Profesorul Florin Iamandei–un senior al școlii vrâncene
În prima parte a lunii noiembrie a.c., conducerea Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea“ din Focșani a marcat, într-un cadru festiv, ieșirea la pensie a trei dintre dascălii săi, înmânându-le câte o „diplomă de fidelitate“ pentru „devotament, perseverență și dăruire“ în înfăptuirea actului educațional. Printre cei omagiați s-a aflat și fostul director al colegiului, profesorul de matematică Florin Iamandei, care ar fi meritat o „Diplomă de excelență“, cu 20% din ultimele 12 salarii, potrivit articolului 265 al. 3 din Statutul personalului didactic. Niciodată însă nu e prea târziu...
Cum i-am stat alături, în calitate de consilier personal onorific, un deceniu și jumătate, încerc să acopăr cele trei calificative menționate pe diplomă cu câteva crâmpeie din viața și activitatea acestui senior al școlii vrâncene.
Copilărie și adolescență la țară – poznaș, dar cu ochii pe lume
Profesorul Florin Iamandei s-a născut la 25 iulie 1953 în satul Sibiciu de Sus, component al localității Pătârlagele de pe frumoasa vale a Buzăului, o comună mai mare cu asfalt, judecătorie, poștă și liceu. Tatăl – agent sanitar cunoscut pe o rază de câteva zeci de kilometri pentru profesionalismul său – a făcut opt ani de război, salvând multe vieți; mama – casnică. Fiind singurul băiat la părinți, s-a bucurat și de atenția celor două surori care completau familia.
După absolvirea școlii generale în satul natal a urmat liceul din Pătârlagele, până la care parcurgea pe jos trei kilometri. Sora mai mare era bună la matematică, dar el o întrecea la rezolvarea rapidă a problemelor. Teoria nu-l prea atrăgea, de aceea nici nu-și bătea capul cu ea.
Se bucura însă din plin de tot ce-i oferea adolescența. De multe ori chiar „sărea peste cal“: cunoscuse o fată din Nehoiașu, la vreo douăzeci de kilometri de Pătârlagele și voia să vadă unde stă. Așa că a împrumutat un cal de la un prieten, deși nu călărise până atunci niciodată, și a plecat la Nehoiașu. Neștiind cum să stăpânească animalul, când a ajuns acolo, calul s-a oprit brusc și l-a aruncat chiar în curtea fetei. Tatăl profesorului, om de viață, nu l-a oprit niciodată de la ceva, nu l-a certat niciodată pentru ceea ce făcea. L-a admonestat o singură dată, părintește, când a aflat că este prieten cu o fată care cam umbla cu băieți, spunându-i doar atât: „Nu cred că băiatul meu este în stare să umble cu una ca ea“.
Printre evenimentele din copilărie pe care nu le-a uitat niciodată a fost și înmormântarea unui academician născut în Sibiciu de Sus, Radu Vlădescu, la care au luat parte doar rudele și niște oameni în vârstă, unii cu părul alb, veniți de la București în mașini negre. La cei zece ani pe care îi avea, nu înțelegea de ce nu participă și autoritățile locale, oamenii de vază din Pătârlagele etc.
Mai târziu avea să afle că Radu Vlădescu, medic veterinar și biochimist, membru al Academiei Române din 1955, efectuase cercetări în domeniul metabolismului animal și al lactologiei. Doctor în medicină veterinară al Universității din București și în științele fizice al Universității din Paris, a organizat cel dintâi laborator de chimie biologică din România. În plus, era membru al Academiei de Medicină Veterinară din Paris.
Pentru că o mare personalitate a vieții științifice românești se născuse și fusese înmormântatăatât de „discret“ în Sibiciu de Sus, i-a propus directoarei din Pătârlagele ca liceul pe care îl absolvise să poarte numele Radu Vlădescu, ceea ce s-a și întâmplat în 2019, la aniversarea a 100 de ani de la înființarea liceului. Deși devenise vrâncean, profesorul Florin Iamandei n-a uitat că o stea a învățământului veterinar românesc a plecat și s-a întors, după 77 de ani, în veșnicia pământului său natal.
Cu rezolvarea problemelor „sub limbă“, deconectat doar în sala de judo
La Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași a intrat „de la prima încercare“, și nu oricum, ci în primii 40 din 200 de candidați admiși. Cel care avea „rezolvarea problemelor sub limbă“ a început să aibă o problemă de altă natură: cunoștințele de teorie cărora nu le acordase atenția cuvenită în liceu. Colegii lui, mai toți absolvenți ai profilului de matematică-fizică, erau tobă de carte. Așa că a început să se pregătească suplimentar la... teorie, recuperând materia neglijată. Distracțiile la care îl invitau colegii nu mai contau; trebuia să ajungă la nivelul lor într-un timp cât mai scurt, ceea ce s-a și întâmplat. De aceea a putut să facă și sport de performanță din anul al doilea, ajungând repede în echipa universității de judo, cu care se deplasa la toate concursurile universitare din țară. În sala de antrenament se simțea deconectat de la orice alte griji.
Ca student, a cunoscut o Dorină de prin aceleași minunate plaiuri buzoiene, care avea să urmeze științele economice. Idila s-a încununat cu căsătorie la un an de la absolvirea facultății, când deja era profesor de matematică la Focșani. Un amănunt: actele au fost depuse la starea civilă în ziua premergătoare cutremurului din 1977, moment după care pământul nu l-a mai zbuciumat așa niciodată. L-au zguduit însă oamenii.
Din căsătoria cu Dorina a rezultat o fată, Alexandra, care și-a făcut studiile liceale la Focșani, cu rezultate foarte bune la învățătură și pe linie de sport, obținând performanțe deosebite la karate. A urmat apoi Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar, după un periplu pe la câteva firme, lucrează acum la o societate indiană cu sediul în București și cu filiale în mai toată Europa. Engleza pe care a învățat-o bine în liceu și în facultate îi permite acum să discute, în această limbă, cu toate filialele firmei, indiferent în ce țară se află. O familie împlinită, de care profesorul a avut foarte multă grijă, peste problemele de serviciu pe care le-a avut și care n-au fost puține.
Profesorul Florin Iamandei s-a născut să fie însă un învingător. În realizarea obiectivelor urmărite a trecut peste toate obstacolele, de multe ori riscându-și nu numai funcția, ci și libertatea.
O pregătire profesională continuă – o carieră demnă de invidiat
Despre soția profesorului Florin Iamandei știm doar câteva lucruri (de bine), domeniul contabil în care a lucrat până la pensionare fiindu-ne mai puțin familiar. De aceea în centrul materialului de față va sta, în continuare, profesorul Florin Iamandei.
Cel despre care scriem este printre puținele cadre didactice, nu numai din județ, care au funcționat la aceeași unitate școlară din prima zi și până la pensionare. Profesorul de matematică Florin Iamandei și-a desfășurat activitatea timp de 45 de ani, fără întrerupere, la actualul Colegiu „Valeriu D. Cotea“, din care 28 de ani în funcții de conducere: director educativ (1980-1982), director adjunct (1982-1987), director plin (1987-2002).
În tot acest răstimp de aproape o jumătate de secol s-a preocupat permanent pentru îmbunătățirea prestației sale didactice la catedră, iar ca director – pentru proiectarea, conducerea și evaluarea actului educațional la nivel de unitate. Astfel, și-a susținut la timp și cu rezultate foarte bune examenele pentru obținerea gradelor didactice, a participat la toate cursurile de perfecționare din perioada comunistă, precum și la cele de racordare a sistemului nostru de învățământ la cel occidental după 1990. Iată câteva din cele organizate de Casa Corpului Didactic Focșani la care a luar parte: „Managementul educațional“, „Tehnici informaționale computerizate“, „Dezvoltarea competențelor de evaluare ale cadrelor didactice“ sau modulul 1 din „Magister I“ la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și „Inițiere în activitatea de re/formare a adulților“ la Centrul de Formare Profesională 10+ Onești.
Urmările acestui management școlar coordonat cu pricepere s-au văzut și în premiile și diplomele obținute de profesori și elevi la diferite concursuri pe discipline: faze naționale, regionale, interjudețene sau locale în domeniile „mecanici agricoli“, „tehnică veterinară“, „agroturism“, „protecția mediului“, „cultură artistică“ etc., cum ar fi: Diplomă pentru locul I la Concursul „Floare de colț“ patronat de europarlamentarul Emma Nicholson (2000); Marele Trofeu al Stagiunii Teatrale a Elevilor Focșăneni (2003); mențiune la Concursul General Agricol de la Paris organizat de Ministerul Agriculturii și Pescuitului din Franța (2006); Diplomă pentru locul I la Concursul Național de Eseuri „Toți egali, toți diferiți“, organizat de Ministerul Educației Naționale și Biroul de Informare al Consiliului Europei la București (2007); Diplomă pentru locul I la Festivalul Județean de Muzică Psaltică „Lăudați pe Domnul“ de la Focșani (2008); Diplomă pentru locul I la Concursul Interjudețean de Fotografie „Natura – Prietena mea“ de la Suceava (2009); Premiul special la Concursul de Matematică „Epsilon“ de la Buzău (2009); Diplomă pentru locul I la Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici“ (2009); Marele Premiu „Simion Mehedinți“ la faza județeană a Concursului Revistelor Școlare și Titlul de Laureat la nivel național, de câte trei ori fiecare.
Pe linie managerială, profesorul Florin Iamandei se poate lăuda cu o serie de diplome și distincții primite de-a lungul timpului, din care amintim câteva: Titlul de „Profesor evidențiat“ acordat de Ministerul Învățământului (1982); Ordinul „Meritul pentru Învățământ în grad de cavaler“ acordat de Președintele României (2004); Diploma „Gheorghe Lazăr“ clasa I pentru activitatea didactică desfășurată la catedră (2007); „Diplomă de excelență“ clasa I pentru palmaresul realizat în domeniul educațional, acordată de Guvernul României (2008); „Diplomă de merit“ pentru aportul în organizarea testului național de evaluare în matematici, acordată de Ministerul Educației Naționale.
Cu o asemenea experiență managerială și la catedră, profesorul Florin Iamandei nu putea să nu fie cooptat în colectivele de îndrumare și control ale Inspectoratului Școlar Județean: în calitate de metodist a efectuat inspecții speciale pentru obținerea gradelor didactice de către profesori de matematică în tot județul; a coordonat, ca președinte, peste 100 de examene de bacalaureat, capacitate, examene de admitere în liceu, examene de titularizare – fără a i se reproșa vreodată ceva. A fost membru în Comisia de disciplină a Inspectoratului Școlar, membru în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor de director.
Depășind granițele învățământului preuniversitar, profesorul Florin Iamandei a participat la înființarea Filialei din Focșani a Universității Biotera, în cadrul căreia a susținut un masterat în managementul alimentației publice, agroturismului și protecției consumatorului, obținând, prin concurs, și un post de asistent universitar.
De la bază didactică model – la destrămarea sistematică a acesteia
Cu toate aceste activități desfășurate în afara unității școlare în care era titular, profesorul Florin Iamandei a dezvoltat baza materială, cu mari eforturi și riscuri, întreținând relații bune cu persoane decizionale din eșaloanele superioare în materie de învățământ.
De-a lungul timpului, fostul Liceu Agricol a purtat mai multe denumiri, inclusiv Liceul Industrial nr. 5, când ocupanta Cabinetului 2 din conducerea PCR-ului își propusese să mute toate liceele agricole din țară în mediul rural. Și, ca o culme a nebuniei, să transforme liceele teoretice de la țară în licee agricole cu dublă subordonare, ca și cele din mediul urban: Ministerul Învățământului responsabil cu activitatea didactică, iar Ministerul Agriculturii – cu finanțarea dotărilor. După evenimentele din 1989 a devenit Grup Școlar Agricol, iar din septembrie 2013 – Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“, titulatură pe care o vom utiliza în cele ce urmează, chiar și atunci când ne referim la perioade anterioare.
La venirea pe post, Colegiul avea forma literei L răsturnată spre strada Cuza-Vodă, cu trei săli de clasă la parter și alte trei la etajul I, iar în lateral-dreapta un laborator de fizică la parter și o sală de clasă deasupra. Internatul și cantina erau în construcție, actualul gard în proiect.
Avea în schimb câteva clădiri vechi pe str. Ana Ipătescu, naționalizate după instaurarea comunismului, unde funcționau internatul și cantina (astăzi rămase în paragină, gata de prăbușire la primul cutremur mai mare), iar în clădirea unde se află astăzi Poliția Locală Focșani (fost sediu al Parchetelor) erau contabilitatea și serviciul administrativ. În aceste spații avea o gospodărie anexă unde se creșteau porci pentru cantină. Aprovizionarea se făcea cu o căruță trasă de un cal care le crea mereu probleme. Ca utilaje cu tracțiune mecanică poseda un tractor, un camion și un IMS.
Pentru ca unitatea de învățământ pe care o conducea să-și desfășoare activitatea conform cerințelor era nevoie de o bază materială didactică, specifică instruirii agricole a elevilor. Așa că a început să adune: de la Brașov a adus patru tractoare cu remorcă, un camion nou-nouț, un autoturism Dacia, subvenționate de Ministerul Agriculturii. A înființat apoi un poligon de conducere auto omologat, cu toate dotările, din resurse proprii, peste drum de IAS Focșani. Și când totul a fost gata, poligonul i-a făcut cu ochiul directorului de la IAS, prieten cu prima-secretară a județului, Maria Ghițulică. Prietenia se datora fetelor celor două familii, care erau colege de clasă. Transferul poligonului către IAS Focșani s-a făcut cât ai bate din palme.
Vinovată, prima-secretară nu putea să-l lase însă de izbeliște. Colegiul a primit la schimb un teren intravilan fără nimic pe el, situat între șoseaua de centură și străzile Măgura și Răsăritului. L-a ajutat totuși să-l betoneze, dar munca depusă de oamenii liceului le-a ieșit acestora prin piele.
Într-una din clădirile de pe strada Ana Ipătescu a înființat un centru propriu de testare psihologică în vederea obținerii carnetului de conducere de către elevi (învățau și conducere auto pe vremea aceea!), care satisfăcea nevoile întregii Moldove de Jos. După 1990 s-a neantizat.
Când s-a prezentat la post, în 1976, cei 400 de elevi ai unității de învățământ aveau doar două specializări la liceu („mecanică agricolă“ și „horticultură“) și alte două la școala profesională („mecanici agricoli“ și „îmbunătățiri funciare“). În perioada mandatelor sale de director, numărul elevilor a atins și cifra de 1800, instruiți și educați de 120 de profesori, ingineri, un medic veterinar, maiștri instructori. La internat erau cazați 200 de elevi, care serveau masa la cantină în două-trei serii. Specializările s-au diversificat și ele cu profiluri de „veterinară“ și „industrie alimentară“ la liceu, „electrician auto“ și „tinichigiu auto“ la profesională, iar la școala postliceală abia înființată – „topograf cadastru funciar“ și „controlul calității produselor alimentare“. De menționat faptul că aproape toți absolvenții de liceu sau școală profesională erau angajați „în câmpul muncii“, cum se spunea atunci, sintagmă dispărută azi.
Un alt aspect peste care nu se poate trece cu vederea prezentând activitatea directorului Florin Iamandei este însăși existența unității în locația de astăzi. Puțini știu că puseseră ochii pe ea cei de la Ministerul de Interne, care voiau să facă aici un Liceu de Poliție. A venit apoi o universitate care avea nevoie de un spațiu în care să pregătească educatoare și învățători, Colegiul Agricol fiind tocmai bun de mutat la Câmpineanca, unde Școala Profesională avea și internat și cantină. Directorul Florin Iamandei a fost ferm și s-a opus oricăror încercări de tipul acesta.
Pentru închiderea unei străzi – dosar de urmărire penală la miliție
În partea de nord a Colegiului, opusă aripii din dreapta a construcției (unde este Laboratorul de fizică) se afla capătul străzii Alecu Sihleanu. Pe aici treceau căruțele țăranilor din Biliești și Suraia spre Obor. Elevii intrau în liceu de pe această stradă.
Populația școlară creștea de la un an la altul. Multe clase de profesională învățau în clădirile din Ana Ipătescu, total inadecvate ca spațiu procesului educativ, încălzirea făcându-se cu lemne. În această situație, directorului Florin Iamandei i-a venit ideea de a mai construi o aripă pe partea stângă a Colegiului, cu trei săli de clasă la parter și alte trei la etaj. Bani nu avea, dar grav era faptul că închidea strada. Avizul tehnic l-ar fi obținut de la vicepreședinta Sfatului Popular Județean, pe al cărei băiat îl pregătea la matematică în particular, la domiciliul acestora.
Zis și făcut: propunere la conducerea IAS-ului Focșani, care, după discuții aprige și îndelungi, a găsit soluția – plătește construcția celor șase săli de clasă, dar rămâne pe inventarul întreprinderii drept „cămin de nefamiliști“. Mai trebuia însă avizul vicepreședintei, pe care a semnat-o în fals directorul. Lucrările au început în 1987 și în 1988 erau aproape gata, când locuitorii din zonă și-au dat seama că s-a închis strada, o arteră destul de circulată.
Câteva reclamații la Miliție au dus la începerea urmăririi penale (fals în acte publice, construcție fără autorizație, ocuparea unui drum public). Declarații peste declarații, expertize tehnice etc., toate ca un drob de sare deasupra capului directorului – nu atât pentru pierderea funcției, cât pentru pierderea libertății. Zile și nopți de coșmar. Unii îl compătimeau – „doar nu făcea pentru el, ci pentru comunitate“, alții îl condamnau – „și strada era pentru comunitate, cine l-a pus, nu putea să stea în banca lui?“.
Salvarea a venit din partea unui director general din Ministerul Agriculturii, cu care profesorul Florin Iamandei se afla în relații foarte bune. I-a relatat pacostea care căzuse pe capul lui și soluția a venit pe loc: prima-secretară fusese șefa Casei Agronomului din județul Ialomița, în subordinea directă a ministerului; „Mergem la ea“. Și s-au dus, val-vârtej, trecând prin fața șefului de cabinet fără să-l bage în seamă. Bucuroasă de revedere, prima-secretară a cerut dosarul de la Miliție și, în fața ofițerului care îl adusese, l-a rupt și l-a aruncat la coș: „Cazul s-a închis, i-a zis tovarășa ofițerului, lăsați în pace directorul, să se ocupe de liceu“. Se confirma butada potrivit căreia „o cunoștință în socialism face mai mult decât o moșie în capitalism“.
Scăpat de necaz, directorul Florin Iamandei nu s-a potolit și a dat năvală peste IAS Cotești, care „patrona“ liceul, și l-a rugat pe director, un inginer foarte destupat la minte, să-i facă o sală de sport. N-a durat mult și a început construcția sălii, inventariate la IAS ca „atelier mecanic cu pod rulant“. Aceeași metodă de ocolire a sistemului. Au venit însă evenimentele din decembrie 1989 și lucrurile au luat o altă întorsătură: construcția s-a terminat ca sală de sport, dar, pentru a nu deveni depozit de vinuri, trebuia cumpărată. Inspectoratul școlar a găsit până la urmă bani, a plătit IAS-ului Cotești 500.000 lei și Colegiul a rămas cu sala de sport.
Visul unei școli ca-n Franța – spulberat de interlopi și judecători
La începutul anilor 2000, fostul Grup Școlar Agricol Focșani s-a înfrățit cu o unitate similară de învățământ din Franța – Licée Agricole de la Bretonnière, la cca 60 de km est de Paris. Acțiunea a fost inițiată de o profesoară de la liceul francez, originară din Găgeștii Vrancei.
Cu prilejul unor vizite reciproce, românii au constatat că elevii francezi, 200 la număr, beneficiază de o impresionantă exploatație agricolă – 31 de ha teren arabil pe care le munceau ei, un sector ovin de 250 de oi și unul pentru cai de rasă aflate tot în îngrijirea lor. Despre utilajele agricole, ce să mai spunem, tot ce trebuia să existe la o fermă, de la tractoare și camioane, la combine și semănători. Pentru oi – un saivan ultramodern.
Având acest exemplu în față, Colegiul a urgentat eliberarea titlului de proprietate pentru cele 20 de ha teren arabil pe care le avusese cândva. Comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar a reconstituit dreptul de proprietate asupra celor 20 de ha teren arabil, dar Primăria Focșani n-a avut de unde să pună Colegiul în posesie și le-a echivalat, conform legislației, în livadă, ajungându-se astfel la 12 ha de „livadă“ în apropierea municipiului. Cum arăta „livada“ se vede în fotografia din martie 2005, cu directorul Florin Iamandei în mijlocul ei: un teren fără niciun pom, plin de bălării și ciulini.
Foto:Directorul Florin Iamandei, în „livada“ reconstituită ca drept de proprietate și apoi luată
„Bun și așa, asta e, ce să-i faci!“ și-a zis directorul și a început să viseze la înființarea unei microferme agricole școlare, cât mai aproape de ceea ce aveau elevii francezi. Mergeam împreună pe terenul plin de ciulini și amplasam în minte sediul, laboratoarele, internatul și cantina, hangarul pentru utilaje etc. Vedeam, încântat și eu, cât se bucura directorul pentru o închipuită microfermă școlară model...
Numai că bucuria n-a durat, cum se spune, decât trei zile: printr-o „inginerie juridică“, terenul a intrat în proprietatea unei persoane fizice ca urmare a unei licitații publice în contul unei datorii către stat a IAS-ului Panciu, fără ca titularul dreptului reconstituit de proprietate să fie măcar anunțat.
Când a aflat de situație, Colegiul a deschis o acțiune civilă, solicitând anularea procesului verbal de adjudecare la licitație a celor 12 ha pe care, scriptic, le avea în posesie. Instanțele judecătorești din Focșani au respins acțiunea, Colegiul mergând în recurs la Galați. Drumuri cu mașina directorului, mese pentru jurista Inspectoratului Școlar plătite de director din propriul buzunar, zile agitate, nopți nedormite și nervi. Ceea ce a hotărât instanța de recurs este halucinant: Grupul Școlar Agricol Focșani are dreptate pe fond, dar acțiunea a fost introdusă tardiv, ca și cum unitatea școlară ar fi trebuit să trimită zilnic un om la afișierul judecătoriei să vadă dacă nu are vreo problemă.
Cel care și-a adjudecat la licitație terenul, persoană cu relații strânse pe lângă autorități, l-a lotizat și vândut imediat, câștigând enorm. Ferocele capitalism de tranziție își înfigea colții și în patrimoniul instituțiilor de educație...
Când sunt zgândărite – instituțiile de forță reacționează dur
Încercând să uite de pierderile suferite, profesorul Florin Iamandei a continuat să-și exercite funcția de director cât mai bine: a introdus, primul din municipiu, încălzirea cu gaze, a reabilitat la termen sediul principal etc. Și tocmai când zilele păreau să fie de-acum toate senine, a venit trăznetul: bucățica de teren dintre Colegiul Național „Al. I. Cuza“ și fostul sediu al Parchetelor, azi al Poliției Locale, a fost luat de Primărie și dat Ministerului Public, care să-și înalțe aici un sediu modern al Parchetelor, deși în municipiu existau și alte locații.
Lovitura a venit într-un moment în care lucram cu profesorul Florin Iamandei la proiectul unui campus școlar care să cuprindă Colegiul Național „Al. I. Cuza“, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ și Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu“, plus spațiul cu clădirile vechi de pe Ana Ipătescu și spațiul dintre Colegiul „Al. I. Cuza“ și Parchete. În spațiile libere se puteau construi săli de clasă și laboratoare moderne, specifice fiecărui liceu, un cămin pentru cadrele didactice fără locuință etc. Internate și cantină, săli de sport și terenuri în aer liber existau, iar alăturarea celor trei domenii în care se pregăteau elevii – teoretic (umanist), agricol și artistic – ar fi fost benefică pentru elevi în cunoașterea mai profundă a ființei umane.
Cum pierderea și a acestui mic teren plantat cu pomi i-a tulburat pe mulți colegi, directorul a chemat în judecată Primăria Focșani. Auzind despre ce este vorba, Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a venit personal la Focșani, apoi, în urma unei cereri de intervenție în proces, și-a trimis o avocată care să susțină cauza Parchetelor. Colegiul „Valeriu D. Cotea“ a pierdut procesul și era cât pe-aci să-și piardă și directoratul, „organele“ atacându-l dur.
Era perioada în care se întocmeau dosare pentru te miri ce, cu probe inventate și martori invizibili. Cum directorul Florin Iamandei era permanent prin comisii de bacalaureat, i s-a „fabricat“ un dosar de luare de mită, cu „probe“ care nu stăteau în picioare nicicum, apoi încă unul, în urma unui denunț făcut de un interlop care avea deja trei dosare la DNA. La interogatoriu i s-a propus „să denunțe“ câțiva colegi și va fi „iertat“. Refuzând lucrul acesta, a primit o amenințare directă: „Ai să regreți că nu ne-ai ascultat!“ Și procesul s-a încheiat chiar așa: încă o condamnare cu suspendare, după cea de dinainte. De campusul școlar s-a ales praful, Parchetele Vrancei s-au mutat într-o clădire modernă, în timp ce directorul Florin Iamandei aștepta să fie schimbat. Ceea ce s-a și întâmplat în 2010. Domnii nu glumeau...
Consilier municipal: întâi cu Iliescu, apoi cu Petre Roman și în final cu Meleșcanu
Ca om al cetății, interesat de bunul mers și prosperitatea comunității, profesorul Florin Iamandei a făcut și politică, dar mai mult administrație. În acest sens a candidat la funcția de consilier local de două ori și a obținut ambele mandate între 1992 și 2000. În cei opt ani ai acestor mandate a sprijinit toate proiectele care vizau dezvoltarea municipiului Focșani, indiferent de domeniu. Și cuvântul său era ascultat...
Categoric de stânga, la alegerile din septembrie 1992 a candidat pe listele Frontului Democrat al Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, funcțiile de conducere avute până atunci împiedicându-l să studieze și alte doctrine politice, alte ideologii. Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) își propusese realizarea unui sistem politic pluralist, integrarea economiei în mecanismele de piață, dar cu menținerea proprietății de stat în marile întreprinderi.
Considerând că social-democrația este singura cale de dezvoltare a României, în martie 1993, odată cu despărțirea lui Petre Roman de Ion Iliescu și înființarea Partidului Democrat, Florin Iamandei se înscrie în noua formațiune care continua FSN-ul înființat în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Partidul Democrat se declara „un partid de centru-stânga, republican, cu o doctrină social-democrată, ale cărei principii fundamentale sunt democrația, libertatea, demnitatea, dreptatea socială, egalitatea de șanse, solidaritatea umană“. Cu ocazia constituirii Organizației Județene Vrancea a Partidului Democrat, a participat la cina festivă alături de Petre Roman, Traian Băsescu, Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvăz ș.a.
Nemulțumit de prestația miniștrilor PD în guvernele de coaliție USD-CDR-UDMR conduse de Victor Ciorbea, respectiv Radu Vasile (la Transporturi – Traian Băsescu), în aprilie 1997 se înscrie în Alianța pentru România, inițiată de un grup din interiorul PDSR, printre care Teodor Meleșcanu, ministru de externe în guvernul Nicolae Văcăroiu, Mircea Coșea, fost ministru de stat cu importante responsabilități economice în același guvern, Iosif Boda, Marian Enache etc. Declarațiile lui Teodor Meleșcanu frapau: „După atâția ani de eșecuri în domeniile strategice era nevoie de o forță politică nouă care să ofere o alternativă viabilă la acțiunile unei clase politice marcată de activismul comunist“. La Convenția pentru Moldova de la Iași, la care a participat și profesorul Florin Iamandei, Teodor Meleșcanu și-a dat în petic în auzul tuturor: „Semnalizăm dreapta și o luăm spre stânga“. Dezamăgit de asemenea oscilări, a părăsit scena politică și s-a dedicat în exclusivitate învățământului.
Ceea ce se reține din această perioadă este întâlnirea academicianului Valeriu D. Cotea, prima dată la o activitate organizată de Liceul Agricol Odobești, unde a ținut un discurs care a tăiat răsuflarea unei săli arhipline și a doua oară când academicianul a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Focșani“, profesorul Florin Iamandei fiind președinte de ședință. Aceste două contacte directe cu personalitatea academicianului Valeriu D. Cotea l-au determinat să propună atribuirea numelui acestuia Grupului Școlar Agricol.
Foto:Profesorul Florin Iamandei la o activitate organizată de Inspectoratul Școlar, alături de acad. Valeriu D: Cotea, Valeriu Anghel și Costică Neagu
* * *
Stimați vrânceni! Când îl întâlniți pe stradă, la piață sau oriunde altundeva, ridicați-vă pălăria și înclinați-vă în fața profesorului Florin Iamandei:a ars pentru școală toată viața și nu s-a stins nici acum. Dumnezeu să-l ocrotească etern, icoană vie printre muritori și cu aură de sfânt când îl va chema lângă El!...
Prof. Valeriu Anghel
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
