Educație

Recenzia prof. Costică Neagu pentru manuscrisul savantului Simion Mehedinți apărut recent la Editura Terra din Focșani

Costică NEAGU
21 dec 2022 1035 vizualizări

O icoană a pământului și neamului românesc

Zilele acestea a apărut la Editura Terra din Focșani lucrarea „S. Mehedinți – Pământul românesc”, al doilea manuscris al savantului, tipărit anul acesta, la 60 de ani de la plecarea la cele veșnice și la 80 de ani de când a fost scris.

La scurt timp de la „anul rușinii (1940), când am pierdut tot ceea ce agonisisem de-a lungul secolelor”, Simion Mehedinți primește comandă de la Fundațiile Regale pentru literatură și artă, de a realiza și preda până la 9 martie 1942, manuscrisul cu titlul „Pământul românesc”. Lucrarea urma să se tipărească în 5000 de exemplare pentru „Biblioteca românească”.

Nu știm dacă lucrarea s-a tipărit sau nu, dar știm, comparând cele două contracte încheiate de Mehedinți în aceeași zi (29 ianuarie 1942), pentru Opere complete vol. I și pentru Pământul românesc, că savantul se obliga să predea manuscrisele la date apropiate una de alta: 1 februarie 1942 (Opere complete, vol. I) și 9 martie 1942 (Pământul românesc).

Pe de altă parte, situația politică internă și internațională a României la acea dată era dezastruoasă. După alianța dintre regimul antonescian și Germania hitleristă (ca răspuns la semnarea pactului Ribbentrop - Molotov), aproape toate țările lumii (SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă etc.) au declarat război României, așa că activitatea științifică și culturală devenea aproape imposibilă, țara fiind în întregime, pe picior de război.

Cu toate acestea, datorită sârguinței directorului general al Fundației Regale pentru Cultură și Artă – acad. Dumitru Caracostea –, în anul 1943 s-a tipărit volumul I (partea I și partea a II-a) din „Opere complete” și probabil că urma să fie întemeiată sau era o colecție editorială „Biblioteca românească”, pentru care Mehedinți a fost solicitat să scrie lucrarea „Pământul românesc”, cerută de Fundație pentru educarea tinerilor „din zilele de azi și de mâine”, când peste 30 % de pământul românesc fusese rupt din trupul țării.    

*

Citind manuscrisul lucrării care i-a fost cerută lui Simion Mehedinți în acele vremuri de cumpănă, ești impresionat de rapiditatea cu care savantul a răspuns momentului tragic în care se afla țara. Fiecare cuvânt rostit sau scris de Mehedinți, când este vorba de pământul și neamul românesc, este străbătut de o puternică emoție: Carpații nu sunt ,,coloana vertebrală” a pământului românesc, ci alcătuiesc o cetate – ,,corona montium” – aflată sub pavăza munților, o cetate înconjurată de cele două puste (panonică la vest, dincolo de Tisa) și pusta rusă la est, dincolo de Nistru: „Harta României, atârnată pe un perete, face impresia unui tablou; conturul ei seamănă cu o medalie” (p. 3)

În prezentarea pământului și neamului românesc autorul cheamă în ajutor geografia, istoria, etnografia și... geopolitica: „După cum harta fizică arată fizionomia pământului unei țări, tot așa toponimia este un document al vieții poporului care o locuiește”. (p. 4)

Plecând de la afirmația lui Herder – „Istoria este geografie în mișcare.”, pe care o completează cu „Istoria e nu numai geografie, dar și etnografie în mișcare.”, Mehedinți lansează conceptul de „granițe etnografice”, prin care explică procesul de formare a provinciilor românești, unitatea și continuitatea poporului român prin limbă și tradiții, dar mai ales prin contribuția personalităților reprezentative care asigură procesul de coagulare, „de modelare a neamului și a statului”.

Plecând de la observația că pământul influențează în mod hotărâtor viața vietăților care îl locuiesc, dar și a oamenilor, Mehedinți afirmă despre Munții Carpați că formează o cetate – corona montium – care protejează locuitorii acestui meleag, iar Transilvania, țara de mijloc, este „sâmburele pământului și neamului românesc”, teritoriul cel mai important al spațiului locuit de români.

Înainte de a radiografia pământul românesc, savantul trece în revistă elementele care dau specificul neamului românesc: desimea populației, civilizația, autarkia, cultura, personalitățile reprezentative, ajungând la concluzia că „Desimea populației, civilizația înfloritoare, autarkia economică, cultura de înalt nivel etic, precum și o seamă de personalități reprezentative, iată destule împrejurări care să explice pentru ce statul legat de cetatea carpatică cu centrul în Transilvania, a căpătat de timpuriu o însemnătate deosebită” (p. 12)

În capitolul al doilea – Calea vieții –, aflăm rostul acestei scrieri, dar mai ales rosturile școlii. Școala este răspunzătoare de tot ceea ce înseamnă progres sau regres în societate, motiv pentru care Mehedinți se adresează tinerilor, arătându-le care e situația și ce-i așteaptă în viitor: „Dacă e vorba ca rândurile acestea să facă începutul unei <Biblioteci>, mi se pare că trebuie să ne înțelegem din capul locului, asupra țintei pe care o urmărim nu numai în școală, dar și în restul vieții. De aceea, am pus la început o scurtă lămurire despre <Calea Vieții>” (p. 14) – timpul școlii, cum l-am denumit noi cu alte ocazii. Timpul școlii cu educația timpurie, începe de la trei ani (,,trei ani de-acasă”) și continuă până la 25-30 de ani, deci o treime din viață.

În „Calea vieții” găsim concentrată toată concepția pedagogică a lui Mehedinți din „Altă creștere. Școala muncii” și din toate scrierile sale despre educație în care ne arată preocuparea pentru educația tinerilor și adulților, preocuparea Societății de Geografie și a Regelui Carol I, care într-un an la împărțirea premiilor școlare ar fi rostit aceste cuvinte: „...Eu voiu zice, la rândul Meu, că în ziua aceea voiu fi deplin mulțumit, când fiecare român va ști să scrie și să citească, fiindcă atunci traiul său moral și material va fi asigurat”. (p. 28)

Afirmațiile lui Mehedinți, privitoare la timpul școlii și importanța educației sunt tot mai actuale azi, când vedem că școala românească, statul român în ultimă instanță, nu-și găsesc cadența pentru a scoate la liman generația tânără.

După îndemnurile pe care le face tineretului, autorul realizează o radiografie amănunțită a „Pământului României”, în care descrierea științifică se îmbină în mod armonios cu icoane din literatura clasică (Bălcescu, Odobescu, Alecu Russo), în fiecare cuvânt vibrând o puternică dragoste de patrie și neam, fiind marcat și de avertismentul că înaintașii au rostit „Cântarea României”, iar noi rostim „Plângerea României”!

Pământul României este un tot organic, unitatea lui fiind asigurată de „coroana munților” cu plaiuri, gropi și văi în jurul cărora gravitează apele („chenarul de ape”) care își au casa în munți, dealurile, cu muncele, muscele și păduri, apoi câmpiile.

După relief, unitatea geografică a pământului și neamului românesc este asigurată de „climă, hidrografie și de formații biogeografice”. Împărțirea pe provincii este tot un efect al influenței pământului asupra omului, dar și al reacției acestuia asupra mediului.

Sprijinindu-se pe istorie, geografie, etnografie și geopolitică, Mehedinți afirmă că „...o provincie este un ținut care a ajuns la oarecare unitate de viață, iar uneori chiar la treapta de individualitate politică și istorică”. (p. 6), motiv pentru care abordează provinciile istorice Moldova (Ce este Moldova?) și Transilvania - „sâmburele pământului și neamului românesc”.

Nu știm dacă și Muntenia a fost tratată în această lucrare, scrisă după anul „marelui cutremur”, care amenința existența pământului și neamului nostru, dar dacă vom afla ceva printre „dărâmăturile” lăsate de război, dar și de tăvălugul roșu, în Arhiva Simion Mehedinți, ne propunem să adunăm toate „cioburile” și să revenim cu o ediție întregită.

Pentru Mehedinți, „Orice țară este o personalitate, dacă știi s-o privești cum trebuie, în legătură cu oamenii care o locuiesc” (p. 115), așa că lucrarea pe care o aducem astăzi sub privirile cititorilor, este un strigăt de disperare după „anul rușinei și al ruinei”, dar și un model de încredere în viitorul unui neam care „nu și-a spus cuvântul în istorie”.

După această radiografie a situației istorice, geografice și etnografice a pământului și neamului românesc, în care vorbește de „hotare etnografice”, Mehedinți ne arată că „aproape jumătate din hotarul apusean și nordic al României, a fost spart prin ultimatum [Dictatul de la Viena n. e.], iar din punct de vedere orografic, țara românească seamănă acum cu un vas spart”. (p. 164) Cel mai bine se vede ciuntirea noastră când privim rețeaua hidrografică, ruptă în modul cel mai dușmănos:

„a) Tot cursul superior al Tisei, a cărei însemnătate etnografică, istorică și economică a fost relevată mai sus, e rupt din România.

b) Basinul Someșului înstreinat aproape în întregime.

c) Mureșul, axa hidrografică a Transilvaniei, e decapitat.

d) Oltul, râul cel mai legat de folklorul românesc, e trunchiat și el, luându-i-se tot basinul superior. Astfel, hidrografia României a căpătat o înfățișare absurdă: unele râuri au rămas fără izvor.”

De fiecare dată, atunci când face o afirmație, Simion Mehedinți o argumentează cu dovezi științifice și cu opinii ale unor personalități din țările neutre sau chiar din rândul celor cărora le reproșează unele neadevăruri... „Glasul” lui tremură de o discretă emoție care se simte în fiecare cuvânt scris, atunci când vine vorba de pământul și de neamul românesc.

În adevăr, încă de la 27 octombrie 1918, guvernul unguresc se împăcase cu ideea despărțirii românilor de unguri, recunoscând „Consiliul Național Român”, ca singurul reprezentant al poporului român din fosta monarhie austro-ungară.

Comunicatul ministrului de război din Budapesta, suna așa: Aducem la cunoștință ofițerilor, subofițerilor și oamenilor de trupă români, că jurământul lor va fi primit de Consiliul Național Român.

Iar pe temeiul acestei declarații oficiale, reprezen­tanții românilor, întruniți în Marea Adunare de la Alba-Iulia (1 decembrie 1918), au votat Unirea cu România (p. 166)”.

*Observând multe similitudini dintre „anul marelui cutremur” și situația geopolitică a României de astăzi (mai ales din perspectiva noii ordini mondiale dorită de Putin), reiterăm îndemnul pe care Mehedinți îl făcea „tinerilor din ziua de azi” și ne adresăm clasei politice care este datoare să vadă că România, azi ca și ieri, se află într-o „horă de dușmani”. Datori suntem să veghem, atenți la vorba românului: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni!...”    

Costică Neagu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.