Popas la Răcoasa
N-am fost niciodată un monografist prea riguros al localităţilor ţării, iar o aşezare precum Răcoasa n-a existat pentru mine, decât ca reper de neocolit în drumurile mele spre Soveja. Ştiam că pe undeva prin latura din dreapta a satului curge râul Şuşiţa, o apă rece şi zgomotoasă care duce şi rostogoleşte printre stâncile colţuroase nu doar apa rece de cleştar, dar şi câte ceva din răcoarea şi mirozna brădetului sovejan.
Şi mai ştiam că pe aici, prin zăvoaiele Şuşiţei şi Zăbrăuţului, în urmă cu un veac s-au dat lupte grele în care flăcăii locului, dar şi bătrânii, femeile şi copiii şi-au adus partea lor de jertfă şi suferinţă, de s-a înfăptuit visul cel mare al românilor - unitatea lor teritorială, de conştiinţă şi de simţire.
Localnicii ştiu şi acum unde erau amplasate trupele inamice, în ce consta superioritatea lor tehnică, comandanţii care le conduceau, şi ce a însemnat exodul populaţiei civile – copii, femei şi bătrâni neputincioşi - dincolo de linia teatrului de operaţii, cei mai mulţi prin Vidrei în Vizantea – Livezi, Cîmpuri, sau mai departe, de unde nu s-au mai întors la locul de baştină decât cei câţiva binecuvântaţi de Dumnezeu.
A trecut de atunci un veac, lumea s-a primenit în mai multe rânduri, prima generaţie de martori s-a ascuns de multă vreme sub criptele din cimitir, cea de a doua este şi ea aproape de isprăvire, dar au rămas nepoţii şi strănepoţii lor, care spun povestea marilor suferinţe provocate de războiul întregirii noastre cu acelaşi patos nescăzut şi-n aceeaşi limbă armonioasă, cum nu se mai vorbeşte prin alte părţi. Aici, la Răcoasa, dar şi în satele componente, toate discuţiile încep şi sfârşesc cu suferinţele provocate de Războiul Reîntregirii şi cu jertfa de sânge pe care au dat-o oamenii din parte locului. Or, toate aceste suferinţe greu de îndurat în condiţii de pace au fost bine surprinse de Janine Vadislav în recenta sa carte în care regăsim mai multe interviuri şi mărturii despre ceea ce s-a întâmplat în acele zile de foc, când ţara întreagă se pregătea de o nouă descălecare.
Ceea ce surprinde, cu precădere, la cartea Janinei Vadislav este fidelitatea cu care reproduce limbajul neaoş, popular şi necosmetizat al ţăranilor pe care îi consultă cu privire la luptele ce s-au dat pe aceste locuri cu peste un veac în urmă. Ceea ce rezultă din aceste convorbiri neprotocolare este o carte evocatoare şi-a fost meritul primăriei din localitate c-a subvenţionat apariţia ei şi c-a făcut din întâlnirea autoarei cu prezumtivii cititori un eveniment cultural referenţial, cu participarea sătenilor – fiecare participant primind în dar un exemplar de carte - dar şi a multor invitaţi din Panciu şi din alte localităţi care s-au bucurat de bucuria localnicilor şi-au reverberat împreună cu ei.
Am fost unul dintre privilegiaţii acestei categorii de invitaţi şi, spre surprinderea mea, deşi spiritul vrâncean mi-a fost dintotdeauna aproape, am constatat că Răcoasa cu spiritul şi cărturarii ei – mulţi puţini câţi s-a întâmplat să existe, nu figurează printre fişele mele. Nu ştiu de nici o personalitate ridicată din zariştea Răcoasei, mai bine aşezată în galeria celor ce-au cadastrat spiritul vrâncean şi i-au imprimat o direcţie, un trend şi o ţinută demnă printre localităţile cu rol propulsator în afirmarea lor spirituală. Este Răcoasa o localitate aridă din punct de vedere spiritual, sau informaţiile mele suferă de o precaritate stânjenitoare? Sunt mai multe criterii care permit ierarhizarea localităţilor ţării, dar eu am creditat ideea că importanţa unei localităţi, este direct proporţională cu numărul şi importanţa personalităţilor pe care le-a generat şi le-a furnizat culturiii, ştiinţei sau artei naţionale. O localitate care nu figurează ca loc de baştină a unui nume mai important, nu există şi nu interesează în istorie. Cine ar fi vorbit, bunăoară, azi, despre Hobiţa, dacă locul n-ar fi fost binecuvântat prin naşterea lui Brâncuşi? Şi la fel ne putem întreba despre multe-alte localităţi din ţară, care au rămas în memoria colectivă doar prin faptul că un mare om de cultură a nemurit-o prin naşterea sa.
Cu Răcoasa este altceva. De numele acestei localităţi se leagă personalitatea cunoscutului om politic şi sociolog român Gheorghe Vlădescu-Răcoasa unul dintre colaboratorii sociologului Dimitrie Gusti, cel ce-a pus bazele cercetării monografice şi-a efectuat cunoscutele anchete de teren, care l-au impus în sociologia europeană. Cum odată cu cartea Janinei Vadislav a fost lansată şi monografia comunei Răcoasa elaborată de cunoscutul istoric vrâncean Petru Abeaboeru, am putut afla că Vlădescu-Răcoasa n-a fost singura personalitate ridicată din acest spaţiu geografic, că tot aici s-a născut şi delicatul poet Emil Băicoianu, un nume uitat, dar care a însemnat, într-o vreme, o mare speranţă în ceea ce priveşte evoluţia imaginarului liric în România interbelică.
L-am cunoscut bine pe poetul Emil Băicoianu. A fost unul din ctitorii cenaclului literar Calistrat Hogaş din Tecuci şi-n vremea când mi s-a dat în răspundere participa deseori la şedinţele noastre săptămânale. Mi-a povestit cum de-a rămas fără operă tipărită, deşi la instalarea puterii comuniste erau făcute toate demersurile pentru apariţia unui volum de versuri. Dar nu mai insist pentru că voi insista asupra acestui subiect într-un articol special consacrat poetului - rămas necunoscut pentru multă lume, chiar şi celor bine aşezaţi în cadrele imaginarului liric
Ionel Necula
Ionel Necula este critic și istoric literar și este din Tecuci.
