Profesorul vrâncean Constantin Macarie, elogiat în „Jurnalul Bucureștiului” de scriitorul Victor Ravini
Un nou omagiu pentru „apologetul Mioriței” din Vrancea. Constantin Macarie, colaborator al Ziarului de Vrancea, apreciat într-o amplă analiză culturală semnată de eseistul Victor Ravini.
Vrancea își reconfirmă statutul de spațiu privilegiat al spiritualității românești prin recunoașterea națională adusă profesorului vrâncean Constantin Macarie, colaborator al Ziarului de Vrancea, într-un amplu articol publicat de profesorul și eseistul Victor Ravini în publicația cultural-educațională franco-română Jurnalul Bucureștiului.
Articolul, intitulat „Remitizarea Mioriței? De ce?”, reprezintă un veritabil omagiu adus profesorului Constantin Macarie, descris drept un „apologet al Mioriței” și un neobosit cercetător al patrimoniului pastoral vrâncean.
Vrancea – inima spațiului pastoral românesc
În analiza sa, Victor Ravini subliniază rolul esențial al Vrancei ca răscruce a drumurilor transhumanței și ca „inimă geografică a spațiului pastoral și cultural românesc”. În acest context, profesorul Constantin Macarie este prezentat drept singurul dascăl care a ridicat un monument dedicat Mioriței și care documentează sistematic viața ciobanilor vrânceni.
Demersul său este descris ca o „arhivă vie” a tradițiilor pastorale din Vrancea, un depozit etnografic de o valoare inestimabilă pentru viitorii cercetători ai folclorului românesc.
Miorița – dincolo de fatalism
Victor Ravini, membru al Uniunea Scriitorilor din România, susține în analiza sa că interpretările fataliste ale baladei Miorița sunt greșite și reductive. În viziunea sa, Miorița nu este o baladă despre crimă sau resemnare, ci o experiență spirituală profundă, o „înălțare spre îndumnezeire”.
Autorul argumentează că textul mitic trebuie analizat pe două niveluri:
-
unul profan, destinat interpretării literale,
-
unul sacru, esoteric, care relevă semnificații inițiatice și spirituale.
Potrivit eseistului, variantele vrâncene ale Mioriței conțin elemente arhaice de religie animistă, unele databile până în paleolitic.
Ion Diaconu și cele 402 variante vrâncene
Un punct central al analizei îl constituie activitatea lui Ion Diaconu, care a cules din Vrancea nu mai puțin de 402 variante ale Mioriței. Acestea ar demonstra complexitatea și vechimea mitului, infirmând teoria potrivit căreia balada ar fi o creație a lui Vasile Alecsandri.
Victor Ravini argumentează că variantele vrâncene conțin elemente arhaice specifice religiei matriarhale animiste și rituri de inițiere dispărute, păstrate însă în memoria colectivă a comunităților pastorale.
O moștenire spirituală universală
Eseistul consideră Miorița drept „cea mai de preț moștenire de la străbuni”, un îndrumar spiritual valabil pentru omul contemporan, indiferent de religie sau meridian.
Prin activitatea sa de cercetare și promovare, profesorul Constantin Macarie contribuie la repunerea baladei pe piedestalul meritat în cultura română și europeană.
Cine este Victor Ravini
Născut în 1943, la Caracal, Victor Ravini este prozator, eseist și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat Filologia la Timișoara și Știința religiilor la Göteborg și este autorul volumului „Miorița – Izvorul nemuririi”, lucrare de referință în exegeza contemporană a baladei.
De-a lungul carierei sale, a publicat în reviste literare din România și diaspora și a susținut interpretări inovatoare privind dimensiunea spirituală a Mioriței.
Prin această recunoaștere publică, Vrancea își reafirmă poziția de centru viu al tradiției pastorale românești, iar profesorul Constantin Macarie confirmă că munca temeinică și consecventă în slujba culturii naționale nu rămâne fără ecou.
Camelia Marin
Citiți în continuare articolul Omagiu profesorului Constantin Macarie. „Remitizarea Mioriței? De ce?” publicat de profesorul Victor Ravini în Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Omagiu profesorului Constantin Macarie
Victor Ravini
Cinste și onoare profesorului Constantin Macarie! A făcut, face și va continua să facă pentru Miorița mai mult decât au făcut alți profesori vreodată prin toată țara. E singurul care a ridicat Mioriței un monument. Dânsul notează, documentează și comunică întregii țări toate cunoștințele vrâncenilor despre viața și traiul ciobanilor noștri la stână. Dânsul întocmește o arhivă vie cu tot ce se știe prin Vrancea despre domeniul pastoral. A alcătuit un depozit de cunoștințe folositoare etnologilor care vor veni după noi, în vremurile când ciobanii își vor teleghida câinii cu zgardă Wi-Fi și vor supraveghea oile prin satelit.
Profesorul Constantin Macarie a arat și a prășit temeinic terenul etnografic din Vrancea. Vrancea este la răscrucea drumurilor transhumanței și e inima geografică a spațiului pastoral și cultural al românilor, de la Carpați până dincolo de Dunăre și de Prut. Demersul pe care l-a întreprins dânsul cu asiduitate vreme de decenii dă roade folositoare, pentru o cât mai bună cunoaștere a muncii ciobanilor și a traiului lor la stână. Dânsul contribuie cu o abnegație admirabilă la efortul pe care trebuie să îl facem cu toții pentru ca să repunem Miorița pe înaltul piedestal pe care se află în enciclopediile din Occident și de unde unii dintr-ai noștri au trântit-o în noroi, cu doctrina lor de resemnare a ciobanului și cu fatalismul din propria lor concepție personală despre viață.
Miorița nu are de a face cu crima, nici cu trădarea, nici cu resemnarea și nici cu fatalismul. Cărțile mele despre Miorița anulează interpretările fataliste ale Mioriței și arată că e vorba de o experiență sufletească de înălțare spirituală spre îndumnezeire. De când e omul om și-a înălțat ochii la cer și și-a proiectat sufletul printre divinitățile pe care le-a plasat pe cer. Nemurirea pe care omul o acordă divinităților este nemurirea pe care și-o dorește pentru sine însuși. Asta face ciobanul nostru prin unirea lui cu Mândra crăiasă, Sora soarelui. Ciobanul se gândește cum ar fi dacă ar fi să moară. Cam la fel zicee Apostolul Pavel că el moare în fiecare zi, pentru a se apropia de Dumnezeu și recomandă tuturor să facă la fel ca el.
Miorița este un mit și – ca orice mit – e gândită pe două niveluri de înțelegere. Un nivel concret (la suprafață și profan, destinat celor mulți), iar altul abstract (în profunzime și sacru, destinat celor puțini). După cum zice vorba veche: Mulți chemați, puțini aleși. Sau: Mulți văd și aud, puțini pricep. Cercetătorii de până acum au analizat și ne-au explicat doar nivelul profan (exoteric). Trebuie analizat și explicat nivelul sacru (esoteric, zis și ezoteric). Sub aparența unor realități concrete, metaforele simbolizează idei abstracte. Pe nivel sacru și abstract, nu este vorba despre uciderea nimănui, ci despre cu totul altceva, îmbucurător și înălțător sufletește până la o fericire poetică sublimă.
Vasile Alecsandri n-a avut cum să știe că în versurile variantei culese de Alecu Russo sunt ascunse tainele a două rituri secrete de inițiere a ciobanilor în misterele religiei lor arhaice. În alte variante, de prin alte regiuni, mai sunt încă alte cinci rituri arhaice de inițiere a ciobanilor în misterele religioase secrete străvechi și uitate de lume. Am explicat taina din cele șapte rituri diferite și rostul lor psihologic și social la vremea aceea.
Unii disprețuiesc înțelepciunea poporului și spun că Miorița este invenția lui Alecsandri. Nimic din ce a scris Alecsandri nu se ridică la valoarea desăvârșită a versurilor din Miorița, plină de idei sublime. Asemenea idei nu l-au preocupat pe Alecsandri niciodată. Cum să fi preluat folclorul Miorița, dacă ar fi fost creația lui? De ce n-a mai preluat folclorul și vreo poezie creată în mod sigur de Alecsandri?
Folclorul, din orice țară ar fi, nu are nevoie să se hrănească cu firimiturile căzute de la masa cărturarilor. Nu cărturarii au pus temelia culturii universale, ci înțelepciunea celor mai inteligenți oameni, încă de pe vremea când nu se inventase scrisul. Înțelepciunea populară multimilenară s-a păstrat mai bine în Carpați, ca și în alte regiuni greu accesibile puterii din centrul politic, precum Albania, Sardinia sau Pirineii. În zonele ferite de tăvălugul puterii, educația nu s-a făcut de sus în jos, din inițiativa unor instituții create de stăpânire, ci de jos în sus, de la firul ierbii, din familie. Folclorul s-a transmis de la bunici și străbunici la nepoți, sărindu-se peste generația care muncea toată ziua.
Ion Diaconu a cules prin Vrancea 402 variante ale Mioriței, dintre care sumedenie sunt asemănătoare cu cea notată de Alecu Russo. Au multe versuri în plus și sunt la fel de bine realizate artistic ca varianta publicată de Alecsandri. Variante vrâncene culese de Diaconu conțin elemente tipice perioadei paleolitice – printre care și competențele de șaman ale mamei ciobanului care se poate transforma în corb și poate vorbi cu divinități matriarhale animistice. Ea se oglindește pe sine însăși în aceste divinități, fără echivalent masculin.
În cele 1955 de variante ale Mioriței pe care le-am analizat în câteva cărți, divinitățile feminine ale ciobanului sau ale mamei lui nu au un echivalent masculin. Arheologii au găsit mii de statuete feminine din paleolitic, fără vreun echivalent masculin. Echivalentul masculin apare abia în neolitic, ca la perechea de Gânditori de la Hamangia. Animismul este o religie cu mult mai veche decât mitologia greco-romană sau din India, în care divinitățile masculine sunt dominante și amorale, oglindind imoralitatea acelor vremuri. Astfel de elemente arhaice din religia matriarhală sunt hotărâtoare pentru a data crearea Mioriței în epoca paleolitică, epoca pietrei cioplite. Textul străvechi al Mioriței a urmat evoluția limbii de-a lungul generațiilor, mii și mii de ani și s-a diversificat cu adaosuri, în peste două mii de variante. Chiar și adaosurile pot fi datate, deoarece au legătură cu vremea când au fost adăugate.
Varianta pe care a auzit-o Alecu Russo a fost ciuntită, pin comparație cu celelalte variante pe care le-a cules Diaconu prin Vrancea și care sunt la fel de desăvârșite poetic pe cât este varianta publicată de Alecsandri. Prin compararea textelor, se poate constata ce modificări a făcut Alecsandri la textul cules de Alecu Russo. Alecsandri a orășenizat pronunția rurală, pe care Diaconu a consemnat-o cu precizie de dialectolog.
În variantele culese de Diaconu sunt trei rituri de inițiere. Varianta culeasă de Alecu Russo nu conține elementele fantastice din portretul mamei ciobanului, care sunt specifice religiei animistice și care se păstrează în variantele culese de Ion Diaconu tot prin Vrancea. Lăutarii lui Alecu Russo au eliminat versurile referitoare la cel de al treilea rit de inițiere. Nu se poate să le fi uitat, ci au considerat că nu era adecvat să cânte acele versuri despre obiceiuri păgâne, în mănăstirea în care i-a auzit Alecu Russo, unde era închis pentru ideile lui revoluționare.
Variantele vrâncene culese de Diaconu și asemănătoare cu cea culeasă de Alecu Russo nu pot să fie derivate de la varianta publicată de Alecsandri, întrucât conțin în plus elemente arhaice, caracteristice epocii matriarhale, din paleolitic, păstrate în text. Diaconu a notat spusele informatorilor, care au precizat că au învățat versurile în copilărie de la bătrâni: Asta-i Niorița. O știu și ieu dim bătrâni, ca unkeșu neu. De bună seamă că bătrânii și uncheșii tot așa o învățaseră în copilărie, de la cei mai bătrâni din sat.
În profunzimea textului, la adâncimea nivelului sacru, versurile din Miorița publicată de Alecsandri, la fel ca și variantele culese de Diaconu, conțin nectarul unor idei valoroase, luminoase și folositoare existenței noastre, pe care nu le-au putut vedea cei ce au subestimat capacitatea intelectuală a miilor de autori colectivi care au creat și ne-au transmis variantele. Capodopera culturii române a fost înjosită de către români de bună credință, însă plini de prejudecăți sfoiegite și intoxicați cu dispreț urban pentru înțelepciunea strămoșească a ciobanilor. Ne-au băgat pe gât explicații defăimătoare, ce jignesc demnitatea de român.
Demonstrez cu ajutorul unor lucrări de referință ale unor universitari români și occidentali că în Miorița natura este divinizată, divinitatea e umanizată, iar omul e îndumnezeit. Miorița a fost creată de înțelepciunea populară, ca un îndrumar spiritual pentru desăvârșire în viață. Conține idei luminoase și înălțătoare, folositoare existenței omului contemporan și omului în viitor, de pe toate meridianele și orice religie ar avea. Miorița e cea mai de preț moștenire pe care o avem de la străbuni. Avem datoria morală să o transmitem urmașilor noștri din țară și din alte țări, cât și străinilor. Vai de cei care își bat joc de ceea ce primesc ca moștenire.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Denissa-Emanuela Lăbunț elevă de elită a județului, din Focșani admisă la programul de elită al jurnaliștilor de la Harvard
De același autor
