Profesorul Ion Ionașcu din Vidra călătorește de 30 de ani la doi metri sub pământ
Destinul are puterea de a trece în lumea de dincolo oameni –reper, oameni după care să plângă o întreagă comunitate.
Unul dintre acești chemați pe tărâmul întunericului, sau poate al luminii, este și profesorul de matematică Ion Ionașcu, un ales pentru meseria de dascăl. Oricât ar părea de subiectiv, nu am cunoscut mulți profesori care să înregistreze ca într-un computer probleme din manuale și culegeri la modă. Ionel, cum îi spuneau prietenii, era un împătimit al școlii. Cei care l-au avut profesor și director se pot considera cu adevărat norocoși.
Ion Ionașcu, trecut în neființă acum treizeci de ani, poate fi considerat o emblemă a Vrancei, de la Poartă până sus în munte, dincolo de Lepșa sau de Nereju. Era cunoscut de toți vrâncenii.Ajuta oamenii în toate situațiile: în procese, în probleme de școală, în probleme de sănătate etc. Cei din neamul lui răspândiți prin Vidra, Burca, Tichiriș, Viișoara îl adorau. Vedeau în el un salvator. Sub calmul aparent clocotea o forță de intervenție rar întâlnită. Ion Ionașcu trecea ca un om care nu se enervează. Era doar o poză de suprafață. Se consuma în interior și asta cred că i-a grăbit coborârea în neant.
Eram toți tineri, plini de viață. Grupul nostru de profesori (Palaghian Corneliu, Dumitru Constantin, Alexandrescu Costel, Soare Ion,toți plecați dincolo) învățam lecția prieteniei. Elevii ne iubeau,deoarece eram dascăli adevărați, mereu împreună. Ionel era un fel de catalizator. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu pus pe glume dulci! Unde mergeai cu Ionel , aveai o ușă deschisă.
Oamenii dragi nu se șterg din minte și din inimă.
La ceas de comemorare, 30 de ani fără Ionel, vom fi în jurul mormântului pentru a aduce un pios omagiu celui care ne-a fost coleg și prieten.
Dormi în pace, prieten drag!
Vasile Lefte, membru UZPR.
