Educație

Precizările IȘJ Vrancea privind scenariile în care își desfășoară activitatea educațională în județ elevii și cadrele didactice

Ziarul de Vrancea
9 mar 2021 1621 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean ( IȘJ) Vrancea face precizări la zi referitoare la modul de desfășurare a procesului educațional în județul nostru în funcție de coeficientul de infectare cu SARS-CoV-2 din unitățile administrativ-teritoriale în care se află unitățile de învățământ. Citiți mai jos textul integral al comunicatului de presă transmis de IȘJ Vrancea

În data de 8 martie 2021, în județul Vrancea, 53 de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și 114 structuri arondate își desfășoară activitatea în Scenariul 2.

La nivelul județului sunt înregistrați 49.288 de elevi în învățământul preuniversitar de stat și particular. Dintre aceștia, la acest moment, 11660 de elevi din 53 de unități de învățământ cu personalitate juridică și 114 structuri arondate își desfășoară activitatea în sistem online, iar 13455 de elevi în sistem „față în față”, conform prevederilor Scenariului 2, din cauza coeficientului de infectare cu SARS-CoV-2 din unitățile administrativ-teritoriale în care se află unitățile de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. De asemenea, activitatea conform Scenariului 2 presupune, concomitent, participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

De asemenea, un număr de 77 de elevi din județul Vrancea își desfășoară activitatea în sistem exclusiv online, precum și 31 de cadre didactice, din motive medicale, aflându-se în diferite grupe de risc medical. În județul Vrancea își desfășoară activitatea, în acest moment, 3.504 cadre didactice.

 În toate unitățile de învățământ ale județului Vrancea sunt respectate prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 3459/6 martie 2021 și al Ministerului Sănătății nr. 280/6 martie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

 În prezent, în unitățile de învățământ din județul Vrancea se înregistrat 49 cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (16 elevi și 33 de cadre didactice). 8 clase din unități de învățământ diferite, cuprinzând 169 de elevi, au suspendate cursurile în sistem „față în față” pentru o perioadă de 14 zile, elevii respectivi desfășurându-și activitatea în sistem online.

Inspector școlar general 

prof. Gabriela Daniela Marchitan


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.