Educație

Populația școlară este în scădere

Mihaela Vlădescu
2 nov 2017 458 vizualizări

Directorii de școli au fost convocați în ședință pentru discutarea raportului pe anul școlar 2016-2017u șeful IȘJ a atras atenția asupra faptului că populația școlară este în scădere, ceea ce afectează normele didactice

Directorii de școli au fost convocați joi în ședință la IȘJ pentru a se discuta raportul pe anul școlar 2016-2017 și planul managerial pentru anul 2017-2018. 

În cadrul acesteia a fost analizată rețeaua școlară, inspectorul general al IȘJ, profesorul Dorin Cristea cerându-le directorilor să raporteze corect datele despre unitățile de învățământ pe care le conduc. Șeful IȘJ a atras atenția că numărul elevilor este în scădere, afectând numărul de clase și de norme didactice. “Am constat o scădere a numărului de școlari care ne afectează foarte mult pe toți. Prima măsură la care m-am gândit este faptul că ar trebui să crească actul educațional pentru că nu mai lucrăm cu 28, ci cu 17, sau 7-8 copii în unele situații, dar constat că nu se întâmplă așa. Vorbesc acolo unde sunt astfel de aspecte. Într-o altă ordine de idei, scăderea natalității și a numărului de elevi ne afectează numărul de clase, numărul de catedre, admiterea la liceu și așa mai departe. În ultimii ani a fost o scădere dramatică a numărului de elevi care se vede la clasa a VIII-a”, a precizat DorinCristea. Șeful IȘJ a făcut referire și la examenele naționale, îndeosebi la evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a. Potrivit acestuia, pentru anul 2018 au fost reorganizate centrele de examen, de la 90 numărul acestora fiind redus la 34. Inspectorul general a cerut responsabilitate maximă din partea directorilor, mai ales că este posibil ca lucrările să nu mai plece din școli și să fie doar scanate și trimise spre corectură. Au fost felicitați directorii unităților de învățământ cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și la bacalaureat. Cât privește planul managerial al IȘJ, instituția vrânceană “își propune să fie una de referință integrată nevoilor sociale ale comunității care să promoveze un învățământ deschis și flexibil, să asigure pregătirea tinerilor de astăzi pentru viitorul de mâine la standarde europene.  Misiunea este să se asigure un învățământ de calitate pentru dezvoltarea tinerilor în vederea adaptării socio-economice a adolescenților de azi, viitor cetățeni activi, pe deplin conștienți de propria valoare și competitivi pe piața muncii locale și europene. “ (M.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.