Educație

Răcoasa 100 - eroii de ieri, eroii de azi (1)

Janine VADISLAV
20 dec 2017 757 vizualizări

Acum o sută de ani, un sătuc pierdut în liniştea dintre culmi înalte de munţi, cu păduri negre de dese ce sunt, într-o atmosferă patriarhală, care nu anunţa prin nimic nenorocirea ce avea să se abată asupra ţării întregi, îşi ducea traiul cu bune şi rele. Numele lui fumos părea predestinat să rămână în istorie şi aşa s-a şi întâmplat. Ras de pe faţa pământului de urgia luptelor, după victorie a renăscut ca pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă.

Mărăştiul nu avea bogăţii, doar pădure, nu avea comori în subsol... Avea în schimb o excepţională poziţie strategică de care o armată străină, puternică, aparent de neînvins, instalată parcă pentru totdeauna pe aceste locuri, era decisă să se folosească. Nu-i păsa generalului Anton Ludwig August von Mackensen de oamenii locului, pentru el erau doar umbre fără nume pe care a decis să le evacueze rapid. Femei copii bătrâni, doar cu ce aveau pe ei, femei cu copii mici sau însărcinate, bătrâni bolnavi, fără haine potrivite, suferind de frig şi de foame. Ce n-a ştiut duşmanul a fost forţa de neînvins a acestor oameni, când cuţitul le-a ajuns la os, dârzenia şi puterea de sacrificiu care a făcut din cei mărunţi şi obidiţi, Eroii Neamului....

În 1916  linia frontului trecea şi prin Mărăşti, un sat mic, cu oameni simpli, agricultori şi crescători de animale. Tăvălugul evenimentelor le-a dat peste cap viaţa dusă între munţi înalţi, cu un relief  accidentat, în care nimeni n-ar fi crezut că va ajunge maşina de război nemţească. În cel mai scurt timp, locuitorii au fost evacuaţi, fie la Cîmpuri, fie la Vidra sau Vizantea. Au fost urcaţi în căruţe, cu copii cu tot, doar cu ce aveau pe ei, şi  îndepărtaţi de linia frontului. Oamenii povestesc şi acum, ce au aflat de la bunicii şi părinţii lor, că era o vreme câinoasă, nu aveau ce mânca, nu aveau ce îmbrăca. Copii mici au murit fiind îngropaţi departe de  casele lor. Situaţia era atât de îngrozitoare, încât nimeni nu mai credea în minuni. Şi totuşi minunea s-a împlinit,  iar bărbaţii, care ştiau a ţine coarnele plugului şi flutura biciuşca  deasupra spinărilor înfierbântate ale animalelor din ogradă,  au învăţat  repede a ţine şi puşca, impunând duşmanului regulile lor. Ei, cei care au smuls acest pământ binecuvântat de Dumnezeu de sub talpa inamicului, sunt Eroii noştri. Unii s-au întors acasă pe scut şi îşi dorm somnul de veci în Mausoleul de la Mărăşti, alţii au rămas în viaţă să povestească prin ce au trecut, ce au pierdut, ce nu vor regăsi niciodată, copiii îngropaţi prin cimitire străine de satul lor  Ei sunt Eroii pe care  îi pomenim la zilele de sărbătoare, ei sunt Eroii  pentru a căror odihnă uşoară ne rugăm, când ne spunem rugăciunile....

La 100 de ani, de la sângeroasele lupte, locuitorii satului Mărăşti, i-au comemorat pe Eroii de al căror chip, al căror nume, doar bătrânii satului mai vorbesc. Sufletele lor stau de-a dreapta Domnului, în loc cu verdeaţă, unde nici durere şi nici întristare nu e. Întristare nu e nici pe pământul pentru care au luptat, căci numele lor a fost pomenit, curajul lor lăudat,  poveştile spuse la lumina lumânării aprinsă la parastas...

Satul Mărăşti a renăscut după război ajutat de o ţară întreagă,  susţinut de armată, de bunul Rege Ferdinand, de blânda, preaiubita, preafrumoasa Regină Maria..Din iubire şi compasiunea unei naţii întregi s-au ridicat  Mausoleul Eroilor, Biserica  cu hramul Sf. Maria Magdalena, Şcoala, casele primite de localnicii care, după război, nu mai aveau unde-şi pune capul...  Cu toţii sunt Eroii acestui neam.

La  pomenirea de  la Mausoleu, din  iulie 2017, a  fost  şi tanti Marioara Puiu. Şi-a auzit de nenumărate ori bunicii povestind grozăviile trăite în timpul Primului Război Mondial. I-au rămas atât de bine întipărite în memorie, încât nu-i de mirare că le retrăieşte, cu aceeaşi intensitate, ori de câte ori le povesteşte. Plânge şi acum, de parcă a fost ieri, deşi a  trecut atâta amar de vreme. Bunicul ei a luptat în război, tatăl  ei avea la acea vreme vreo  8 ani. Când au venit nemţii, i-a luat pe toţi şi le-a zis, Hai, hai, sus la Cîmpureni...!, adică la Cîmpuri. Bunica ei a deschis larg porţile şi au ieşit pe uliţă oile, au ieşit vitele şi zghierau după căruţa în care bunica, tânără mamă, işi ducea copii departe de  iadul dezlănţuit de nemţi. Au ajuns în Gogoi şi din Gogoi în Cîmpuri unde au stat un an de zile refugiaţi. N-aveau ce mânca,  n-aveau nici de unele... Au luat doar ceaunul de mămăligă şi nişte castroane, să aivă  în ce mânca. Din cauza foamei, a frigului  doi dintre copiii bunicii ei,  gemeni, au murit.  Durerea, frica, foamea. frigul au rămas  adânc imprimate în codul genetic, transmise de la bunici la părinţi, de la părinţi la copii şi mai departe...

„Când a venit bunicu acasă ( se întorcea de la război ), a găsit la o gară nişte fasole împrăştiată. S-a pus jos, a pus căciula alături şi a adunat toată fasolea aceea. A luat căciula cu fasole şi a adus-o acasă, că nu avea ce pune în pământ. Era primăvară, nu avea nici boi, nici cai să are..., ce să facă? N-avea ce să dea de mâncare la copii. S-a pus tata şi cu bunica şi făceau în felul următor, cum nu aveau cu ce ara, unul  făcea o gropiţă, aşa, şi unul punea sămânţa de porumb, boabe. Au început ei să puie şi când au terminat bucata, din urmă răsăreau. De-acoalea, s-au luat de prăşit şi lumea toată s-a crucit, când a văzut.  Şi aşa a umplut podul de porumb,” povesteşte tanti Marioara.

Ce imagine extraordinară a omului simplu care face totul ca neamul său să  nu se piardă. Acest om care avea   un adevărat cult pentru boabele obţinute prin muncă,  nu se-ndura sa le lase risipite în drum, El  este un Erou al Neamului pentru care a luptat, să nu se piardă în veci sămânţa de român.

 Din ce în ce mai puţini cei care povestesc...  Prima mărturie am auzit-o de la un bătrân de 93 de ani. Sunt mai bine de 10 ani de atunci. Nu-mi amintesc numele lui, ştiu doar că era mic de stat, şi păştea câteva oi  pe margine de drum... Spunea  că la întoarcerea acasă, după încetarea războiului,  totul era o ruină. Avea 3 ani atunci, dar îi rămăsese totul bine întipărit în memorie, pe vecie. Am întrebat de dumnealui, l-am descris, dar nimeni nu l-a recunoscut în descrierea mea sumară. Cu siguranţă a trecut în lumea celor drepţi.  La 100 de ani, de la sângeroasele lupte, locuitorii de azi ai comunei Răcoasa, ai satului Mărăşti, i-au comemorat pe 9 iulie, pe eroii de al căror chip, al căror nume, doar bătrânii satului mai vorbesc. Sufletele lor stau de-a dreapta Domnului, în loc cu verdeaţă, unde nici durere şi nici întristare nu e. Întristare nu e nici pe pământul pentru care au luptat, căci numele lor a fost pomenit, curajul lor lăudat,  poveştile spuse la lumina lumânării aprinsă la parastas...  Cu siguranţă, în acel moment, nu doar eu ci şi rudelele lui,  câte or mai fi prin sat, s-au gândit la el şi i-au pomenit numele . El este Erou  fără să fi ştiut, copil fiind a supravieţuit Primului Război Mondial, foamei, frigului, drumurilor  pline de pericole, departe de casă...

Avem eroi şi astăzi, chiar dacă nu-i observăm de fiecare dată. Sunt oameni simpli, ca noi toţi, poate nici ei nu ştiu că sunt eroi. Unul dintre ei este Bibliotecarul.  Eroul bibliotecarului însă a fost o doamnă profesoară de limba română, Măndiţa Ciolan, care i-a deschis gustul pentru carte în general şi pentru citit în special.

„Nu m-am gândit niciodată  ca voi ajunge bibliotecar, este o profesiune deosebită, este un dar care cere pasiune, devotament şi multă răbdare  cu cei pe care vrei să-i îndrepţi către Carte” , spune domnul Ghiţă Vlădoiu, din comuna Răcoasa. 

Totul s-a petrecut  în 1990 când conjunctura de moment l-a determinat să-şi schimbe drumul ales in viaţă.

„S-a scos la concurs un post de bibliotecar. M-am înscris şi eu, fără să stau prea mult pe gânduri. Am fost doi pe loc, eu am câştigat. După toţi aceşti ani petrecuţi la bibliotecă, printre cărţi şi cititorii  lor, nici nu-mi amintesc de meseria pe care am avut-o înainte”

În timp a devenit omul care aduce cartea , omul care recomandă cartea, care o susţine, o promovează. Omul care le oferă celor tineri - mai ales -  posibilitatea de a naviga pe internet, omul care îşi ajută consătenii cu probleme de sănătate căutând cele mai bune clinici din ţară, cu cei mai buni medici  care să le trateze bolile, cel care îşi programează consătenii  la consult.  Încet, încet,  Ghiţă Vlădoiu a devenit pentru consătenii săi tineri şi mai puţin tineri, Eroul  de azi, chiar dacă n-o spun!

„Mi-a plăcut să lucrăm împreună, i-am aşteptat pe cititori cu propuneri, i-am lăsat liberi la raft, să aleagă după preferinţele lor. Întotdeauna se simt  aici ca acasă - pe bună dreptate - această bibliotecă, care a primit o frumoasă donaţie din partea preşedintelui Klaus Werner Iohannis, este a lor, cu toate comorile de  învăţătură, înţelepciune şi de  bună purtare... La Răcoasa, copiii citesc datorită bunei relaţii de colaborare şcoală - biblioteca. Atâta timp cât  învăţătorli de la clasele I-IV trimit copii la bibliotecă, aceştia vor prinde dragoste de carte”, ne-a spus Ghiţă Vlădoiu.

De ziua  Eroilor de la Mărăşti, bibliotecarul a filmat şi înregistrat tot, mărturie  pentru  generaţiile care vin, să nu se uite niciodată.

„Mărăşti-ul şi-a câştigat locul pe care-l merita. Nu există an în care oficialităţile locale  să nu organizeze manifestări cu această ocazie. Sunt rude, sunt nepoţi şi strănepoţi, urmaşii eroilor de acum 100 de ani, care-şi aduc aminte  de cei care au luptat pe aceste locuri, au căzut pe câmpul de luptă, udând cu sângele lor pământul strămoşesc.  Tot timpul lumea vine la parastas  şi acest obicei nu va dispărea niciodată La Mărăşti s-a obţinut prima victorie care a deschis calea câştigării războiului.  Da, cred că moşii noştri sunt Eroii,  cei mulţi şi nenumiţi, care au trecut pe braţele lor încercate de lupte grele, ţara mai departe. Mărăşti, satul erou, şi-a primit onorurile pe care le merita., ne-a spus Ghiţă Vlădoiu, bibliotecarul din Răcoasa.

Eroii sunt acolo unde nici cu gândul nu gândeşti iar faptele lor, care ramân de cele mai multe ori  neştiute, reuşesc să salveze vieţi, să schimbe vieţi. ( Janine  VADISLAV  )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.