol Luminiţa.
Ofiţerii Roşu Vasile, Roşu Costică, Muscă Viorel, Broina Cătălin, Mugurel Ardeleanu Adrian, Ardeleanu Marian.
Inginerii Băieşu Gheorghe, Purdel Victor, Cociorbă Ionel, Bâra Maria.
Medici Straua Ion, Mironică Fănica.
Magistraţi Croitoru Maricica Motronea Veronica Dobriţoiu Aurica.
Preoţi Croitoru Neculai, Croitoru Ion, Apostu Nicu, Apostu Costel s.a.. ne-a mai spus profesor Mihail Broina cel care a scris de altfel si Monografia Şcolii „Regina Maria”, din Mărăşti.
În acest moment aici mai funcţionează doar o clasă pentru copiii de grădiniţă din sat. Şcolarii sunt aduşi zilnic cu microbuzul la Şcoala Gimnazială din Răcoasa unde sunt condiţii excelente de studiu. Şcoala „Regina Maria” a rămas, aşa cum spune directorul şcolii de la centru, un loc de suflet şi cu suflet, care aminteşte de începuturile învăţământului în Mărăşti, dar şi de suferinţele îndurate de localnici în Primul Război Mondial.
„Este emoţionant şi motivant totodată să ai în comuna ta o şcoală precum cea din satul Mărăşti, Şcoala „Regina Maria”, impresionantă atât prin arhitectură, dar mai ales prin încărcătura istorică pe care o păstrează între zidurile sale. Cred că fiecare cărămidă poartă ecoul trudei celor care au crezut cu tărie în importanţa educaţiei pentru societate în general şi în particular pentru copiii satului Mărăşti, loc greu încercat de istorie. Pot doar să-mi imaginez sălile de clasă pline de elevi, în vremea când în această şcoală erau clase I-VIII, când satul era plini de copii şi tineri, când spiritul locului era altul, deoarece numărul mare de copii garanta viitorul ţinutului. Profesorii care au trăit acele vremuri cred că sunt încercaţi de o amară nostalgie când îi trec acum pragul. Ei ştiu - mai bine decât oricine - că sufletul unei şcoli este dat de elevii şi dascălii lor, iar elevii din Mărăşti câţi au mai rămas, au fost mutaţi la Şcoala Gimnazială Răcoasa. Liniştea ce a căzut peste sălile înalte şi impunătoare este întreruptă doar de glasurile câtorva preşcolari ce frecventează grădiniţa şi care, cred eu, sunt liantul către „şcoala de azi”, o şcoală în care putem spune că ne aflăm într-o continuă reformă şi într-o continuă adaptare.
Cu toate că acum suntem practic invadaţi de mijloace moderne de predare–învăţare, cred cu tărie că esenţa a rămas aceeaşi: învăţământul trebuie să se facă cu sufletul. Este necesară multă dragoste şi dăruire pentru copii, multă forţă şi mai ales multă răbdare. De-a lungul timpului, Şcoala Răcoasa a avut dascăli deosebiţi care s-au dedicat meseriei lor, mulţi dintre elevii săi ajungând oameni de seamă ai societăţii. Nu sunt puţini, însă nu vreau să dau exemple pentru că fără doar şi poate aş omite foarte multe persoane. În prezent, în Şcoala Gimnazială Răcoasa, cadrele didactice se implică atât în activităţile instructiv– educative, cât şi în activităţi extraşcolare, în activităţi de voluntariat, urmărind astfel să modeleze nu doar mintea , ci şi sufletul copiilor. Cred cu tărie că „implicarea” este cuvântul care trebuie să ne ghideze activitatea. Când eşti implicat, când vrei să te implici, lucrurile parcă încep să se mişte de la sine, iar rezultatele sunt pe măsură. Participarea la aceste activităţi dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Sunt mândră de colegii mei, dascăli ai Şcolii Răcoasa şi le mulţumesc pentru tot efortul pe care îl depun zi de zi şi mai ales pentru că suntem o echipă! „Şcoala de azi” în ansamblul ei, vine cu plusurile, dar şi cu minusurile ei, cu probleme ce nu existau în „Şcoala de ieri”, iar experienţa ultimilor ani îmi confirmă ideea că fiecare zi în calitate de dascăl este o nouă provocare, ne-a mai spus prof. Nicoleta Loredana Obreja, dir. Şcoala Gimnazială Răcoasa.
În comuna Răcoasa, în satul Mărăşti, dar şi în celelalte sate componente, suntem într-o zonă plină de farmec, încărcată de tradiţii, bogată în cultură şi înnobilată de oameni minunaţi. Este greu să ne imaginăm, noi cei de astăzi, încrâncenarea de acum un secol, când aceste ţinuturi erau răscolite din temelii de exploziile artileriilor, de ciocnirea aprigă a combatanţilor de pe frontul Primului Război Mondial, conflict la care ţara noastră a luat parte şi care a adus atâta suferinţă şi durere milioanelor de români. După şocul înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă, în care au căzut mii şi mii de ostaşi, cu presiunea faptului că peste jumătate din ţară căzuse sub ocupaţie militară străină, Armata României refăcută, reorganizată şi întărită, dispunând de ostaşi cu moral ridicat şi foarte motivaţi, avea să deschidă aici, la Mărăşti, drumul unei veritabile renaşteri naţionale. La 19 iulie 1917, ostaşii noştri scriau prima pagina a unuia dintre cele mai luminoase capitole ale istoriei noastre naţionale. Acum, la 100 de ani de la acele evenimente memorabile, care şi-au lăsat amprenta pe codul nostru genetic, speranţa este ca modelul unei conduite naţionale să pornească tot de la sat, ŢĂRANUL, din care toţi ne tragem fiind recunoscut pentru calităţile sale: onoare, spirit de jertfă, hărnicie, sinceritate, dar şi pentru rapiditatea cu care se repliază pentru a merge mai departe.
Astăzi peste aceste locuri de o superbă frumuseţe s- a aşternut pacea, liniştea... Poate prea multă linişte căci satul era obişnuit cu clinchetul tălăncilor dimineaţa când vitele plecau la păscut, cu zarva veselă a locuitorilor când mergeau la cosit, ori la prăşit, cu chiotele copiilor care acum au amuţit... Mărăşti-ul nu este excepţia, din păcate multe dintre satele noastre sunt de nerecunoscut. Oamenii însă nu-şi pierd speranţa şi mai cred că intr-o zi, mai devreme sau mai târziu, lucrurile bune de altădată şi obiceiurile bune, verificate din bătrâni, vor renaşte, iar viaţa de zi cu zi se va înscrie în tiparul ei obişnuit. ( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
