Educație

Prezentarea testamentului cultural al profesorului Mircea Dinutz la sediul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea

Ziarul de Vrancea
17 feb 2020 1584 vizualizări

Se împlinesc anul acesta, pe 19 februarie, şapte ani de la pierderea unuia dintre intelectualii de marcă ai Vrancei, profesorul şi criticul literar Mircea Dinutz.

După o perioadă de avataruri profesionale, Mircea Dinutz se stabileşte la Focşani, în anul 1984, şi începe o lungă perioadă didactică, începând cu anul 1986. După 1990, până în anul 1997 a predat la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” apoi, până în anul 2009, a fost profesor al Colegiului Naţional „Unirea”.

Timp de cinci ani, 2008-2013, a fost redactor-şef al Revistei Pro Saeculum din Focşani.

Profesor, critic literar, publicist, autorul a numeroase studii, articole, cărţi, colaborator la prestigioase reviste literare, cititor împătimit şi pedagog desăvârşit, Mircea Dinutz a fost iubit de elevii săi, apreciat şi respectat de colegi şi de toţi cei dedicaţi actului cultural de calitate.

Apropiat al bibliotecii noastre, colaborator câţiva ani al Revistei Lector, editată de instituţia noastră, profesorul Mircea Dinutz, şi-a încredinţat întreaga bibliotecă, în anul 2010, prin testament, Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Trei ani mai târziu, după prematura sa dispariţie, cărţile au ajuns la bibliotecă, înfiinţându-se Fondul „Mircea Dinutz”, cu un număr de 2446 exemplare, înregistrate în baza de date a bibliotecii. De asemenea, la biroul Carte veche. Colecţii speciale, se află colecţia de mape de lucru, plicuri tematice şi câteva colecţii de reviste culturale locale, grupate sub denumirea Fond „Mircea Dinutz – laborator de creaţie”. O parte din aceste materiale vor fi expuse de biblioteca noastră, sub titlul Mircea Dinutz - Profesor – mentor – model, la Sediul Central – parter, din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13.

Purtând adâncă recunoştinţă profesorului Mircea Dinutz pentru încrederea de a ne fi lăsat cărţile sale, care i-au fost prieteni nedespărţiţi o viaţă întreagă, vă invităm să reflectaţi, împreună cu noi, la cuvintele pe care ni le-a lăsat ca un altfel de moştenire: „Să fim competitivi cu Timpul şi cu Noi înşine. E singurul lucru care ar trebui să conteze!”.

C.P.  Nr. 207 /10.02.2020

Manager,                  

            Oana-Raluca Boian                                                            bibl. dr. Teodora Fîntînaru

                                                                                                      Carte veche. Colecţii speciale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.