Educație

Răcoasa în anul Centenarului / Viața ca o poveste (2)

Janine VADISLAV
10 apr 2018 1397 vizualizări

Respect,înțelegere, dragoste de glie, dragoste de carte

Viaţa de familie în satul Mărăşti era una de buna înţelegere şi respect reciproc. Lipseau multe în gospodărie, dar legătura trainică, iubirea, respectul, care îi unea pe toţi membrii familiei, îi ajutau să nu simtă greutăţile vieţii, să se mulţumească fiecare cu ce are. Nu suferea nimeni pentru că viaţa li se părea frumoasă, juruită parcă să fie pentru totdeauna trăită sub cerul Mărăşti-ului, în aerul tare, intens ozonat, care se scobora de pe munte. Tot ce a însemnat acum 65 de ani Mărăşti-ul, l-a făcut pe părintele Ion Croitoru să fie ceea ce este astăzi: un om sănătos la minte, trup şi suflet, cu o familie exemplară, cu o activitate exemplară în mijlocul parohiilor în care a slujit. Mai mult, i-a purtat cu sine pe înaintaşii săi şi i-a onorat scriind mai multe cărţi, a căror copertă  se află numele părintelui Croitoru.

 

- Cum a fost viaţa de familie? întreb?

Respect  şi bună înţelegere    

„Viaţa de familie era atât de închegată, atât de complexă, încât eram mulţumiţi. Noi nu ştiam atunci că este greu, aşa credeam că trebuie să fie... Pentru familie, care făcea întotdeauna totul împreună, nimic nu era greu. Era ceva obişnuit, viaţa de zi cu zi, in care, fără să fi avut şcoli înalte, pregătire specială, părinţii îşi iniţiau şi-şi pregăteau copiii pentru viaţă. Aveam vreo 14 ani şi-am fost de-aici ( din Mărăşti) pe jos, tocmai la Mărăşeşti, la Modruzeni, unde aveam pământ 1/2 ha, unde fusese împroprietărit bunicul. Am prăşit cu mama şi în două zile am terminat. Alături de noi era un proprietar  mai înstărit, avea  şi el vreun hectar şi ceva de pământ. A rugat-o pe mama, după ce am terminat la noi, să-l ajutăm să termine că ne plăteşte. Am lucrat acolo împreună şi ne-a dat 30 lei fiecăruia. Când am venit acasă, ne-am oprit în Panciu. Acolo am văzut într-o vitrină un pulover frumos, în culori vii, cu un cerb pe piept. Pe mine, ca şi copil, m-a încântat şi i-am spus mamei: „Ia-mi şi mie mamă, uite ce frumos e, are şi un cerb...” Mama mi-a spus: „Nu pot să-ţi  iau măi băiete că avem nevoie de bani, ne trebuie pentru altceva”. De atunci am reţinut această idee şi am învăţat să renunţ  la multe lucruri şi la multe, multe plăceri. Nu eram omul... La noi în casă banii erau sub faţa de masă. La fel sunt acum la mine în casă. Banii sunt tot sub faţa de masă. Luam de acolo fiecare, cât ne trebuia. Dacă mă duceam la bal când eram holtei, luam 5 lei  de-acolo, că atâta era taxa de intrare, după aceea îi spuneam tatălui meu: „Aseară am luat  5 lei  de acolo...”, şi nu era nici o problemă, nu era ideea aceea să existe neînţelegeri, scandaluri în familie pentru că am făcut sau n-am făcut nu ştiu ce. Era o înţelegere perfectă.

De multe ori m-a şi bătut, şi mama şi tata, pe bună dreptate. Ţin minte, mă trimitea cu oile. Daca era vară, cald, frumos, verdeaţă, de multe ori, stând singur, mă pălea somnul, adormeam. Când mă trezeam, găseam oile sau vacile în recolta altor oameni care veneau şi-i spuneau tatii: „Ia uite ce mi-a făcut băiatu matale, mi-a stricat porumbul”, sau lucerna. Tata spunea, „Vino la toamnă  şi-ţi dau în schimb”. Dar pentru neascultare ne mai bătea şi lucrul acesta îl ţin minte, era pe bună dreptate. Nu port nici un pic de nemulţumire sau ură că mă bătea tata.”

- Un pic  de severitate n-a stricat, spun.      

„Nu strică în familie severitatea. Am venit într-o duminică cu vitele acasă, la masă.

Împreună cu alţi copii, aveam vreo 13-14 ani, am plecat la Şuşiţa  să facem baie şi nu ne-am mai întors la 2, ca să plecăm iar cu vitele la păscut. Tot jucându-ne la gârlă, s-a făcut vreo 4-5. Din această cauză tata a fost obligat s-o trimită pe sora mea cu vitele. Ea era fată mare, trebuia să se ducă la horă cu fetele de seama ei. Noi am venit seara. Când am ajuns, imaginaţi-vă că am primit răsplata. Când ştiam că am făcut ceva rău, când tata intra pe-o uşă, noi ieşeam pe cealaltă uşă, săream peste pervaz şi fugeam până îi trecea tatii supărarea.  Spunea, „Veniţi încoace, la masă, hai c-om vedea... Mai vedem, mai discutăm noi!”  Cam astea erau relaţiile noastre de familie.

Legat de glie cu trup şi suflet       

- Când aţi realizat că evenimentele petrecute la Mărăşti au lăsat o amprentă asupra dumneavoastră?  

„Eu sunt legat foarte, foarte adânc de această zonă încă din copilăria  mea. Aici ne fiind o zonă de câmpie, producţia porumbului şi a celorlalte era foarte mică. La câmpie dacă erau 1000-2000kg/ha porumb, aici abia ieşeau 500kg/ha. De aceea am lucrat la pădure. La pădure erau tranşee. Plantam brad, foarte mult brad, pe dealurile astea pe care le cunosc foarte bine. Cunosc toată zona. De aici şi până la Mănăstirea Caşin am mers pe jos. Am mers pe jos de-aicea până la Soveja, de la Soveja am trecut la Scutaru. Am plantat brad. După aceea am trecut spre Muşunoaiele. Am găsit nenumărate lucruri, chiar şi oseminte ale unor militari care au rămas ne îngropaţi. Toate acestea, vă imaginaţi, rămâi impresionat, te afectează sufleteşte. Sunt legat cu trup şi suflet. Ca preot am slujit în foarte multe biserici atât din zona Vrancei, cât şi din zona Galaţiului. Am văzut nenumărate biserici, am fost în Spania, în Italia, am văzut monumente extraordinare. Ei bine, le-am spus-o  şi credincioşilor mei, o spun şi astăzi, oricui. Toate aceste capodopere nu valorează cât bisericuţa mea din satul Mărăşti. Ţin minte, când mergeam la biserică stăteam în spate şi câte o bunicuţă îmbrăcată în cămăşuţă băga mâna în sân şi scotea câte un cub de zahăr şi ni-l dădea. Era atât de dulce, era atât de plăcut...

Modelul meu a fost tata...     

- Când aţi simţit nevoia să scrieţi? întreb.

„Cu scrisul a fost o perioadă în copilăria mea. Tata fiind invalid de război, a făcut politică, a fost primar legionar. N-a stat decât vreo patru luni, dar când au venit comuniştii a fost închis, bătut... A făcut-o pe prostul şi, fiind şi invalid, i-au dat drumul. După asta el n-a mai ieşit in lume. Avea 5 clase, şi-a găsit refugiu în citit.  Era singurul om din sat care îşi lua desagii, se ducea la Biblioteca Şcolii, îşi lua câte 7-8 cărţi venea, şchiop cum era, şi le aşeza pe geamul acesta, unele după altele.  Era meseriaş bun, lemnar, dogar, fierar şi când obosea, se întindea aici pe pat, lua o carte, aprindea o ţigară şi citea”.

Citea despre Ion Creangă...

„Ţin minte, deseori citea despre Ion Creangă şi noi, copiii, cum eram doar în cămăşuţă, stăteam pe pieptul lui, care lângă el, şi ne citea din Ion Creangă. Povestea atât de frumos despre romanele lui Sadoveanu încât stam şi mă întrebam de unde ştie  tata asemenea lucruri. Un singur om mai era în Mărăşti care mai citea - şi asta am constatat  când am rămas preot aici, vreo şase ani. Era Manea Băra, mai în vârstă ca tata. Venea la Biblioteca Bisericii şi mi-a citit aproape toate cărţile. Când venea tata cu cărţi uita să mai facă treaba, să cureţe şi să dea mâncare la animale, să care gunoi. Mama se supăra şi se certa cu tata: „Mă, de ce n-ai dat  la vale, vale alea stau ne băute şi tu stai aici în casă? Nu mi-ar părea rău, da scrie mă şi tu o carte, da tu stai numa aicea şi citeşti?

Tata, supărat, cu o calmitate deosebită, îi spunea: „Fa proasto, fa! Tu ştii ce înseamnă  să scrii o carte? Tu, care nu citeşti nimica...! A dat taică-tău  doi cocoşi învăţătorului şi te-a scos din şcoală. Ai făcut numai 2 clase... Tu ştii ce înseamnă să scrii o carte?”

Ţin minte, aveam un  frate care făcuse liceul, după aceea a făcut şi seminarul teologic la Buzău. Se lua la întrecere cu tata din punct de vedere al cunoştinţelor geografice, al regilor şi preşedinţilor din timpul lui. Fratele meu, cu toate că avea liceul, nu-l depăşea pe tata. Lucrul acesta m-a marcat  pe mine, care eram mic şi ascultam la ei. Mă uimea, tata cu 5 clase era atât de bine pregătit  din punctul acesta de vedere, de ne-a uimit pe toţi. De la el am păstrat dorinţa  de-a cunoaşte mai mult...”, spune părintele Ion Croitoru, la care am putea adăuga noi că a moştenit şi darul de a povesti, de a scrie, de a citi.... şi încă multe altele care au făcut din dumnealui şi din fraţii pe care îi are, oameni adevăraţi, cu dragoste de ţară, de familie, de carte. Nu în ultimul rând cu dragoste şi milă de oameni căci ce altceva - printre multe altele- înseamnă preoţia?

Părintele Croitoru este convins că de la acest sat mitic, Mărăşti, i se trag toate, de la acest colţ de rai unde a văzut lumina zilei, din casa unde a crescut cu fraţii săi având o copilărie de poveste, de la înţeleapta sa mamă care, deşi avea doar 2 clase, venea dintr-o familie care o învăţase cum să trăiască în lume, de la străbunicul mort la 1877, de la bunicii care înfruntaseră Primul Război Mondial, de la oamenii din sat şi de la copiii cu care s-a jucat în albia Şuşiţei şi a dus animalele la păscut, de la profesori şi nu în ultimul rând  a avut stropul de magie pe care doar bunul Dumnezeu ţi-l picură pe buze... Satul Mărăşti a fost, este, colţul de rai rămas ca acum 100 de ani, unde îşi dorm somnul de veci EROII...  ( Janine  VADISLAV )  

Citiți și:Răcoasa în anul Centenarului/ Viața ca o poveste(1)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.