Educație

Promoția 2017 a Liceului Pedagogic ” Spiru Haret”  și-a luat rămas bun

Alexandra TĂTARU
25 mai 2017 5438 vizualizări

“Am avut o promoție foarte bună anul acesta, 175 de absolvenți dintre care 145 de premianți și cu alte 150 de premii speciale”, a precizat directorul liceului, profesoara Felicia Panaite. Şef de promoţie este Gabriel Auţei, cu media generală 9,97

La Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani, absolvenții Liceului Pedagogic și-au rezervat dimineața de joi pentru a participa la cursul festiv dedicat lor. Alături de părinți și prieteni, cei care au absolvit liceul au fost premiați și lăudați de profesorii care i-au îndrumat patru ani. Directorul unităţii de învăţământ spune că această promoție a fost una deosebită, cu mulți olimpici la etapa națională și cu premii speciale în toate domeniile. ”Este un moment încărcat de emoție pentru că după patru ani absolvenții claselor a XII-a își iau rămas bun de la viața de liceu. Pentru ei, dar și pentru noi, se termină o etapă, iar ei vor începe o nouă viață. Această diplomă pe care noi le-o oferim astăzi este de fapt pașaportul lor pentru viața de adult. Am avut o promoție foarte bună anul acesta, 175 de absolvenți dintre care 145 de premianți și cu alte 150 de premii speciale. Au fost șase clase, dintre care patru clase de filologie, una de învățători-educatori și una de științe sociale. Noi așteptăm ca acești copii să aibă rezultate foarte bune la bacalaureat, pentru că a fost o promoție foarte bună. Au fost foarte buni la olimpiadele școlare, au participat la 20 de olimpiade naționale de unde s-au întors cu premii. Realmente sunt foarte buni. Le mulțumim părinților pentru că fără ei nu am fi putut duce la bun sfârșit acest proces. Sunt mândră și de clasa mea pentru că din cei 28 de admiși în clasa a IX-a, au absolvit tot 28 și unul dintre ei este șeful promoției, cu media generală 9,97. Le doresc drum bun în viață și să-i vedem mereu realizați”, a spus Felicita Panaite, directorul liceului ”Spiru Haret”. 

Șeful promoției este pasionat de matematică și aproape de perfecțiune

Gabriel Auței a reușit să termine liceul cu media generală 9,97. A devenit astfel șeful promoției 2017 a Liceului Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani. Media sa reflectă faptul că în toți anii de liceu a avut o singură medie de 9 și un comportament exemplar, așa cum scrie și pe diploma oferită de diriginta sa, Felicia Panaite. Gabriel Auței este pasionat de matematică și are deja locul asigurat la facultatea de profil, așa cum și ceilalți premianți la olimpiadele naționale le au. Șeful de promoție a mulțumit tuturor pentru susținere și își sfătuiește colegii să nu se lase înșelați de aparențe și să nu fie copleșiți de defectele acestei lumi. ”Pentru mine, Liceul Pedagogic reprezintă locul unde personalități ce pot schimba România și chiar lumea întreagă au fost formate, un loc pe care să-l pot numi acasă și unde elevii m-au determinat să nu mă las bătut, iar profesorii m-au ajutat să-mi descopăr potențialul și idealul meu în viață. Vreau să le mulțumesc părinților care au făcut posibilă prezența noastră aici. Fie că ne-au ajutat la teme, ne-au oferit bani sau ne-au dat sfaturi de viață, pentru noi vor reprezenta întotdeauna un model de urmat. Le mulțumesc și profesorilor care ne-au lăsat moștenire o parte din cunoașterea și sufletul lor precum și încrederea că vom face lucruri care să poată schimba lumea. Îi felicit pe toți elevii absolvenți care, în ciuda greutăților, nu și-au abandonat ambițiile. Vă sfătuiesc ca în viitor să gândiți de două ori înainte de a acționa, să nu vă lăsați înșelați de aparențe și să nu lăsați defectele acestei lumi să vă întunece judecata”, a spus pe scenă șeful promoției 2017, Auței Gabriel. Felicitări tuturor absolvenților și drum bun în viață! (A. TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.