„De pe prispa vieții”, cartea profesorului Cezar Cherciu, o pisanie a Vrancei arhaice și contemporane
A apărut zilele acestea la Editura Axis Libri din Galați, lucrarea ,,Cezar Cherciu – De pe prispa vieții” (234 p.+3 p. poze). Împrejurări favorabile au făcut ca, de-a lungul timpului, să fiu unul dintre cititorii favorizați ai lucrărilor profesorului Cezar Cherciu, lucrări despre care mi-am exprimat părerile, atât cât m-a ținut condeiul.
Profesor de istorie și cercetător tenace, avizat și atent, Cezar Cherciu a dat la iveală, de-a lungul timpului, o adevărată cronică a Ținutului Putna, din secolul XIX până în zilele noastre, lucrări apărute după un ,,plan”, bine gândit, cu o cadență de metronom: 1970 - Pe plaiurile Mioriței, album de istorie și etnografie, biligv; 1989 - Monografia Liceului ,,Al. I.Cuza”, Focșani, coautor; 1995 - Vrancea și Ținutul Putnei, un secol de istorie, 1820-1920; 2005 - Vrancea și Ținutul Putnei, o lume de altădată, 1920-1945; 2007 - Jariștea, vatră de istorie și podgorie românească; 2010 - Focșanii, o istorie în date și mărturii, sec XV-1950; 2011 - Viișoara Vrancei, un sat de răzeși; 2015 - O istorie a obștilor de moșneni vrânceni; 2017 – Oamenii de lângă noi (1800-1960) O istorie a vieții sanitar-medicale din Vrancea și Județul Putna.
Pentru cititorul familiarizat cu opera științifică a profesorului Cezar Cherciu, această lucrare este o adevărată surpriză.
De pe prispa vieții este o lucrare literar-științifică, în care autorul este și personajul principal care privește retroactiv, întregul spectacol al lumii, dar și al familiei în care a venit și a crescut.
Părinții profesorului Cherciu coboară din două direcții diferite. Bunicii materni au ajuns în Moldova, prin transhumanță, din părțile Brașovului ,,și se așează în șesul satului Goleștii de Cotești, în apropierea Milcovului” (p. 160), de frica regimului Austro-ungar, așa cum făcuse și Ion Cicei, viitorul socru al savantului Simion Mehedinți, mare proprietar de oi din Făgăraș, care s-a așezat la Bordei-Verde, lângă Brăila.
Bunicii paterni sunt de loc din Scătura-Părosu, unde au fost gospodari de vază prin muncă asiduă și prin apropierea de carte. Tatăl, autorului, născut la sfârșitul sec. XIX, a părăsit Scătura, absolvind ,,Școala de cântăreți bisericești și meserii a Bisericii Prea C. Paraschiva”, mai apoi îmbrățișând cariera miliară – plutonier major maistru-militar de artilerie -, a luptat în cele două războaie mondiale, primind în 1972, o pensie de 654 lei, care ,,i-a fost redusă în final, fiindcă a făcut parte din armata regală” (p. 173), rămânând la 360 lei.
Am prezentat aceste amănunte, pentru că ele explică starea sufletească și morală a profesorului, care vorbește cu aceeași căldură despre Viișoara, edenul copilăriei sale, pe care îl poartă în suflet peste tot pe unde merge, pe de altă parte, iubește cu aceeași căldură Focșanii unde s-a născut, ambelor localități, dedicându-le câte o monografie. Dacă vom citi ,,De pe prispa vieții”, vom vedea diferența dintre cele două ,,iubiri”.
De pe prispa vieții este o carte care trebuie citită în mai multe registre. Coperta însăși este cea care ne introduce în universul cărții. Deasupra titlului o imagine a Focșanilor, intrată în legendă (primăria veche, Grădina publică și statuia lui Duiliu Zamfirescu), iar dedesubt o imagine panoramică a Viișoarei ,,de azi”, cu un prim-plan în care apare o casă monocelulară, vegheată de stăpânii de pe... ,,prispa casei”.
Autorul stăpânește foarte bine atât limbajul științific cât și limbajul literar, ceea ce dă lucrării atât proprietatea de a crea emoții cât și credibilitate științifică.
În primul capitol, Pe Putna în sus – spre templul natural al Vrancei, facem cunoștință cu istoricul satelor Tichiriș și Viișoara (fost Scătura-Părosu), așezări mai puțin cunoscute, dar cu un istoric fabulos care ni se dezvăluie prin toponime de o mare frumusețe (Dealul Berței, Vidrișoara, Pipirigul, Cerdacul, Colăcel, Teiușul etc.) sau antroponime ca: Ulmaciu, Dudăilă, Crăciun Dăbârlea etc.
Cu toate că aveau o populație foarte mică, cele 3 sate (Tichiriș, Scătura-Părosu și Ruget), tributul de sânge în cele două războaie, a fost de aproape 100 de eroi, fără să punem la socoteală, orfanii, văduvele, prizonierii care nu s-au mai întors acasă sau pagubele materiale.
Privind de pe Prispa vieții, autorul închină cel mai frumos monument școlii, slujitorilor ei și colegilor pe care i-a avut, atât ca elev, cât și ca dascăl. Parcă găsește pentru fiecare un cuvânt bun sau un motiv să-i spună o vorbă bună. Niciun reproș, nicio vorbă grea.
Universul copilăriei și adolescenței, apoi maturitatea, în ,,vâltoarea vieții”, au fost momente mai tensionate, dar pe toate le ocolește cu o eleganță admirabilă, fără să arunce nicio umbră asupra făptuitorilor. Formația sa de istoric, cu o memorie impresionantă și bine organizată, aduce pe masa cititorului date concrete pentru cel mai mic subiect sau întâmplare de care aduce vorba. (Nici măcar pentru cel care l-a scos afară din sală în timpul examenului de titularizare, pe motiv de telefon..., pentru ca în secunda următoare să nu-i mai permită să intre în sală.)
Face prezentări amănunțite ale locuitorilor de pe strada Câmpului, din Focșani, unde a locuit în copilărie și tinerețe. Colegii de gimnaziu, de Școală Pedagogică, fie personalități sau anonimi, sunt prezentați cu multe amănunte: ,,Ne-au venit și colegi mai deosebiți: Vidrașcu Traian, fiu de militar, un elev model, Lazăr Vasilică, fotbalist de elită, Ivănescu Cezar, fiu de militar, venit cu familia de la Bacău (...), Ivănescu Cezar a devenit poet de frunte al epocii contemporane...” (p. 38)
Ca absolvent al aceleiași Școli Pedagogice de Învățători ,,C. Negri” de la Galați, am fost atent la cele scrise de autor, în ce privește unii dintre profesori și pot depune ,,mărturie” că cele relatate sunt adevărate. Pe mulți dintre profesorii pe care-i evocă Cezar Cherciu, i-am avut și eu profesori și ne-au rămas ca modele de muncă și moralitate pentru toată viața.
Așa cum aminteam mai sus, am fost un cititor privilegiat al lucrărilor profesorului Cezar Cherciu. Fiind interesat de Țara Vrancei, eu, însumi, originar din Negrilești, mai ,,pădureț” decât Domnia Sa, am ajuns prima dată la Vidra, pe jos, împreună alți 4-5 colegi, la 14 ani, când am scos buletinul de identitate. Atunci am dormit două nopți la vărul meu, Dumitru Pricop, în localul Școlii vechi unde era internatul, azi Muzeul Țării Vrancei.
A doua zi după ce am fost la miliție și ne-am scos pozele, am mers pe jos până la Burca, să vedem trenul, dar... n-am văzut decât calea ferată...! În aceeași vară mi-am potolit curiozitatea, pentru că am luat drumul Galaților, dând admiterea la Școala Pedagogică, timp în care Cezar Cherciu dădea examenul de stat.
În câteva discuții pe care le-am avut cu autorul, mi-am exprimat admirația pentru faptul că lasă Vrancei o cronică amănunțită din secolul XIX și până aproape de zilele noastre.
Anul trecut, a scos ,,Vrancea roșie și Ținutul Putnei în fața istoriei, 1944-1964”, aducând cronica foarte de timpul nostru. De fiecare dată, mi-am exprimat speranța că o va aduce-o ,,la zi”.
Acum după ce am lecturat această ultimă lucrare, cred cu tărie că profesorul-istoric, Cezar Cherciu, prin combinarea celor două stiluri de comunicare, și-a pregătit terenul și chiar dacă nu va fi această carte ,,ultima strigare”, lasă ușa deschisă, pentru alții.
Prezentând ,,oameni și întâmplări” până și după decembrie, sperăm ca tinerii de azi și cei care vor veni după noi, vor înțelege cum se cuvine marile schimbări aduse de cele două încleștări mondiale, de anul ,,revoluționar - 1989” și unde bat evenimentele, în desfășurare, pe întregul mapamond.
Pentru toate calitățile invocate mai sus și pentru multe altele pe care nu le-am amintit, lăsând cititorului libertatea de a le descoperi, credem că această lucrare ar trebui să fie în casa fiecărui vrâncean și în toate bibliotecile Vrancei.
Urăm autorului sănătate și spor în toate, iar cititorilor lectură profitabilă!
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
