Presa de altădată: T. Arghezi – S. Mehedinți
Revista „Bilete de papagal”, fondată de Tudor Arghezi (1880-1967), a apărut la 2 februarie 1928, fiind imprimată într-o tipografie instalată de fondatorul ei în curtea casei sale din strada Mărțișor.
Titlul revistei ne duce cu gândul la una din atracțiile des întâlnite în spațiile de loisir și în iarmaroacele din perioada interbelică, la flașnetarul care îi îndemna pe curioși să afle ce le oferă viitorul, predicțiile bazându-se pe biletele alese de papagalul pe care îl purta pe umăr (Coco).
Revista s-a bucurat de succes și a numărat 4 serii: 2 februarie 1928 - 9 august 1929, nr. 1-460, publicate zilnic (I); 15 iunie - 5 octombrie 1930 (II); iunie 1937 - februarie 1938, 33 de numere (III); 16 decembrie 1944 - 15 februarie 1945, 48 de numere (IV).
Revista se adresa scriitorilor tineri. Aici au debutat nume importante din literatura română: Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Eugen Ionescu, Cella Delavrancea, Mihai Beniuc, Maria Banuş, Emil Botta etc.
Datorită prietenului nostru, Dl colonel (r) Viorel Iancu, am intrat în posesia unui articol (Dl Mehedinți și lumea vizibilă) scris de Tudor Arghezi în cunoscuta-i vervă polemică și dedicat lui Simion Mehedinți. Vi-l prezentăm cu scopul de a vedea modul elegant în care se făcea presa de altădată.
Notă: Conferința ,,Către Popescii din partidul liberal” la care face referire Arghezi, a apărut în ,,S. Mehedinți – Politica de vorbe și omul de stat”, ed. a 3-a, Ed. Terra, 1999, pp. 41-52 și în: S. Mehedinți-Soveja – Synopsis, Ed. Terra, 2002, pp. 351-361.
Costică NEAGU
● ● ●
Duminică 23 dec. 1928 Nr. 274
BILETE DE PAPAGAL
Director: T. Arghezi
DL MEHEDINȚI ȘI LUMEA VIZIBILĂ
Pentru că oricât de mică, foița noastră este cotidiană și oricât de voit inactuală, într-un punct atinge o actualitate, un gen de actualitate, pe jumătate azi, pe jumătate mâine sau ieri, ne intră oarecum în intenție și în mijloace, dacă nu chiar în competința totală, înregistrarea analitică a faptelor de ieri, ivite azi cu tendințe de mâine, între marginile vieții și literaturii.
Acest preambul scurt ni-l solicită așa de scurt un articol de direcții morale, apărut în ziarul ,,Universul”, singurul organ în care în momentele grele ale Națiunii și Statului consimte să-și lepede din când în când, câteva raze din nimbu-i, un elev politic al dlui Stelian Popescu, dl Simion Mehedinți, profesor, geolog și biciuitor al vremilor de față. Dl Simion Mehedinți era autorul unui pamflet, pe timpul când pamfletul împrumuta de la volumul compact al Budgetului anual, un caracter de viguroasă perenitate și încă nu se strecurase în literatura românească, al unui pamflet intitulat ,,Popeștii partidului liberal”.
D. Stelian Popescu nu face parte din acești Popești întrucât à tout seignéur tout honneur, a fost numai un colaborator, cu merite vaste incontestabil, însă numai un colaborator și nu al partidului, ci numai al unui guvern liberal. Însuși D Mehedinți a fost, ni se pare, un Popescu înainte de a fi luat numele unui județ, după exemplul lui Anatole France care și-a însușit numele țării lui întregi, însă un Popescu excepțional, din acei Popești cu dreptul de a trece din sferă în nomenclaturile geografiei.
Dl Mehedinți are specialitatea de-a ataca exclusiv probleme înalte și de a nu se amesteca în tribulațiunile secolului, decât atunci când a găsit în dosarul abstract, o chichiță și trei cuvinte ce i se par noi și pe care le topește – era să facem o prostie și un calambur și era să zicem: le popește – într-un articol cu titlu de arc de triumf sau de cimitir. Articolul d-sale se chiamă cam lung, dar se chiamă ,,Cum va fi ziua de mâine”? Scris azi și gândit în eternitate, el bombardează viitorul, participând de la mai multe timpuri deodată, ca un timp gramatical grecesc și ca zodiacul.
Afară de atitudinile d-sale de profet inofensiv cu prezentul și eliptic cu oamenii reprezentativi, cu care anume este elegant și stilistic să nu ne războim și ca să nu cumva să-i provocăm la o polemică precisă cu primejdii. D. Mehedinți e autorul unui manual de Geografie, opera d-sale definitivă și lapidară. Ea îi produce anual, ca să-i păstreze intactă cugetarea și personalitatea, din vânzarea în școlile secundare, atât cât nu au rentat poeziile lui Eminescu tuturor editorilor lui de până azi, plus Creangă și Caragiale... Ceia ce însemnează că, deși infect, prezentul care ne prepară un viitor detestabil, e destul de darnic cu marele îngrețoșat național, într-un timp când munca intelectuală intensă și continuă, și anemiantă abia răsplătește un muncitor, de două ori pe zi cu blidul de linte. Poate că în marile noastre dureri imponderabile, care ne permit să reincriminăm împotriva contimporanilor, ieșiți cu armonia și dizarmoniile lor din lumea noastră solidară cu sine și uniformă și încet ascendentă, argumentul abundenței materiale nu trebuie lepădat. Mai ales că d. Mehedinți dispune de un confort cât se poate de agreabil, într-o casă proprie, acoperită toată vara cu o iederă atrăgătoare peste olane.
Dar vedeți, d-sale nu-i ajunge ce are și ar mai vrea ceva. I s-a dat câteodată și acest ceva, altceva și nu i-a ajuns. Ciorapii de mătase ce lipsesc din garderoba nevestei frânarului dintr-o stație de Bărăgan și spectacolul la Opera Română iau la bărbații de textura morală complicată a dlui Mehedinți, forme superioare. Singurul fotoliu în care s-ar simți mai bine profesorul de geografie ar fi poate al dictaturii, dacă scaunul de ministru al învățământului a rămas inaccesibil. Într-adevăr acuratețea cu barba tunsă și ochelari ai savantului calvinian s-ar acomoda în portret cu o rigiditate în care stilul de pieptănare cu dinții întregi și egali, de o didactică torturată și de o expresie artificială mercerizată și-ar găsi o dată pe an corespondențele de vocabular într-un ucaz cu detalii.
O analiză sumară a articolului prim, de mari directive, al d-lui Mehedinți e instructivă.
,,Cum va fi ziua de mâine?” care supără ,,pe unii”. (Între noi, fie zis, în această formă încâlcită, nimeni nu și-a pus niciodată întrebarea. Și ea n-are nimic supărător, fiind cea mai admisă dintre preocupări. D-lui Mehedinți îi trebuia un început de articol și nu l-a știut face. Cuvintele ,,Pe unii arată pe cei care și i-a ales în intenție autorul, pe care ar dori să-l zgârie, dar nu îndrăznește, dar pe care îl lichefiază într-un flacon pus de-o parte. Pe acești unii, nici capul nu-i doare”).
Uite ce zic străinii despre Statul nostru, scrie profesorul de geografie, citând. Dar uite și ce vor răspunde ,,publiciștii”, că ,,de la străini”, să luăm noi învățături? (Publiciștii niciodată n-au refuzat învățăturile străinilor, obiecțiunea e falsă, generată tot de acea neștiință de a conduce un articol, fals începutul și fals continuat, printre vagi cuiburi de vagi idei).
Și numaidecât, sentimentul orgolios al autoîncredințării: ,,Recunoaștem că acțiunea e formidabilă”. (Închipuire și vid).
Și atac în ceață: ,,unii meteci”. (Cuvântul ,,metec” e luat de-a dreptul, nud și puerilizat din limbagiul polemic de presă, francez. El nu exprimă aici nimic și mai ales nu definește nimic. Cine sunt metecii? Oamenii pe care ar vroi, desigur, să-i suprime dl Mehedinți, dar de intrarea cărora în arenă, se sfiește și-i lasă neprecizați. Prompt să numească pe numele întreg, oamenii pe care îi laudă. Bărbatul nostru acoperă cu cât mai multă pâslă, figura oamenilor pe care ar dori să-i provoace, preferând să dea cu praștia, ocolind geamurile, în văzduh.
Apoi imitații triste, făcute să gondoleze șaga în doi peri: ,,În fruntea Statului major este cine este” și ,,a făcut pe atașatul militar englez, Thompon să spună ce a spus”. Vreți spirit sadea? Dl Profesor Mehedinți dă și asemenea mostre: ,,coterii și cocoterii politice” (lamentabil!) și ,,ne înșelăm pe noi înși-ne cu parigorii electorale și alte mijloace de a camufla realitatea”. (alte mijloace!... și a camufla!).
Avem de-a face cu o personalitate care vrea mult, probabil, care vrea mult, dar poate foarte puțin. Ce vrea ea, desigur, se vede, însă nu interesează un intelect numai după ce poate. Ce poate cineva se vede în scrisul lui.
Dl Mehedinți ar fi normal să se excludă dintr-o luptă în care războinicii nu obicinuiesc să participe garantați că nu li se întâmplă nimic și aprovizionați cu muniția dopurilor de șampanie trase. Factura d-sale intelectuală, sâcâită de lectură nu e compatibilă cu o nefericire morală, iar nefericirea-i economică e demult rezolvată.
Nici din osul lui Pavel din Tars, nici din celula lui Diderot, dl Simion Mehedinți nu s-a ivit. Pentru cazul d-lui Mehedinți, francezul a zis: ,,il veut péter plus haut que son c...”.
T. ARGHEZI
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
